CELE MAI NOI ARTICOLE

Comisia Europeană a modificat alerta privind brânza din România

Comisia Europeană a modificat alerta privind posibila existenţă a bacteriei Escherichia coli în brânză provenind din România, după ce premierul Dacian Cioloş a cerut clarificări, argumentând că avertizarea viza un produs de alt tip.
Comisia Europeană a modificat alerta privind brânza din România

Analiză Fitch: Darea în plată ameninţă recuperarea sectorului bancar românesc

Legea dării în plată - care vizează stingerea unui credit ipotecar prin cedarea către bancă a dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat - ar putea perturba îmbunătăţirea performanţei sectorului bancar românesc, se arată într-o analiză a Fitch.
Analiză Fitch: Darea în plată ameninţă recuperarea sectorului bancar românesc

Licitaţia fără surprize a patrimoniului Emil Cioran, la Artmark

Obiectele personale ale filosofului român Emil Cioran, din perioada copilăriei şi formării sale, au fost licitate, marţi seară, la Casa de licitaţii de artă Artmark, de la Palatul Cesianu-Racoviţă, printre "vedetele" licitaţiei numărând-se o icoană, precum şi o carte poştală trimisă de scriitor.
Licitaţia fără surprize a patrimoniului Emil Cioran, la Artmark

Simona Halep face pereche cu Daniela Hantuchova în proba de dublu la turneul de la Miami

Pentru a doua oară în 2016, Simona Halep va evolua şi în proba de dublu a unui turneu WTA. La turneul de la Miami, Halep va face pereche cu jucătoarea din Slovacia, Daniela Hantuchova, graţie unui wild-card primit din partea organizatorilor.
Simona Halep face pereche cu Daniela Hantuchova în proba de dublu la turneul de la Miami

Trei presupuşi islamişti, arestaţi la Istanbul, ar fi plănuit atacuri în Germania

Trei presupuşi islamişti, arestaţi de poliţia turcă la Istanbul, planificau atacuri asupra unor reprezentanţe diplomatice sau şcoli germane, închise în urmă cu o săptămână din cauza riscurilor de atentat, a informat presa turcă, citată de Le Figaro.
Trei presupuşi islamişti, arestaţi la Istanbul, ar fi plănuit atacuri în Germania

Principesa Margareta, mesaj pentru Regele Belgiei: Suntem solidari în apărarea valorilor comune

Principesa Margareta a României a transmis, miercuri, un mesaj de încurajare Regelui Phillipe al belgienilor precizând că "suntem solidari în apărarea fermă a valorilor şi libertăţilor noastre comune".
Principesa Margareta, mesaj pentru Regele Belgiei: Suntem solidari în apărarea valorilor comune

Incidente la protestul fermierilor din Capitală – FOTO, VIDEO

Mai mulţi fermieri, care s-su strâns, miercuri, în faţa Palatului Parlamentului pentru un protest, forţează cordonul de jandarmi în încercarea de a pătrunde în curtea instituţiei.
Incidente la protestul fermierilor din Capitală - FOTO, VIDEO

Votul pentru alegerea şefului TVR a început. Cvorumul, asigurat la limită

Votul pentru alegerea preşedintelui-director general al TVR a început la ora transmiterii acestei ştiri, cvorumul fiind asigurat la limită.
Votul pentru alegerea şefului TVR a început. Cvorumul, asigurat la limită

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România cere CSM amânarea intervievării Codruţei Kovesi pentru că procedura este neclară

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ) amânarea intervievării Codruţei Kovesi "până în momentul în care Ministerul Justiţiei va face publice criteriile pe care le-a avut in vedere" pentru a o propune pe aceasta la conducerea DNA.
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România cere CSM amânarea intervievării Codruţei Kovesi pentru că procedura este neclară

Oficiul pentru Analiza Ameninţării din Belgia a decis, în premieră, ridicarea nivelului de alertă teroristă la nivel maxim

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că Oficiul pentru Analiza Ameninţării (OCAM) a decis, în premieră, ridicarea nivelului de alertă teroristă la nivel maxim pe întreg teritoriul belgian.
Oficiul pentru Analiza Ameninţării din Belgia a decis, în premieră, ridicarea nivelului de alertă teroristă la nivel maxim

Transportul public în Bruxelles, repus în funcţiune în mare parte, la o zi după atentate

Transportul public în Bruxelles a fost repus în funcţiune, în mare parte, la o zi după atentatele teroriste din capitală soldate cu 31 de morţi şi peste 250 de răniţi, ceea ce a determinat autorităţile să suspende serviciile de transport, informează postul de radio belgian RTBF.
Transportul public în Bruxelles, repus în funcţiune în mare parte, la o zi după atentate

Accident grav în Ilfov, un tren a lovit o autocisternă cu încărcătură de gaz lichefiat

Un accident grav a avut loc miercuri în localitatea Dimieni, unde un tren în care se aflau o sută de persoane, a lovit o autocisternă cu încărcătură de gaz petrolier lichefiat(GPL), traficul pe centura Capitalei fiind blocat la kilometrul 25.
 Accident grav în Ilfov, un tren a lovit o autocisternă cu încărcătură de gaz lichefiat

Doi kamikaze ai atacurilor din Bruxelles, implicaţi şi în atentatele din Paris, identificaţi. Al treilea suspect arestat pentru participare la atacuri nu este Najim Laachraoui

