CELE MAI NOI ARTICOLE

Ministerul Justiţiei cere corectarea grilei de salarizare pentru grefierii şi IT-iştii din domeniu

Ministerul Justiţiei cere corectarea grilei de salarizare pentru grefieri şi specialiştii în tehnologia informaţiei din domeniul justiţiei, care sunt îngrijoraţi de o scădere a salariilor cu până la 50% de la începutul anului 2018.
Ministerul Justiţiei cere corectarea grilei de salarizare pentru grefierii şi IT-iştii din domeniu

ANM: Sâmbătă va ploua în mare parte din ţară, iar de duminică vremea se va încălzi. La cât vor ajunge maximele

Ploile vor afecta mai mult de jumătate din ţară, sâmbătă. De duminică, vremea se va încălzi, iar precipitaţii vor mai cădea doar izolat, în zonele montane, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.
ANM: Sâmbătă va ploua în mare parte din ţară, iar de duminică vremea se va încălzi. La cât vor ajunge maximele

Încep înscrierile pentru BACALAUREATUL special. Rezultatele finale se vor afişa pe 10 iunie

Sâmbătă şi duminică, elevii care au fost admişi la universităţile străine sau olimpicii care trebuie să participe la competiţii internaţionale se pot înscrie pentru bacalaureat, sesiunea specială, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei. Rezultatele se vor afişa pe 10 iunie.
Încep înscrierile pentru BACALAUREATUL special. Rezultatele finale se vor afişa pe 10 iunie

VIDEO| Dubai construieşte un nou „oraş” pe mare. Cum arată grandiosul proiect

Dubaiul nu se opreşte din a construi pe mare. Două noi insule artificiale, de ambele părţi ale faimosului hotel în formă de velă, Burj Al Arab, vor găzdui un resort turistic de 1,7 miliarde dolari. Proiectul poartă numele Marsa Al Arab.
VIDEO| Dubai construieşte un nou

UNICEF: 300.000 de copii români nu merg la şcoală, în timp ce jumătate dintre minori trăiesc în sărăcie lucie ori la limita subzistenţei

300.000 de copii din România, dintr-un număr de patru milioane, nu merg în prezent la şcoală, iar jumătate dintre minorii trăiesc într-o sărăcie lucie sau sunt la limita subzistenţei, arată un studiu realizat de UNICEF România.
UNICEF: 300.000 de copii români nu merg la şcoală, în timp ce jumătate dintre minori trăiesc în sărăcie lucie ori la limita subzistenţei

FMI: Lucrurile ar putea scăpa de sub control în România, dacă relaxarea fiscală continuă, iar salariile de la stat cresc

Etalon pentru salariile bugetarilor trebuie să fie cele din mediul privat, astfel încât să se asigure că lefurile din sectorul public sunt aliniate condiţiilor din piaţa muncii, se arată în raportul FMI.
FMI: Lucrurile ar putea scăpa de sub control în România, dacă relaxarea fiscală continuă, iar salariile de la stat cresc

Ministerul Sănătăţii organizează o dezbatere publică pe tema stocurilor de medicamente

La începutul săptămânii viitoare, Ministerul Sănătăţii invită cetăţenii care au propuneri de modificare a Ordinului de ministru prin care se stabilesc stocurile de medicamente, să participe la dezbaterea organizată la sediul instituţiei.
Ministerul Sănătăţii organizează o dezbatere publică pe tema stocurilor de medicamente

SUA vor testa interceptarea unei rachete balistice intercontinentale, ca cea cu care Coreea de Nord urmăreşte să se doteze

Pentagonul va testa săptămâna viitoare interceptarea unei rachete balistice intercontinentale, la fel ca cea cu care Coreea de Nord urmăreşte să se doteze, informează Missile Defense Agency, potrivit AFP.
SUA vor testa interceptarea unei rachete balistice intercontinentale, ca cea cu care Coreea de Nord urmăreşte să se doteze

Pentagon: Avioane de luptă chineze au interceptat, „neprofesionist şi lipsit de siguranţă”, o aeronavă de patrulare americană deasupra Mării Chinei de Sud

