CELE MAI NOI ARTICOLE

Colegiul Medicilor cere suplimentarea numărului de locuri la rezidenţiat pentru Medicina de familie

Colegiul Medicilor din România (CMR) a solicitat suplimentarea numărului de locuri la rezidenţiat pentru specializarea Medicină de familie. Acest lucru este necesar pentru că în următorii 5 ani aproximativ 3.000 de medici de familie vor atinge vârsta de pensionare, susţine CMR.
Colegiul Medicilor cere suplimentarea numărului de locuri la rezidenţiat pentru Medicina de familie

Poliţiştii au confiscat nouă tone de articole pirotehnice în cadrul acţiunii Foc de artificii

Poliţiştii au confiscat 9 tone de articole pirotehnice şi au deschis 37 de dosare penale în cadrul acţiunii Foc de artificii, care se derulează în perioada 21 noiembrie 2021-4 ianuarie 2023.
Poliţiştii au confiscat nouă tone de articole pirotehnice în cadrul acţiunii Foc de artificii

Smartphone-ul la vârste mici: este sau nu nociv pentru dezvoltarea copiilor?

Veşti bune pentru părinţi şi copii. Nu există vreo legătură semnificativă între deţinerea unui telefon în copilărie şi bunăstarea copiilor, arată un studiu recent al Universităţii Stanford, publicat în jurnalul de specialitate Child Development.   Cercetătorii de la Şcoala de Medicină Stanford au urmărit peste 250 de copii din familii cu venituri reduse din nordul […]
Smartphone-ul la vârste mici: este sau nu nociv pentru dezvoltarea copiilor?

Ministra finlandeză a Economiei: Vom trimite primul lot de echipamente energetice în Ucraina

Ministra finlandeză a Economiei, Mika Lintila, a declarat pentru canalul de ştiri finlandez Yle că Finlanda ar putea trimite primul lot de echipamente energetice în Ucraina săptămâna viitoare.
Ministra finlandeză a Economiei: Vom trimite primul lot de echipamente energetice în Ucraina

Statele Unite interzic vânzările de echipamente Huawei şi ZTE, invocând un risc pentru securitatea naţională

Statele Unite au interzis aprobarea de noi echipamente de telecomunicaţii de la companiile chineze Huawei Technologies şi ZTE, deoarece acestea prezintă „un risc inacceptabil” pentru securitatea naţională a SUA, transmite Reuters.
Statele Unite interzic vânzările de echipamente Huawei şi ZTE, invocând un risc pentru securitatea naţională

Ministerul britanic al Apărării: Rusia rămâne fără rachete şi lansează unele fără focoase nucleare

Rusia lansează probabil rachete fără focoase nucleare, susţine Marea Britanie.
Ministerul britanic al Apărării: Rusia rămâne fără rachete şi lansează unele fără focoase nucleare

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Merkel, ”Împărăteasa” ajunsă ”Cenuşăreasă de lux” a Germaniei, a adus Europa la cheremul gazului rusesc, de frica labradorului lui Putin

Angela Merkel a fost, din 22 noiembrie 2005 pînă în 8 decembrie 2021, cît a ocupat funcţia de Cancelar federal al Germaniei, o ”împărăteasă a Europei”. Acum are o curte restrînsă la doar 9 oameni. Ea a înrîurit puternic istoria europeană şi a lumii aproape două decenii, după căderea comunismului. De ”dreapta” fiind, preşedintă a […]
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Merkel, ”Împărăteasa” ajunsă ”Cenuşăreasă de lux” a Germaniei, a adus Europa la cheremul gazului rusesc, de frica labradorului lui Putin

Tratamentul aplicat femeilor de talibani poate fi considerat o crimă împotriva umanităţii

Tratamentul aplicat de talibani femeilor şi fetelor afgane, inclusiv excluderea lor din parcuri şi săli de sport, precum şi din şcoli şi universităţi, poate constitui o crimă împotriva umanităţii, a declarat vineri un grup de experţi ONU.
Tratamentul aplicat femeilor de talibani poate fi considerat o crimă împotriva umanităţii

