Acuzaţiile la adresa episcopului se referă la presupuse evenimente care au avut loc în anii 1990, iar când a fost contactat de presa olandeză „a închis telefonul fără să dea răspunsuri”.
1. Dibuind că-i vorba şi de Stalingrad, am luat din grămada de cărţi aflate în stand by lîngă masa de lucru, pentru momentul cînd mă voi decide să întreprind ceva concret (să le găsesc un loc pe rafturi!), Viaţă şi destin, capodopera lui Vasili Grossman şi m-am apucat de citit. După cum m-am aşteptat, nenorocirea […]
Rapperul american Coolio, cunoscut mai ales pentru hiturile „Gangsta's Paradise” şi „Fantastic Voyage”, a murit, a anunţat prietenul şi managerul său Jarez Posey, informează CNN.
„Unde este Jackie Walorski?”, a întrebat preşedintele SUA, uitând că, imediat după decesul persoanei respective, Casa Albă a emis o notă în care preşedintele se declara „şocat” de moartea subită a femeii.
Doar examinarea lichidului seminal nu mai este socotită suficientă pentru a ajunge la un diagnostic privind infertilitatea masculină, în timp ce identificarea cauzelor rezolvă adesea problema.
Cu preţuri la energie care urcă pe zi ce trece şi cu o posibilitate reală ca Rusia să taie gazul în sezonul rece, Europa pare mai dependetă ca niciodată de o iarnă blândă.
Luna din Scorpion face, de dimineaţă, un careu tensionat cu Saturn retrograd din Vărsător, iar spre seară, aderă la un trigon armonios cu Neptun retrograd din Peşti. Aşadar, există riscul ca zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) să se confrunte cu unele eşecuri, din care îşi revin parţial doar Scorpionii.
Piaţa RCA a ajuns la 4,25 mld. lei în primul semestru (S1) din 2022, în creştere cu 89% faţă de S1/2021, un nivel record comparativ cu primul semestru al ultimilor cinci ani.
Guvernul din Nicaragua a declarat-o miercuri "persona non grata" pe ambasadoarea Uniunii Europene în această ţară, a declarat o sursă diplomatică pentru Reuters, o măsură care va declanşa expulzarea acesteia.
Administraţia Joseph Biden a reafirmat, miercuri, că nu va recunoaşte niciodată "tentativele ilegale şi nelegitime" ale Rusiei de a anexa regiuni din Ucraina, avertizând că Washingtonul pregăteşte sancţiuni suplimentare împotriva Moscovei.
Scurgerile de metan din conductele avariate ale gazoductelor Nord Stream vor fi, de departe, cea mai mare scurgere de gaz cu efect de seră înregistrată vreodată.
Uniunea Europeană intenţionează să interzică importurile de mai multe produse din oţel din Rusia şi să interzică exportul anumitor semiconductori în Rusia, potrivit ultimei propuneri de sancţiuni a Comisiei Europene, consultată de POLITICO.
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite va organiza, vineri, o reuniune specială pe tema incidentelor care au vizat gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care fac legătura între Rusia şi Germania prin Marea Baltică.
Pateticele autobuze de noapte, în care totdeauna avem pe cineva drag. Vechi, legănate, ridicând praful în urmă (chiar dacă ar merge pe apă), autobuzele de noapte cu loc la geam pentru cine vrea să privească întunericul în ochi. O lume pestriţă de vieţi legănate, mirosind stătut a lehamite, venind de oriunde şi îndreptându-se spre oriunde. […]
Republica Moldova trebuie să îşi sporească capacitatea de apărare, în condiţiile în care Rusia nu îi respectă neutralitatea, a declarat miercuri preşedintele Maia Sandu la televiziunea naţională, conform Sky News.
UPDATE 22:53 Mecanismele ilegale prin care Moscova racolează şi trimite pe front deţinuţi DOCUMENT European Prison Litigation Network (EPLN) a transmis Organizaţiei Naţiunilor Unite un raport în care sunt detaliate mecanismele ilegale prin care Rusia şi-a racolat şi trimis pe front deţinuţi din mai multe penitenciare, încălcând atât legi naţionale cât şi internaţionale. UPDATE […]
Comisia Europeană a avertizat ţările membre că o plafonare generală a preţurilor la gaze ar putea fi complexă şi ar putea prezenta riscuri pentru securitatea energetică, în contextul în care unele ţări au cerut Bruxelles-ului să intervină pentru a controla preţurile, scrie Reuters.
Doar o treime dintre chiriaşii români ştiu că au contractul de ȋnchiriere ȋnregistrat la Administraţia Financiară, ȋn timp ce 35% declară că au un contract nedeclarat ori o proprietate ȋnchiriată mascat, sub forma unui comodat sau doar o ȋnţelegere verbal, arată un sondaj Kastel Group.
Guvernul italian demisionar condus de Mario Draghi a redus miercuri prognoza de creştere economică pentru anul viitor la 0,6% din cauza costurilor energetice foarte ridicate, dar a declarat că veniturile mari vor asigura totuşi o îmbunătăţire a finanţelor publice, scrie Reuters.