Un avion de patrulare american a fost interceptat miercuri, deasupra Mării Chinei de Sud, în mod "neprofesionist şi lipsit de siguranţă", de două avioane de luptă chineze, a informat Pentagonul, vineri, potrivit AFP.
Pentagon: Avioane de luptă chineze au interceptat,

Brexit sperie europenii. Numărul cetăţenilor UE care au plecat din Marea Britanie a crescut cu 36% anul trecut faţă de 2015

Peste 100.000 de cetăţeni din statele Uniunii Europene au plecat din Marea Britanie, în 2016, anul în care s-a votat în favoarea Brexit, o cifră în creştere cu 36% faţă de anul anterior, arată datele furnizate de Guvernul britanic, notează CNN.
Brexit sperie europenii. Numărul cetăţenilor UE care au plecat din Marea Britanie a crescut cu 36% anul trecut faţă de 2015

UPDATE: Incendiu izbucnit la un depozit din Ilfov. Focul, de peste 12 ore. Arhiva din interior, care ar fi aparţinut unei instituţii bancare, „s-a făcut scrum”

Incendiul izbucnit la un depozit din Ilfov nu a fost stins încă, la ora transmiterii acestei ştiri, flăcările ard de peste 12 ore, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al ISU, Daniel Vasile. Acesta a afirmat că în continuare ard materiale, dar situaţia este sub control.
UPDATE: Incendiu izbucnit la un depozit din Ilfov. Focul, de peste 12 ore. Arhiva din interior, care ar fi aparţinut unei instituţii bancare,

Egiptul a atacat baze jihadiste după atacul împotriva autobuzului în care au fost ucise 26 de persoane

Egiptul a atacat vineri ţinte jihadiste ca răspuns la atacul în care 26 de persoane au fost ucise după ce mai mulţi indivizi au deschis focul asupra unui autobuz în care se aflau membri ai minorităţii creştine de rit copt, a declarat preşedintele Abdel Fattah al-Sisi, citat de AFP.
Egiptul a atacat baze jihadiste după atacul împotriva autobuzului în care au fost ucise 26 de persoane

Credincioşii musulmani intră astăzi, de la răsăritul soarelui, în postul Ramazanului

Cei peste 70.000 de musulmani care trăiesc în România, alături de toţi credincioşii de confesiune islamică vor intra de sâmbătă dimineaţă, odată cu răsăritul soarelui, în postul de primenire spirituală, morală şi trupească al celei de-a noua luni a anului islamic, Ramazan.
Credincioşii musulmani intră astăzi, de la răsăritul soarelui, în postul Ramazanului

„Sieranevada” de Cristi Puiu la Zilele Filmului European – Sarajevo

Filmul "Sieranevada" în regia lui Cristi Puiu (coproducţie România, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Franţa, 2016) va fi prezentat, luni, în cadrul proiectului Zilele Filmului European de la Sarajevo.

Un grup înarmat a cucerit o închisoare unde erau încarceraţi foşti demnitari ai regimului Gaddafi

Un grup înarmat a preluat vineri controlul unei închisori din capitala Tripoli unde erau închişi peste 30 de demnitari ai fostului regim Muammar Gaddafi, au declarat surse judiciare, citate de AFP.
Un grup înarmat a cucerit o închisoare unde erau încarceraţi foşti demnitari ai regimului Gaddafi

Summitul de la Taormina | Liderii G7 au semnat o declaraţie privind combaterea terorismului. Donald Trump NU susţine acordul climatic/ Angela Merkel: A avut loc un schimb „foarte intens” de opinii | FOTO

Liderii G7 nu au reuşit încă să îl determine pe preşedintele SUA, Donald Trump, să susţină acordul privind schimbările climatice, vineri, la summitul G7 din Sicilia. Au semnat însă o declaraţie privind combaterea terorismului şi au făcut un apel către companiile furnizoare de servicii de internet şi celor care administrează reţele de socializare, potrivit Reuters.
Summitul de la Taormina | Liderii G7 au semnat o declaraţie privind combaterea terorismului. Donald Trump NU susţine acordul climatic/ Angela Merkel: A avut loc un schimb

