Novak Djokovic va fi deportat din Australia după ce a pierdut recursul din cauza vizei, cu toate acestea, el a declarat că nu va face apel la hotărâre, deşi este dezamăgit de decizia Curţii, potrivit BBC. Iată declaraţia sa integrală: „Aş dori să fac o scurtă declaraţie pentru a aborda rezultatele şedinţei de astăzi a […]
UPDATE: Djokovic a reacţionat la verdict, spunând că este „extrem de dezamăgit” de decizia judecătorilor de a menţine anularea vizei sale. „Respect decizia Curţii şi voi coopera cu autorităţile competente în ceea ce priveşte plecarea mea din ţară”. Viza lui Djokovic a fost revocată pentru a doua oară vineri, după ce ministrul imigraţiei, Alex Hawke, […]
De la Aleph News sînt sunat ca să particip la o iniţiativă gazetărească: De Ziua lui Eminescu, declarată Zi a culturii naţionale, vedetele postului – înţeleg că şi eu sînt printre ele – urmează să comenteze un eveniment de azi ca şi cum ar face-o Eminescu de acum o sută de ani şi ceva. Textul […]
Înainte să treacă în Rac, Luna din Gemeni îi trimite o opoziţie lui Marte din Săgetător, semn de conflicte aprinse, dar de scurtă durată pentru zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti).
„A nu munci şi a nu avea – just ! A nu munci şi a avea – superb! A munci ca mine şi a nu avea – deplorabil !” Sunt vorbele scrise de Mihai Eminescu cu un umor amar. Geniul nu l-a scutit de umilinţele unui trai plin de nevoi materiale niciodată satisfăcute. Viaţa în sărăcie l-a marcat […]
Radu Magdin, analist de politică externă, vorbeşte în emisiunea „InSecuritate”, de la Aleph News, unde (nu) este şi unde ar trebui să fie România, ţinând cont de strategiile, politica de regândire şi mizele politicii globale. Invitatul lui Bogdan Nicolae devoalează care sunt erorile făcute de ţara noastră în a avea un proiect de influenţă, […]
Radu Magdin, analist de politică externă, vorbeşte în emisiunea „InSecuritate”, de la Aleph News, despre o realitate politică globală în plină regândire, una în care Rusia pare că deţine iniţiativa comunicării în spaţiul public. Unde sunt America şi Uniunea Europeană în această ecuaţie a regândirii politicii globale şi a schimbării planului de influenţă? O […]
Certidficatul verde englez a fost de scurtă durată. Certificatul de vaccinare, introdus de Londra înainte de Crăciun doar pentru discoteci şi evenimente de amploare, va fi desfiinţat, cel mai probabil, pe 26 ianuarie, când guvernul va revizui prevederile în vigoare. Chiar şi indicaţia de a lucra de acasă va fi desfiinţată şi, prin urmare, doar […]
Nimeni nu s-a întrebat, din cîte văd, ce s-a mai ales din libertate, în urma pandemiei. Nu că am fost nevoiţi să purtăm mască, e de înţeles: nu doar să ne protejăm, dar să-i protejăm şi pe ceilalţi. Dar insistenţa agresivă cu privire la vaccinare nu mai e la fel. Ea depăşeşte graniţa libertăţii individuale. Vaccinul nu e un accesoriu, ci o opţiune importantă cu privire la sănătate. De ce nu l-au făcut obligatoriu, de la bun început?
CSM Bucureşti a învins în deplasare echipa muntenegreană Buducnost BEMAX Podgorica, cu scorul de 28-20 (15-9), sâmbătă seara, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.
Există un loc în Los Angeles în care 90 de containere cu mărfuri sunt golite, în medie, în fiecare zi: pagubele se ridică la milioane de dolari, iar în jurul căii ferate sunt mii şi mii de cutii goale.
Fosta mare jucătoare americană a a dat vestea pe Twitter: „Sunt încrezătoare că tratamentele vor merge bine, mă veţi vedea uneori la televizor comentând la Australian Open”.
Un agent de poliţie din Râmnicu Sărat este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier şi a refuzat testarea alcoolemiei, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.
Poliţiştii din Harghita au deschis sâmbătă o anchetă după ce au fost sesizaţi de medicii de la Ambulanţă cu privire la moartea unei fetiţe de 2 ani. Aceasta prezenta pe corp mai multe leziuni.
Simptomele Covid cauzate de varianta Omicron sunt parţial diferite de cele cauzate de varianta Delta (mai multă durere în gât, mai puţină pierdere a gustului şi a mirosului). Un studiu britanic oferă publicului o cantitate imensă de date.
Primele fraze din Tratatul de Apocaliptologie Aplicată le-am azvârlit pe hârtie în iunie 2015. Nu s-a schimbat nimic, doar covidul ne-a mai rărit, a colorat realitatea în stacojiu şi i-a adăugat nişte ţepi.
Într-un comunicat, SJU Miercurea Ciuc susţine că nu este vorba de varianta multirezistentă a bacteriei, ci de una sensibilă la antibiotice, iar pacienţii au început tratamentul, starea lor fiind satisfăcătoare. „14 pacienţi care au avut operaţii de cataractă senilă în data de 12 şi 13 ianuarie 2022 la secţia oftalmologie al spitalului nostru, au dezvoltat […]
Un turist care făcea singur o drumeţie a fost găsit mort sâmbătă în Munţii Călimani. Potrivit salvamontiştilor, acesta este al doilea turist solitar mort în ultimele 3 zile.
Nouă ore a durat intervenţia pompierilor pentru stingerea incendiului care a izbucnit la două depozite cu tutun şi îmbrăcăminte de la Vama Giurgiu. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere, conform pompierilor.
Un profesor de 59 de ani şi o educatoare de 52 de ani au fost arestaţi pentru 30 de zile pentru agresiuni sexuale asupra unor elevi şi preşcolari, în Suceava.
28 de pacienţi cu afecţiuni ortopedice au ajuns la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad în noaptea de vineri spre sâmbătă.
După Ivermectină, utilă animalelor şi nerecomandată oamenilor, dar luată en-gros la începutul pandemiei, un alt antibiotic dispare din farmaciile din tot mai multe ţări: se numeşte Zithromax şi, se asemenea, nu este prescris împotriva Covid.
În 2013, doctorul Simon Bramhall a transplantat un ficat la unul dintre pacienţii săi. Apoi, a folosit un fascicul electric pentru a grava literele „S” şi „B” pe organul pe care tocmai îl introdusese în corpul femeii. Doctorul se „semnase” pe noul ficat al femeii. Un alt chirurg a descoperit iniţialele în timpul unei intervenţii […]
Novak Djokovic se află în arest la Park Hotel, aşteaptând audierea de mâine la 9.30 (00.30 în România), în faţa unui complet format din 3 judecători: James Allsop, Anthony Besanko şi David O’Callaghan, care va pune capăt „telenovelei”, asta pentru că nu se va putea face un nou recurs decât la Curtea Supremă. După cum […]
Răzbunarea promisă nu a fost pusă în practică reală, dar Iranul încearcă se răîzbună folosind lumea virtuală. Uciderea generalului Qassem Soleimani, pe 3 ianuarie 2020, este încă o rană deschisă. Nu numai pentru regim, ci pentru o mare parte a populaţiei, care a văzut în comandantul forţelor Al-Quds un fel de Garibaldi al lumii musulmane […]