CELE MAI NOI ARTICOLE

Primarul oraşului Mărăşeşti, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Primarul oraşului Mărăşeşti, din judeţul Vrancea, a fost condamnat, joi, de Judecătoria Panciu pentru conflict de interese în formă continuată la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul oraşului Mărăşeşti, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Motivare CCR: Interdicţia amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie încalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale

CCR arată în comunicarea oficială de respingere a iniţiativelor legislative de revizuire a Constituţiei prin interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie, că prevederile încalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi demnitatea umană.
Motivare CCR: Interdicţia amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie încalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Norica Nicolai, atac la adresa preşedintelui: Klaus Iohannis e capabil să sacrifice orice, inclusiv Constituţia pentru a mai obţine un mandat

Preşedintele Consiliului Naţional al ALDE Norica Nicolai a afirmat că şeful statului Klaus Iohannis este capabil să sacrifice orice, inclusiv Constituţia României pentru a mai obţine un mandat la Cotroceni.
Norica Nicolai, atac la adresa preşedintelui: Klaus Iohannis e capabil să sacrifice orice, inclusiv Constituţia pentru a mai obţine un mandat

ŞTIRILE OREI 17.00 | 18 iulie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00
ŞTIRILE OREI 17.00 | 18 iulie 2019

Şapte medici din Braşov, puşi sub control judiciar, după ce au semnat fişe de aptitudini fără să consulte pacienţii

Şapte medici dintr-un cabinet medical din Braşov care eliberează atestate pentru şoferi au fost puşi sub control judiciar, într-un dosar în care sunt suspectaţi că au semnat fişele de aptitudini ale clienţilor, fără să îi consulte. Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.
Şapte medici din Braşov, puşi sub control judiciar, după ce au semnat fişe de aptitudini fără să consulte pacienţii

Alegerile de la Federaţia de Tenis, contestate. Ion Ţiriac: Credeţi că mă interesează unul din Congo?/ „Agresivitatea domnului Ţiriac este incredibilă”

Ion Ţiriac, ales preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, a ajuns, joi, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, după ce unul dintre candidaţii la şefia Federaţiei, Marius Vecerdea, a contestat alegerile de la Federaţia Română de Tenis.
Alegerile de la Federaţia de Tenis, contestate. Ion Ţiriac: Credeţi că mă interesează unul din Congo?/ „Agresivitatea domnului Ţiriac este incredibilă”

Leo de la Strehaia, audiat de poliţişti în dosarul în care fiul său este acuzat de înşelăciune

Afaceristul Leo de la Strehaia a fost dus, joi, pentru audieri, la sediul subunităţii de poliţie a Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice a Sectorului 1, în dosarul în care fiul său e acuzat de înşelăciune, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Leo de la Strehaia, audiat de poliţişti în dosarul în care fiul său este acuzat de înşelăciune

Incident cumplit în Olt: Un taur de 700 de kg, lăsat liber pe stradă, a atacat un bărbat/ Victima, în stare critică la spital

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din comuna Topana, judeţul Olt, este în stare critică, la spital, după a fost atacat de un taur agresiv lăsat liber pe uliţele satului. Primarul spune că animalul lăsat liber a terorizat localitatea.
Incident cumplit în Olt: Un taur de 700 de kg, lăsat liber pe stradă, a atacat un bărbat/ Victima, în stare critică la spital

Tăriceanu îi cere DEMISIA lui Iohannis: Decizia CCR este de o maximă gravitate

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu susţine că decizia CCR de respingere a iniţiativelor legislative de revizuire a Constituţiei, depuse de PSD-ALDE şi PNL-USR, este "de o maximă gravitate şi nu poate rămâne fără urmări pe măsură", cerând astfel demisia "imediat" a preşedintelui Klaus Iohannis.
Tăriceanu îi cere DEMISIA lui Iohannis: Decizia CCR este de o maximă gravitate

Scriitorul brazilian Paulo Coelho, cenzurat în Turcia pentru „o ţară non-existentă”