U Banca Transilvania Cluj este noua campioană a Ligii Naţionale de baschet masculin

Formaţia U Banca Transilvania Cluj a cucerit titlul de campioană a Ligii Naţionale de baschet masculin, după ce a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 75-61 (19-13, 13-14, 20-12, 23-22), echipa Steaua CSM EximBank, în meciul trei al finalei, şi s-a impus cu 3-0 la general.
U Banca Transilvania Cluj este noua campioană a Ligii Naţionale de baschet masculin

ATACUL din Manchester: Încă un bărbat a fost arestat. Numărul indivizilor reţinuţi a ajuns la nouă

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat, vineri seară, la sud de Manchester, având legătură cu atentatul de luni, informează poliţia locală, potrivit AFP.
ATACUL din Manchester: Încă un bărbat a fost arestat. Numărul indivizilor reţinuţi a ajuns la nouă

ALERTĂ AVIATICĂ. Un avion Tarom care circula de la Frankfurt la Bucureşti a aterizat la Timişoara din cauza unui senzor defect

O aeronavă Tarom, care circula de la Frankfurt la Bucureşti, a aterizat, vineri seara, pe Aeroportul Internaţional Timişoara, la solicitarea pilotului, după ce un senzor de bord s-a aprins, cei 91 de pasageri urmând să ajungă la destinaţie cu alt avion, transmite corespondentul MEDIAFAX.
ALERTĂ AVIATICĂ. Un avion Tarom care circula de la Frankfurt la Bucureşti a aterizat la Timişoara din cauza unui senzor defect

SUA exclud relaxarea sancţiunilor impuse Rusiei: Dacă ar trebui să facem ceva, probabil ne-am gândi să fim mai duri

SUA exclud relaxarea sancţiunilor impuse Rusiei în contextul rolului pe care l-a avut în criza ucraineană, a declarat, vineri, Gary Cohn, consilierul preşedintelui american, Donald Trump, cu prilejul summitului G7 din Italia, informează AFP.
SUA exclud relaxarea sancţiunilor impuse Rusiei: Dacă ar trebui să facem ceva, probabil ne-am gândi să fim mai duri

Remiză între Pandurii şi Gaz Metan, scor 0-0, în primul meci al etapei a 13-a din play-out

Formaţiile Pandurii Târgu Jiu şi Gaz Metan Mediaş au remizat, vineri, scor 0-0, într-un meci jucat la Drobeta-Turnu Severin, în etapa a 13-a din play-out-ul Ligii 1.
Remiză între Pandurii şi Gaz Metan, scor 0-0, în primul meci al etapei a 13-a din play-out

Estonia a expulzat doi diplomaţi ruşi, decizia riscând să fie urmată de o replică simetrică

Ministerul eston de Externe a anunţat vineri seară expulzarea a doi diplomaţi ruşi, fără a preciza din ce cauză, în contextul relaţiilor bilaterale tensionate, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.
Estonia a expulzat doi diplomaţi ruşi, decizia riscând să fie urmată de o replică simetrică

Marius Copil: Îmi doresc să am un parcurs cât mai lung la Roland Garros, să vă fac mândri

Jucătorul de tenis Marius Copil, aflat pe locul 93 în ierarhia mondială, îl va întâlni pe spaniolul Albert Ramos-Vinolas, locul 20 ATP şi cap de serie numărul 19, în primul tur al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, s-a stabilit, vineri, la tragerea la sorţi.
Marius Copil: Îmi doresc să am un parcurs cât mai lung la Roland Garros, să vă fac mândri

Liderul Partidului Laburist din Marea Britanie: Implicarea în războaie a amplificat riscurile teroriste/ Sondaj: Popularitatea partidului premierului Theresa May, în scădere

Implicarea Marii Britanii în conflicte militare a contribuit la amplificarea riscurilor teroriste, afirmă Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (opoziţie), în timp ce sondajele de opinie arată reducerea semnificativă a avansului pe care îl avea formaţiunea de guvernământ, Partidul Conservator.
Liderul Partidului Laburist din Marea Britanie: Implicarea în războaie a amplificat riscurile teroriste/ Sondaj: Popularitatea partidului premierului Theresa May, în scădere