FOTO Mii de bărbaţi şi femei din Australia au pozat nud pentru a atrage atenţia… asupra riscului de cancer de piele

Circa 2.500 de persoane s-au dezbrăcat sâmbătă pentru a poza pentru artistul fotograf american Spencer Tunick pe plaja Bondi Beach din Sydney, în încercarea de a sensibiliza populaţia cu privire la cancerul de piele.   Tunick, cunoscut pentru că organizează şedinţe foto nud a folosit un megafon pentru a dirija participanţii în mai multe ipostaze […]
FOTO Mii de bărbaţi şi femei din Australia au pozat nud pentru a atrage atenţia... asupra riscului de cancer de piele

Ucraina pe întuneric: şase milioane de gospodării sunt încă fără energie electrică

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski spune că şase milioane de gospodării ucrainene sunt încă fără energie electrică, după ce în această săptămână au fost lansate atacuri masive cu rachete asupra ţării, transmite BBC.
Ucraina pe întuneric: şase milioane de gospodării sunt încă fără energie electrică

Preşedintele Poloniei, concluzii despre racheta care a ucis doi oameni

Racheta de apărare antiaeriană ucraineană a căzut în Polonia, dar Rusia este de vină, este concluzia şefului de stat, conform The Kyiv Independent.   „La început, au existat informaţii despre două rachete, dar, în timpul anchetei, resturile unei a doua rachete nu au fost însă găsite pe teritoriul Poloniei” a spus el, într-o aparentă referire la […]
Preşedintele Poloniei, concluzii despre racheta care a ucis doi oameni

Elon Musk spune că îl va susţine pe DeSantis dacă guvernatorul Floridei va candida la preşedinţie

Miliardarul Elon Musk a declarat vineri că îl va susţine pe Ron DeSantis în 2024 dacă guvernatorul Floridei, care a ajuns la un al doilea mandat, va candida la preşedinţie, anunţă Reuters.
Elon Musk spune că îl va susţine pe DeSantis dacă guvernatorul Floridei va candida la preşedinţie

China a anunţat cu nou record de cazuri de Covid, pentru a treia zi consecutiv

China a raportat 35.183 de noi cazuri de COVID-19 vineri, a anunţat Comisia Naţională de Sănătate, ceea ce constituie al trelea record zilnic consecutiv, transmite Reuters.
China a anunţat cu nou record de cazuri de Covid, pentru a treia zi consecutiv

EXCLUSIV/Azi, InSecuritate. Invitat consultantul de securitate Bogdan Gavril, de la ora 19.00, pe SMART TV, şi de la ora 22.55, pe Aleph News

Bogdan Nicolae şi invitatul său, Bogdan Gavril, consultant de securitate, discută despre tehnologie şi utilizarea ei în viaţa de zi cu zi, evoluţii, vulnerabilităţi şi avantaje, inovaţii, sustenabilitate şi protecţia mediului în acest domeniu.   Cui şi de ce îi este frică de tehnologia zilelor noastre? Ce inovaţii pot să sperie? Ce se află în […]
EXCLUSIV/Azi, InSecuritate. Invitat consultantul de securitate Bogdan Gavril, de la ora 19.00, pe SMART TV, şi de la ora 22.55, pe Aleph News

Ion Cristoiu: „Noi îi încurajăm pe străini să se amestece în treburile noastre!”

1. O nouă perspectivă asupra nemţilor în Al doilea Război mondial. Am reluat lectura la Operaţiunea Barbarossa, carte semnată de Christian Hartmann, tradusă la noi prin 2012. Autorul încearcă o altfel de abordare decît cea tradiţională, cronologică, de obicei. I-aş spune o abordare structurală, pe orizontală. Ca orice nouă abordare a unei materii scrise şi […]
Ion Cristoiu: „Noi îi încurajăm pe străini să se amestece în treburile noastre!”