O editură din Turcia a anunţat că va retrage de pe piaţă ediţia în limba turcă a romanului "Unsprezece minute", de Paulo Coelho, după ce s-a descoperit că în aceasta a fost modificată o referire la Kurdistan, numele regiunii fiind înlocuit cu "Orientul Mijlociu", potrivit The Guardian.
Scriitorul brazilian Paulo Coelho, cenzurat în Turcia pentru „o ţară non-existentă”

REZULTATE LOTO, LOTO 6/49: Numerele extrase joi, 18 iulie 2019. Report uriaş la Joker

Joi, 18 iulie 2019, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 14 iulie 2019, Loteria Română a acordat 21.403 câştiguri, în valoare totală de 1.128.097,94 lei.
REZULTATE LOTO, LOTO 6/49: Numerele extrase joi, 18 iulie 2019. Report uriaş la Joker

Judecătorul Cristi Danileţ, vizat de o acţiune disciplinară deschisă de IJ

Inspecţia Judiciară a anunţat, joi, declanşarea unei acţiuni disciplinare faţă de judecătorul Cristi Danileţ, fost membru CSM, în prezent magistrat la Tribunalul Cluj. Judecătorului i se reproşează că a făcut afirmaţii ofensatoare, cu implicaţii politice la adresa unor instituţii şi persoane.
Judecătorul Cristi Danileţ, vizat de o acţiune disciplinară deschisă de IJ

„Britanicii se comportau ca nişte idioţi. Nu aveau vreun plan”. Declaraţii din culisele negocierilor de Brexit, făcute de un înalt oficial UE

Frans Timmermans, prim vicepreşedinte al Comisiei Europene, a ridiculizat eforturile oficialilor britanici de a negocia ieşirea Marii Britanii din UE, afirmând despre aceştia ca nu aveau niciun plan şi "alergau ca nişte idioţi", informează publicaţia Politico.
„Britanicii se comportau ca nişte idioţi. Nu aveau vreun plan”. Declaraţii din culisele negocierilor de Brexit, făcute de un înalt oficial UE

Simona Halep s-a întâlnit cu noul ei iubit, după titlul de la Wimbledon. Ipostazele în care au fost surprinşi cei doi

Simona Halep a obţinut o performanţa uriaşă la Wimbledon, reuşind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.
Simona Halep s-a întâlnit cu noul ei iubit, după titlul de la Wimbledon. Ipostazele în care au fost surprinşi cei doi

Intervenţie pe DN6: O autospecială care transporta substanţe periculoase, implicată într-un accident

O autospecială care transporta acid azotic a fost implicată, joi, într-un accident pe DN6, în localitatea Leu, din judeţul Dolj. Pompierii au intervenit cu o autospecială CRBN şi au stabilit că nu există niciun peroicol.
Intervenţie pe DN6: O autospecială care transporta substanţe periculoase, implicată într-un accident

Pro şi contra deciziei CCR. Lider PSD: Ce a propus Iohannis la referendum a fost o bazaconie/ Barna: Curtea, vârf de lance al penalilor/ Preşedintele PNL: Constituţia nu prevede dreptul de a fi graţiat şi amnistiat

Judecătorii Curţii Constituţionale au avut, joi, în dezbatere proiectele legislative de modificare a Constituţiei României şi au declarat că prevederile privind interzicerea amnistiei şi graţierii persoanelor care au comis fapte de corupţie încalcă limitele de revizuire a Legii fundamentale. CCR respinge astfel iniţiativele legislative ale PNL-USR şi PSD-ALDE de revizuire a Constituţiei, propuneri rezultate în urma validării referendumului pe justiţie din 26 mai.
Pro şi contra deciziei CCR. Lider PSD: Ce a propus Iohannis la referendum a fost o bazaconie/ Barna: Curtea, vârf de lance al penalilor/ Preşedintele PNL: Constituţia nu prevede dreptul de a fi graţiat şi amnistiat