Anchetă internă după ce şeful de la Crimă Organizată Timişoara s-a bătut cu un prieten într-un local

Inspectoratul General al Poliţiei Române a demarat o anchetă internă, vineri, după ce şeful de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, Mugur Poinar, s-a bătut cu un prieten într-un local, joi seara, ajungând la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Anchetă internă după ce şeful de la Crimă Organizată Timişoara s-a bătut cu un prieten într-un local

VIDEO | Familia lui Sebastian Ghiţă a refuzat să comenteze eliberarea pe cauţiune a fostului deputat. Socru: „Nu mai staţi ca rechinii la porţi! Du-te şi vezi de viaţa ta”

Familia lui Sebastian Ghiţă a refuzat vineri seară să dea declaraţii după anunţul privind eliberarea pe cauţiune a fostului deputat. Socrul lui Ghiţă i-a huiduit pe jurnaliştii care au venit să îl întrebe dacă a vorbit cu omul de afaceri.
VIDEO | Familia lui Sebastian Ghiţă a refuzat să comenteze eliberarea pe cauţiune a fostului deputat. Socru:

FOTO Dorin Chirtoacă a fost plasat în arest la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile

Dorin Chirtoacă, primarul oraşului Chişinău, a fost plasat în arest la domiciliu, vineri după-amiază, pentru o perioadă de 30 de zile, relatează site-ul Unimedia.
FOTO Dorin Chirtoacă a fost plasat în arest la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile

Mark Zuckerberg pledează pentru un „nou contract social”, prin introducerea unui venit de bază UNIVERSAL şi crearea de locuri de muncă

Mark Zuckerberg, fondatorul şi preşedintele Facebook, a pledat, la Universitatea Harvard, pentru un "nou contract social", prin introducerea unui venit de bază universal şi crearea de locuri de muncă, atrăgând atenţia că rata şomajului va creşte din cauza extinderii automatizării producţiei.
Mark Zuckerberg pledează pentru un

FOTO, VIDEO Incendiu la un depozit din Ilfov, flăcările au cuprins 300 metri pătraţi

Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la un depozit din localitatea Dărăşti din judeţul Ilfov, flăcările manifestându-se pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.
FOTO, VIDEO Incendiu la un depozit din Ilfov, flăcările au cuprins 300 metri pătraţi

Traian Băsescu, despre alegerile din 2009: Au murit copii şi te dai de ceasul morţii ce au făcut 4 beţivani

Fostul fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la Sinaia, că atunci când în ţară au murit atâţia copii din cauza rujeolei, subiectul nu este „ce au făcut patru beţivani în noaptea alegerilor”, referindu-se la ancheta privind la alegerile din 2009.
Traian Băsescu, despre alegerile din 2009: Au murit copii şi te dai de ceasul morţii ce au făcut 4 beţivani

Administraţia Statelor Unite asumă întreaga responsabilitate şi regretă dezvăluirea datelor sensibile despre atentatul din Marea Britanie

Administraţia Statelor Unite asumă întreaga responsabilitate şi regretă informaţiile sensibile dezvăluite presei despre ancheta în cazul atentatului din oraşul britanic Manchester, soldat cu 22 de morţi, afirmă secretarul de Stat, Rex Tillerson, citat de site-ul agenţiei Reuters.
Administraţia Statelor Unite asumă întreaga responsabilitate şi regretă dezvăluirea datelor sensibile despre atentatul din Marea Britanie

Bogdan Diaconu, fost lider la PRU: Mă bucur pentru tine, Sebi! Abia aşteptăm să ne vedem

Fostul lider al PRU, Bogdan Diaconu, a scris, vineri, pe Facebook, că abia aşteaptă să-l vadă pe fostul său coleg de partid Sebastian Ghiţă, după ce acesta a fost eliberat dintr-o închisoare din Serbia, ţară pe care Diaconu a spus că este ”stat de drept fără MCV”.
Bogdan Diaconu, fost lider la PRU: Mă bucur pentru tine, Sebi! Abia aşteptăm să ne vedem