HOROSCOP Sâmbătă, 26 noiembrie. O zi de sâmbătă excelentă pentru trei zodii. Le iese tot ce şi-au propus

Luna se deplasează azi prin semnul Capricornului, prilej cu care zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) se bucură de o zi de sâmbătă excelentă.
HOROSCOP Sâmbătă, 26 noiembrie. O zi de sâmbătă excelentă pentru trei zodii. Le iese tot ce şi-au propus

Istvan Kovacs, a patra delegare la Cupa Mondială. Românul e în brigada de la Spania – Germania

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost desemnat de FIFA să facă parte din brigada care va oficia partida Spania – Germania, care se joacă duminică, în cadrul Grupei E, de la Cupa Mondială din Qatar.
Istvan Kovacs, a patra delegare la Cupa Mondială. Românul e în brigada de la Spania – Germania

Ion Cristoiu, despre aderarea la Schengen: Intrăm, dar nu pentru că merităm. La ora actuală, punctul nevralgic al Occidentului este R. Moldova, nu Ucraina

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că România va intra în spaţiul Schengen, dar nu datorită meritelor sale, ci pentru că este utilă susţinerii R. Moldova, punctul nevralgic al Occidentului. “Eu cred că intrăm, adică sunt convins, pentru că la ora actuală, România, în actualul context geopolitic declanşat de războiul din Ucraina, este foarte, foarte importantă pentru […]
Ion Cristoiu, despre aderarea la Schengen: Intrăm, dar nu pentru că merităm. La ora actuală, punctul nevralgic al Occidentului este R. Moldova, nu Ucraina

Yankeii amână calificarea Angliei în optimile de finală ale Cupei Mondiale

Victoria entuziasmantă împotriva Iranului îi îndreptăţea pe suporterii „Coroanei” să aştepte un nou succes, de data aceasta împotriva mult mai puţin titratei echipe a Statelor Unite. Cu toate acestea, aspectul primei reprize ar fi putut face un novice să creadă că SUA este favorita, după aspectul jocului şi după numărul de ocazii. Wright şi McKennie […]
Yankeii amână calificarea Angliei în optimile de finală ale Cupei Mondiale

Descoperire arheologică: spectatorii din Colosseum primeau gustări în timpul luptelor cu gladiatori

Fragmente de smochine, struguri, cireşe, mure, nuci şi altele au fost descoperite în situl arheologic. De asemenea, arheologii au găsit oase de urşi şi de feline mari care probabil au fost folosite în jocurile din arenă. Descoperirile au fost făcute de arheologii care au examinat canalele monumentului vechi de 2.000 de ani, potrivit BBC. Relicvele […]
Descoperire arheologică: spectatorii din Colosseum primeau gustări în timpul luptelor cu gladiatori

Mai multe aeronave Eurofighter Typhoon şi CF-18 Hornet au ajuns în România

Mai multe aeronave Eurofighter Typhoon şi CF-18 Hornet au aterizat vineri, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa şi la Baza 86 Aeriană de la Borcea.
Mai multe aeronave Eurofighter Typhoon şi CF-18 Hornet au ajuns în România

Contraperformanţă: prima echipă eliminată de la Cupa Mondială de fotbal este Qatar, ţara gazdă

Fotbaliştii din Qatar au fost eliminaţi de la Cupa Mondială de fotbal după ce Olanda şi Ecuador au remizat. Ţara gazdă a pierdut primele două partide şi mai are de jucat un meci, fără miză, cu Olanda.
Contraperformanţă: prima echipă eliminată de la Cupa Mondială de fotbal este Qatar, ţara gazdă

Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă

Germania a înlocuit vineri, în centrul de presă al Cupei Mondiale, logo-ul unui lanţ de supermarketuri, care şi-a retras sponsorizarea din cauza controversei legate de banderola de diversitate "OneLove", cu însăşi banderola în cauză.
Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă

FT: UE vrea o reacţie rapidă la sistemul subvenţiilor din SUA, iar disputele riscă să se amplifice

Uniunea Europeană aşteaptă soluţii urgente pentru depăşirea disensiunilor în relaţia cu Statele Unite privind subvenţiile masive acordate de Administraţia Joseph Biden, în contextul eforturilor de evitare a unui conflict comercial transatlantic, conform cotidianului Financial Times.
FT: UE vrea o reacţie rapidă la sistemul subvenţiilor din SUA, iar disputele riscă să se amplifice