Patriarhul Daniel i-a acordat Simonei Halep cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, după victoria de la Wimbledon 2019

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat, joi, campioanei Simona Halep cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Salonul Sfinţilor Români al Reşedinţei Patriarhale, potrivit basilica.ro.
Patriarhul Daniel i-a acordat Simonei Halep cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, după victoria de la Wimbledon 2019

Maşină răsturnată în Timiş. Patru persoane au fost rănite

Patru persoane au fost rănite, joi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, din motive deocamdată necunoscute, pe un drum din judeţul Timiş.
Maşină răsturnată în Timiş. Patru persoane au fost rănite

Situaţie alarmantă: Numărul corigenţilor şi al elevilor cu situaţia neîncheiată a crescut considerabil/ JUDEŢELE cu cele mai îngrijorătoare procente

Procentele care vizează numărul elevilor din clasele ciclului gimnazial care au rămas corigenţi sau cu situaţia neîncheiată au crescut îngrijorător. Potrivit unor rapoarte ale Ministerului Educaţiei, pentru multe din judeţele ţării, acestea s-au dublat şi chiar triplat, comparativ cu anii trecuţi.
Situaţie alarmantă: Numărul corigenţilor şi al elevilor cu situaţia neîncheiată a crescut considerabil/ JUDEŢELE cu cele mai îngrijorătoare procente

Ministrul Educaţiei, despre numărul „excesiv de mare” de note modificate după contestaţiile la Evaluarea Naţională şi BAC: Un semnal de alarmă

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus că numărul de lucrări ale căror note au suferit modificări în urma contestaţiilor depuse de elevi la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat e „excesiv de mare”, fapt ce impune adoptarea unor măsuri precum regândirea examenelor şi formarea evaluatorilor.
Ministrul Educaţiei, despre numărul „excesiv de mare” de note modificate după contestaţiile la Evaluarea Naţională şi BAC: Un semnal de alarmă

„Infracţiune” ruptă din filme: Poştaş reţinut, după ce nu a livrat corespondenţa de o săptămână/ Unde „ascundea” miile de plicuri

Un poştaş din Sebeş, judeţul Alba, a fost reţinut joi, în urma unei percheziţii, fiind bănuit că nu a livrat, timp de o săptămână, corespondenţa mai multor persoane din oraş. Luna trecută, mii de plicuri, între care şi citaţii de la instanţe, au fost găsite în subsolul Oficiului Poştal din Sebeş.
„Infracţiune” ruptă din filme: Poştaş reţinut, după ce nu a livrat corespondenţa de o săptămână/ Unde „ascundea” miile de plicuri

Mihaela Buzărnescu, eliminată în optimile de finală la turneul de la Lausanne

Mihaela Buzărnescu (55 WTA) a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de la Lausanne (Elveţia), după ce a pierdut în faţa franţuzoaicei Fina Ferro (98 WTA), scor 6-1, 6-7 (2), 5-7.
Mihaela Buzărnescu, eliminată în optimile de finală la turneul de la Lausanne

Fostul şef SRI George Maior a fost citat, marţi, la Secţia de anchetă a magistraţilor în dosarul lui Kovesi

Fostul şef SRI, George Maior, a fost citat marţi, 23 iulie, de către procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care Laura Codruţa Kovesi are calitatea de inculpat, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Fostul şef SRI George Maior a fost citat, marţi, la Secţia de anchetă a magistraţilor în dosarul lui Kovesi

Maşini Lamborghini şi Ferarri false, produse într-o fabrică clandestină din Brazilia. La ce preţuri se vindeau bolizii | FOTO

Poliţia din Brazilia a închis, luni, o fabrică clandestină în care se produceau maşini Lamborghini şi Ferarri false.
Maşini Lamborghini şi Ferarri false, produse într-o fabrică clandestină din Brazilia. La ce preţuri se vindeau bolizii | FOTO