European Prison Litigation Network (EPLN) a transmis Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) un raport în care sunt cuprinse, detaliat, mecanismele ilegale prin care Kremlinul şi-a „racolat” şi trimis pe front, împotriva Ucrainei, deţinuţi din mai multe penitenciare, încălcând astfel legile naţionale şi internaţionale.
Până acum, psihologii nu au reuşit să găsească o legătură între evenimentele stresante colective, precum cutremurele sau uraganele, şi schimbarea personalităţii. Cu toate acestea, ceva legat de pierderile suferite sau pur şi simplu de lunga izolare socială pare să fi avut un impact, notează The Guardian. „Adulţii mai tineri au devenit mai morocănoşi şi mai […]
Ministerul rus de Externe a declarat că vor fi luate măsuri în curând pentru a îndeplini „aspiraţiile” a patru regiuni ucrainene ocupate de a deveni parte a Rusiei.
Uraganul Ian a început miercuri să lovească coasta Golfului Florida cu vânturi puternice şi ploi torenţiale, ceea ce a determinat autorităţile să anunţe locuitorii că este prea târziu pentru evacuare, în timp ce ochiul furtunii se apropia de ţărm cu o putere apropiată de categoria 5, scrie Reuters.
Piaţa asigurărilor din România a încheiat primul semestru (S1) din 2022 cu un volum al subscrierilor de 8,76 mld. lei, consemnând un avans semnificativ de 37% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit informaţiilor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Poliţiştii din Bacău alături de procurorii DIICOT au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de introducerea în ţară de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, de către o persoană care nu deţine autorizaţie […]
Statele Unite vor oferi un ajutor suplimentar de 1,1 miliarde de dolari Ucrainei, cu finanţare pentru aproximativ 18 sisteme de rachete mai avansate şi alte arme pentru a contracara dronele pe care Rusia le-a folosit împotriva trupelor ucrainene, potrivit unor oficiali americani citaţi de Sky News.
România este un stat puternic pentru că are o societate civilă puternică, se arată în mesajul transmis miercuri de către preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia celei de-a XX-a ediţii a Galei Societăţii Civile.
În septembrie, 130.000 de aplicări, reprezentând 15% din numărul total, au mers către locurile de muncă remote, după cum arată datele de la platforma de recrutare online eJobs. „Dacă şi-a imaginat cineva că vremea remote-ului a trecut şi că există o dorinţă la unison a angajaţilor şi a angajatorilor de a reveni la birou, iată […]
Mugur Isărescu, guverantorul BNR, spune că stabilitate cursului valutar leu/euro este obiectivul principal al Băncii Naţionale, mai ales în vremuri de criză, având în vedere că acesta este principalul indicator de încredere al românilor.
Prim-ministrul britanic, Liz Truss, a vorbit cu preşedintele Volodimir Zelenski într-o convorbire telefonică în care a subliniat că Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată încercările Rusiei de a anexa părţi din Ucraina, relatează The Guardian.
Cancelarul Olaf Scholz l-a asigurat, miercuri, pe Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, că Germania va oferi în continuare susţinere Kievului şi nu va recunoaşte anexarea regiunilor ucrainene de către Rusia.
Compania aeriană a anunţat o politică privind identitatea de gen care permite personalului său să aleagă pe care dintre ţinutele concepute de Vivienne Westwood o poartă la serviciu, „indiferent de genul, identitatea de gen sau expresia de gen”. Virgin a declarat că această măsură are ca scop să reflecte diversitatea forţei de muncă şi […]
Un medicament experimental a încetinit ritmul de declin al memoriei şi al gândirii la persoanele care suferă de boala Alzheimer în fază incipientă, în ceea ce este descris ca fiind un "moment istoric" pentru tratamentul demenţei.
De asemenea, aceştia trebuie să respecte limite specifice pentru anumiţi nutrienţi, cum ar fi grăsimile saturate, sodiul şi zaharurile adăugate. Etichetele au scopul de a ajuta consumatorii să înţeleagă mai uşor informaţiile nutriţionale şi să facă alegeri mai bune la magazinul alimentar. Regula propusă ar alinia definiţia menţiunii „sănătos” cu ştiinţa nutriţională actuală, cu […]
Autorităţile ucrainene spun că au identificat cinci soldaţi ruşi care ar fi tras asupra unor maşini civile în regiunea Kiev în primele zile ale războiului, scrie Sky News.
Olimpia Parking, o companie cu acţionariat româno-elveţian, a finalizat în septembrie anul acesta investiţia într-o parcare de 1.500 de locuri amplasată în proximitatea aeroportului Otopeni.
Armata va păzi instalaţiile de petrol şi gaze din Norvegia, în urma suspiciunii de sabotaj al conductelor de gaz din apele suedeze şi daneze, scrie Sky News.
Administraţia Joseph Biden a catalogat, miercuri după-amiază, drept "ridicole" sugestiile Moscovei privind implicarea Statelor Unite în atacurile asupra gazoductelor Nord Stream 1 şi 2, care fac legătura între Rusia şi Germania prin Marea Baltică.