STATISTICĂ ALARMANTĂ. Aproximativ 500.000 de românce suferă de endometrioză, iar centrele unde să se trateze lipsesc

În România sunt între 400.000 şi 500.000 de femei care suferă de endometrioză, o afecţiune ginecologică gravă, care poate cauza infertilitate, iar foarte multe dintre paciente îşi pun singure diagnosticul, pentru că nu există foarte multe informaţii şi nici centre unde femeile să se trateze de boală
STATISTICĂ ALARMANTĂ. Aproximativ 500.000 de românce suferă de endometrioză, iar centrele unde să se trateze lipsesc

Şumudică, antrenorul de la Astra Giurgiu în lacrimi la conferinţa de presă: Simt că se apropie sfârşitul şi mă doare sufletul

Antrenorul formaţiei Astra Giurgiu, Marius Şumudică, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că indiferent de rezultatul pe care echipa sa îl va obţine în meciul cu FC Voluntari, din finala Cupei României, va intra în vestiar, în lacrimi, şi le va mulţumi jucătorilor.
Şumudică, antrenorul de la Astra Giurgiu în lacrimi la conferinţa de presă: Simt că se apropie sfârşitul şi mă doare sufletul

Student britanic, condamnat la 15 ani de închisoare după ce a plasat o bombă artizanală la metrou

Damon Smith, un student britanic în vârstă de 20 de ani, a fost condamnat la închisoare după ce în luna octombrie 2016 a plasat o bombă artizanală într-un tren de metrou din Londra, însă dispozitivul nu a explodat, informează agenţia de ştiri Reuters.
Student britanic, condamnat la 15 ani de închisoare după ce a plasat o bombă artizanală la metrou

Un tânăr a murit după ce un mal s-a surpat peste el când lucra într-o fântână adâncă de 12 metri

Un elicopter SMURD a fost solicitat, vineri, să preia un bărbat în stare gravă, din localitatea Berezeni, judeţul Vaslui. Victima lucra într-o fântână adâncă de 12 metri, când un mal de pământ s-a surpat peste el. UPDATE: Tânărul a murit.
Un tânăr a murit după ce un mal s-a surpat peste el când lucra într-o fântână adâncă de 12 metri

FOTO Primul Domn al Luxemburgului, căsătorit cu singurul premier homosexual din lume, fotografiat împreună cu soţiile liderilor mondiali

O fotografie de grup realizată la reuniunea NATO de la Bruxelles a devenit virală în scurt timp, după ce în aceasta a fost prezent şi Primul Domn al Luxemburgului, scrie Daily Mail.
FOTO Primul Domn al Luxemburgului, căsătorit cu singurul premier homosexual din lume, fotografiat împreună cu soţiile liderilor mondiali

Sebastian Ghiţă a fost ELIBERAT din arest în Serbia. Fostul parlamentar a plătit o cauţiune de 200.000 de euro

Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă a fost eliberat în Serbia, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de euro, neavând însă voie să părăsească Belgradul, potrivit unui comunicat de presă al instanţei.
Sebastian Ghiţă a fost ELIBERAT din arest în Serbia. Fostul parlamentar a plătit o cauţiune de 200.000 de euro

EXCLUSIV Care sunt dobânzile şi costurile creditelor pentru investiţii imobiliare

2017 pare să fie anul creditelor pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe. Programul Prima Casă a atins un maxim istoric al solicitărilor de garantare, fiind înregistrate zilnic peste 500 de noi solicitări. Băncile au pregătit produse proprii de creditare pentru a face faţă cererii.
EXCLUSIV Care sunt dobânzile şi costurile creditelor pentru investiţii imobiliare

COD PORTOCALIU de ploi şi grindină în judeţul Hunedoara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, un cod portocaliu de ploi şi grindină, valabil până la ora 17.
COD PORTOCALIU de ploi şi grindină în judeţul Hunedoara