Scandal la numirea viitorului preşedinte al ICCJ. Secţia pentru judecători a CSM a numit-o pe Corina Corbu, dar este contestată de Cristina Tarcea, actuala şefă a instanţei supreme

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, joi, candidatura judecătoarei Corina Corbu pentru funcţia de preşedinte al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), au anunţat reprezentanţii CSM.
Scandal la numirea viitorului preşedinte al ICCJ. Secţia pentru judecători a CSM a numit-o pe Corina Corbu, dar este contestată de Cristina Tarcea, actuala şefă a instanţei supreme

Filmul românesc „Mo”, selectat în competiţie la Sarajevo, va avea premiera în cinema în octombrie

"Mo", debutul în lungmetraj al regizorului Radu Dragomir, selectat, joi, în competiţia oficială a Festivalului de la Sarajevo, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 4 octombrie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Filmul românesc

Accident teribil pe o şosea din Turcia: Cel puţin 15 imigranţi au murit şi 20 au fost răniţi

Cel puţin 15 imigranţi clandestini au murit şi peste 20 au fost răniţi joi după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier în sud-estul Turciei, a anunţat un guvernator local, potrivit Reuters.
Accident teribil pe o şosea din Turcia: Cel puţin 15 imigranţi au murit şi 20 au fost răniţi

Fotbalist suspendat pentru încălcarea regulilor privind pariurile sportive

Daniel Sturridge (29 de ani), jucător rămas liber de contract după despărţirea de Liverpool, din această vară, a fost suspendat, joi, pentru două săptămâni şi amendat cu 75.000 de euro pentru încălcarea regulilor privind pariurile sportive, informează BBC.
Fotbalist suspendat pentru încălcarea regulilor privind pariurile sportive

Platforma Monitorul Preţurilor carburanţilor a înregistrat 180.000 de căutări în primele zile după lansare

Pe platforma „Monitorul Preţurilor Carburanţilor” s-au înregistrat aproximativ 180.000 de căutări ale sortimentelor de carburanţi în primele zile de la lansare, informează Consiliul Concurenţei.
Platforma Monitorul Preţurilor carburanţilor a înregistrat 180.000 de căutări în primele zile după lansare

Încă o amendă uriaşă primită de Qualcomm din partea Comisiei Europene

Qualcomm, cel mai mare producător de chipuri din lume, a fost amendat, joi, cu 242 milioane de euro pentru blocarea unui rival de pe piaţă cu aproximativ un 10 ani în urmă. Compania se află la a doua penalizare din partea Comisiei UE.
Încă o amendă uriaşă primită de Qualcomm din partea Comisiei Europene

Angajat al ISU, reţinut după un flagrant în timp ce primea 300 de dolari. Promitea taxe vamale mai mici pentru o maşină de lux

Un bărbat din Craiova, angajat al ISU Oltenia, a fost prins în flagrant în timp ce primea 300 dolari de la un bărbat pentru a-l ajuta să plătească taxe vamale mai mici la Vama Craiova, pentru o maşină de lux, în baza unor relaţii de prietenie care le are la vamă.
Angajat al ISU, reţinut după un flagrant în timp ce primea 300 de dolari. Promitea taxe vamale mai mici pentru o maşină de lux

Remanierea lui Dăncilă, tratată cu răceală de Iohannis: Nu mi-a răspuns. Are la dispoziţie 10 zile

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, întrebată dacă a primit răspuns de la Klaus Iohannis cu privire la noile propuneri în Guvern, că şeful statului nu i-a transmis nimic, precizând că, potrivit Codului administrativ, acesta are la dispoziţie 10 zile să decidă şi să anunţe public.
Remanierea lui Dăncilă, tratată cu răceală de Iohannis: Nu mi-a răspuns. Are la dispoziţie 10 zile

Veşti bune pentru cei care vor să intre în Armată. Gabriel Leş anunţă probe fizice mai uşoare pentru ca „haina militară să devină atractivă”