Papa Francisc a fost înregistrat în secret în timpul unei convorbiri telefonice cu un cardinal

Papa Francisc a fost înregistrat în secret în timpul unei convorbiri telefonice cu unul dintre cardinalii săi, s-a aflat joi, în timpul unui proces aflat în desfăşurare la Vatican, potrivit CNN.
Papa Francisc a fost înregistrat în secret în timpul unei convorbiri telefonice cu un cardinal

Economiile a trei ţări au explodat după ce războiul lui Putin a alungat cetăţenii şi banii din Rusia

Potrivit rapoartelor, cel puţin 112.000 de ruşi au emigrat în Georgia în acest an. Un prim val de aproape 43.000 de persoane a sosit în urma invaziei Rusiei în Ucraina la 24 februarie, în timp ce un al doilea val, al cărui număr este mai greu de stabilit, a intrat după campania de mobilizare militară […]
Economiile a trei ţări au explodat după ce războiul lui Putin a alungat cetăţenii şi banii din Rusia

Ursula von der Leyen a vorbit cu Zelenski şi anunţă noi acţiuni pentru susţinerea Ucrainei

Uniunea Europeană menţine solidaritatea cu Ucraina şi va intensifica acţiunile pentru facilitarea reluării alimentării cu electricitate şi căldură, a declarat vineri seară preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o convorbire cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Ursula von der Leyen a vorbit cu Zelenski şi anunţă noi acţiuni pentru susţinerea Ucrainei

Ministrul Bode, la Bruxelles: trebuie să avem o abordare europeană unitară în privinţa migraţiei

Ministrul Lucian Bode a participat vineri, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, organizată de preşedinţia cehă a Consiliului UE. Dezbaterile au vizat evaluarea provocărilor migraţioniste de-a lungul tuturor rutelor europene de migraţie, au anunţat reprezentanţii ministerului. Ministrul român a avut o intervenţie în cadrul întâlnirii. „Am subliniat în intervenţia mea […]
Ministrul Bode, la Bruxelles: trebuie să avem o abordare europeană unitară în privinţa migraţiei

Focuri de armă în două şcoli din Brazilia: cel puţin trei persoane au murit

Trei persoane au fost ucise şi cel puţin opt au fost rănite vineri, când un atacator a deschis focul în două şcoli din statul brazilian Espirito Santo, a anunţat poliţia locală.
Focuri de armă în două şcoli din Brazilia: cel puţin trei persoane au murit

Ecuadorianul Valencia trece în fruntea listei golgheterilor de la mondiale. Olanda – Ecuador 1-1

Olanda şi Ecuador au remizat vineri seara în grupa A, la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar, scor 1-1 (1-0), golurile fiind marcate de Gapko şi valencia, într-o partidă în care sudamericanii au arătat mai multă prospeţime şi energie în joc, având cele mai mari ocazii.
Ecuadorianul Valencia trece în fruntea listei golgheterilor de la mondiale. Olanda - Ecuador 1-1

Autorităţile ucrainene raportează 15 morţi şi zeci de răniţi în urma bombardamentelor din Herson

Cel puţin 15 civili au fost ucişi, iar câteva zeci au fost răniţi în urma bombardamentelor efectuate vineri de armata rusă asupra oraşului Herson, situat în sud-estul Ucrainei, anunţă autorităţile ucrainene, citate de cotidianul Le Monde.
Autorităţile ucrainene raportează 15 morţi şi zeci de răniţi în urma bombardamentelor din Herson

Sursă maghiară: preşedinta Ungariei va merge la Kiev pentru a se întâlni cu Volodimir Zelenski

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, se va deplasa la Kiev pentru a se întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, a relatat vineri site-ul index.hu, potrivit Reuters. Sursa a precizat că Novak va călători cu trenul prin Polonia.
Sursă maghiară: preşedinta Ungariei va merge la Kiev pentru a se întâlni cu Volodimir Zelenski