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, susţine că o problemă identificată la nivelul Armatei este cea a deficitului de personal, astfel că se vor lua măsuri pentru ca haina militară să devină atractivă, printre care se numără modificarea ghidului carierei militare şi a baremurilor la probele fizice.
Veşti bune pentru cei care vor să intre în Armată. Gabriel Leş anunţă probe fizice mai uşoare pentru ca

Revenge porn. Senatorii propun închisoare de până la 2 ani pentru difuzarea imaginilor pornografice în scopul răzbunării

Un nou proiect de lege depus de senatoarea USR Florina Presadă prevede ca difuzarea sau transmiterea, în orice mod, a imaginilor intime cu persoane identificabile, fără consimţământul acestora, producând suferinţă, să se pedepsească cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Revenge porn. Senatorii propun închisoare de până la 2 ani pentru difuzarea imaginilor pornografice în scopul răzbunării

Ministrul Apărării: Taxa de solidaritate pentru pensiile de peste 10.000 de lei va afecta 1.600 de militari/ Nu e vorba de pensii speciale

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, susţine că introducerea unei taxe de solidaritate pentru pensiile care depăşesc 10.000 de lei va afecta aproximativ 1.600 de militari, precizând, însă, că în aceste cazuri nu este vorba de pensii speciale, ci de pensii militare de stat.
Ministrul Apărării: Taxa de solidaritate pentru pensiile de peste 10.000 de lei va afecta 1.600 de militari/ Nu e vorba de pensii speciale

Untold 2019: Abonamentele de acces s-au epuizat. Care este ultima şansă pentru cei care doresc să participe

Abonamentele de acces general pentru Festivalul Untold de la Cluj-Napoca s-au epuizat, ultima şansă pentru cei care doresc să participe sunt abonamentele VIP, vândute în proporţie de peste 90%, şi biletele de o zi, care se vând cu rapiditate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Untold 2019: Abonamentele de acces s-au epuizat. Care este ultima şansă pentru cei care doresc să participe

CCR a invalidat revizuirea Constituţiei pe interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie, solicitare rezultată în urma referedumului/ Tarcea: Sunt de acord cu decizia Curţii. Amnistia trebuie reglementată prin lege

Curtea Constituţională a respins iniţiativele legislative ale PNL-USR şi PSD de revizuire a Constituţiei. Judecătorii au decis acest lucru deoarece interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie, prevederi în iniţiativele legislative depuse, depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei.
CCR a invalidat revizuirea Constituţiei pe interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie, solicitare rezultată în urma referedumului/ Tarcea: Sunt de acord cu decizia Curţii. Amnistia trebuie reglementată prin lege

Iranul anunţă capturarea unui petrolier în Strâmtoarea Hormuz

Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat, joi, capturarea, în Strâmtoarea Hormuz, a unui petrolier străin suspectat de activităţi de contrabandă, informează postul public de televiziune iranian.
Iranul anunţă capturarea unui petrolier în Strâmtoarea Hormuz

Explicaţiile Gabrielei Firea pentru absenţa de la evenimentul lui Halep de pe Arena Naţională. Primarul general a primit invitaţie

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, la "Marius Tucă Show", că preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a invitat-o miercuri pe Arena Naţională, la evenimentul pentru celebrarea titlului de la Wimbledon obţinut de Simona Halep, dar că a refuzat.
Explicaţiile Gabrielei Firea pentru absenţa de la evenimentul lui Halep de pe Arena Naţională. Primarul general a primit invitaţie

Decizia Ligii de a nu o sprijini pe von der Leyen ar putea izola Italia în UE. Avertismentul unui oficial de la Roma

Decizia partidului italian de guvernământ Liga, de a nu o sprjini pe Ursula von der Leyen în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, ar putea izola Italia ca ţară în interiorul UE, a avertizat vicepremierul Luigi Di Maio, relatează Reuters.
Decizia Ligii de a nu o sprijini pe von der Leyen ar putea izola Italia în UE. Avertismentul unui oficial de la Roma