Germania va oferi Ucrainei asistenţă umanitară suplimentară

Guvernul de la Berlin a anunţat, vineri, noi acţiuni de asistenţă umanitară destinate Ucrainei, în contextul crizei energetice cu care se confruntă din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii esenţiale, informează publicaţia Der Spiegel.
Germania va oferi Ucrainei asistenţă umanitară suplimentară

Războiul din Ucraina, ziua 275. SUA au donat 22.500 de pături termice / ONU: Atacurile ruşilor „pun milioane de oameni în condiţii de dificultate extremă” / Stoltenberg: NATO va continua să ajute Ucraina şi va creşte sprijinul „non-letal” / Ucrainenii stau în frig şi întuneric din cauza avariilor la sistemul energetic

UPDATE 20:30 Bombardamente în Herson. Bilanţul victimelor ajunge la 15 „Astăzi, 15 locuitori ai oraşului au fost ucişi, iar 35 au fost răniţi, inclusiv un copil”, în atacurile armatei ruse, a declarat vineri seară Halina Luhova, un oficial din cadrul Administraţiei militare ucrainene din Herson. Numeroase clădiri, inclusiv case, au rămas fără electricitate în urma […]
Războiul din Ucraina, ziua 275. SUA au donat 22.500 de pături termice / ONU: Atacurile ruşilor „pun milioane de oameni în condiţii de dificultate extremă” / Stoltenberg: NATO va continua să ajute Ucraina şi va creşte sprijinul „non-letal” / Ucrainenii stau în frig şi întuneric din cauza avariilor la sistemul energetic

Măsură anticriză: grecii vor plăti mai puţin pentru utilizarea unei autostrăzi din jurul Atenei

Autorităţile din Grecia au anunţat că vor să reducă valoarea taxei de utilizare a şoselei de centură a Atenei pentru a proteja populaţia faţă de efectele inflaţiei.
Măsură anticriză: grecii vor plăti mai puţin pentru utilizarea unei autostrăzi din jurul Atenei

Elisabeth Borne: Franţa şi Germania vor susţine Ucraina până la sfârşitul conflictului

Franţa şi Germania vor continua să susţină Ucraina până la încheierea actualului război cu Rusia, a declarat premierul francez, Elisabeth Borne, după întrevederea pe care a avut-o vineri, la Berlin, cu cancelarul Olaf Scholz.
Elisabeth Borne: Franţa şi Germania vor susţine Ucraina până la sfârşitul conflictului

Scrisoarea Papei Francisc către ucraineni: „durerea voastră este durerea mea”

Papa Francisc a scris o scrisoare către poporul ucrainean în care a menţionat curajul oamenilor şi a afirmat că „durerea voastră este durerea mea”. Scrisoarea a fost publicată vineri de Vatican.
Scrisoarea Papei Francisc către ucraineni: „durerea voastră este durerea mea”

Sute de imigranţi extracomunitari, depistaţi după un incident armat la frontiera Serbiei cu Ungaria

Autorităţile sârbe au depistat, vineri, aproximativ 600 de imigraţi extracomunitari în apropierea frontierei cu Ungaria, după producerea unui incident armat în care o persoană a fost rănită.
Sute de imigranţi extracomunitari, depistaţi după un incident armat la frontiera Serbiei cu Ungaria

Gazda Cupei Mondiale rămâne fără victorie. Qatar – Senegal 1-3

Naţionala de fotbal a Senegalului păstrează şanse de calificare în optimile Cupei Mondiale din Qatar, după ce a învins cu 3-1 reprezentativa ţării gazdă, Qatar. Africanii realizează 3 puncte şi au nevoie de un rezultat bun în meciul din etapa a 3-a, cu Ecuador.
Gazda Cupei Mondiale rămâne fără victorie. Qatar – Senegal 1-3

Oraşul Braşov deschide primul adăpost pentru victimele violenţei domestice

Primăria Braşov deschide, de Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, primul centru de primire în regim de urgenţă pentru protecţia victimelor violenţei domestice din oraş.
Oraşul Braşov deschide primul adăpost pentru victimele violenţei domestice