Doi belgieni, fraţii Khalid şi Brahim El Bakroui, au fost identificaţi drept presupuşi atacatori kamikaze din Bruxelles, marţi dimineaţă, fiind căutaţi şi în cadrul anchetei privitoare la atentatele din Paris, anunţă postul de radio belgian RTBF, citând o sursă din poliţie.
Doi kamikaze ai atacurilor din Bruxelles, implicaţi şi în atentatele din Paris, identificaţi. Al treilea suspect arestat pentru participare la atacuri nu este Najim Laachraoui

Rudel Obreja a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat, miercuri, la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, decizia Curţii de Apel Bucureşti fiind definitivă.
Rudel Obreja a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare

Aeroportul din Toulouse a fost evacuat miercuri dimineaţă

Un aeroport din Toulouse, Franţa, a fost evacuat mircuri dimineaţă din motive de securitate, informează Le Figaro.
Aeroportul din Toulouse a fost evacuat miercuri dimineaţă

Cât de nocive sunt selfie-urile

Noua modă în care persoanele se fotografiază singure sau cu prietenii, numită selfie, poate fi destul de periculoasă în anumite situaţii, chiar dacă nu este vorba despre pozele făcute în locuri extreme ce pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte, scrie One.ro.
Cât de nocive sunt selfie-urile

Sebastian Ghiţă, audiat la DNA Ploieşti: Am doar calitatea de suspect în dosar – VIDEO

Deputatul independent Sebastian Ghiţă a ajuns miercuri dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti pentru audieri, transmite corespondentul MEDIAFAX. Ghiţă, după audiere: Am doar calitatea de suspect în dosar.
Sebastian Ghiţă, audiat la DNA Ploieşti: Am doar calitatea de suspect în dosar - VIDEO

Întâlnire de urgenţă a miniştrilor UE pe fondul atentatelor teroriste din Bruxelles

Miniştrii UE se vor întâlni joi, la solicitarea Belgiei, pentru a discuta în privinţa atentatelor teroriste din Bruxelles de marţi dimineaţă, soldate cu cel puţin 30 de morţi, a anunţat ministrul olandez al Justiţiei, Ard van der Steur, pe contul său de Twitter, potrivit agenţiei Reuters.
Întâlnire de urgenţă a miniştrilor UE pe fondul atentatelor teroriste din Bruxelles

Ministrul Justiţiei, încă o zi pentru a decide numele celui care va fi propus Procuror General

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, are nevoie de încă o zi pentru a decide numele celui care va fi propus Procuror General al României, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale, astfel că propunerea va fi transmisă joi către CSM.
Ministrul Justiţiei, încă o zi pentru a decide numele celui care va fi propus Procuror General

Un autocamion ucrainean încărcat cu cărbuni a luat foc în Vama Siret

Un autocamion ucrainean, care se afla în zona neutră din Vama Siret, a fost cuprins de flăcări, miercuri, după ce mai mulţi saci cu cărbune au luat foc, pompierii intervenind o oră şi jumătate pentru stingerea incendiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un autocamion ucrainean încărcat cu cărbuni a luat foc în Vama Siret

Trump condamnă atentatele din Belgia şi propune utilizarea simulării înecului contra teroriştilor

Donald Trump, favorit pentru a reprezenta Partidul Republican în alegerile prezidenţiale din SUA, a promis, în contextul atentatelor de la Bruxelles, că dacă va deveni preşedinte va consolida securitatea şi va permite utilizarea unor metode dure de interogare a suspecţilor de terorism.
Trump condamnă atentatele din Belgia şi propune utilizarea simulării înecului contra teroriştilor

Eclipsă de Lună în 23 martie. Ce alt eveniment astronomic spectaculos are loc în paralel – GALERIE FOTO

În data de 23 martie are loc Eclipsa de Lună prin penumbră, care din păcate nu va putea fi observată din România. Eclipsa coincide cu un alt fenomen astronomic spectaculos, informează Descoperă.
Eclipsă de Lună în 23 martie. Ce alt eveniment astronomic spectaculos are loc în paralel - GALERIE FOTO

Luptătorii ISIS folosesc droguri pentru a-şi spori capacitatea fizică

Profesorul australian Nicolas Rasmusen, de la Universitatea din New South Wales, a analizat comportamentul luptătorilor din cadrul grupării teroriste Stat Islamic, ajungând la concluzia că aceştia folosesc un drog special, denumit Captagon, pentru a avea o rezistenţă fizică sporită, scrie Descoperă.
Luptătorii ISIS folosesc droguri pentru a-şi spori capacitatea fizică

CRONOLOGIE: Atacurile atribuite mişcării jihadiste în Europa începând din 2004

Atacurile de marţi de la Bruxelles, revendicate de către gruparea Statul Islamic (SI), au loc după o serie de atentate atribuite mişcării jihadiste în Europa, începând cu exploziile de la Madrid din 2004 şi până la masacrul de la Paris din noiembrie, relatează AFP, care prezintă aceste atacuri.
CRONOLOGIE: Atacurile atribuite mişcării jihadiste în Europa începând din 2004

Comitetul Executiv al FRF a menţinut decizia privind utilizarea unui jucător U21 în fiecare partidă

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, marţi, prin intermediul unui comunicat pe site-ul oficial, menţinerea în vigoare a regulii conform căreia fiecare dintre echipele din Liga 1 va trebui să aibă câte un jucător sub 21 de ani printre titulari pe toată durata partidelor.
Comitetul Executiv al FRF a menţinut decizia privind utilizarea unui jucător U21 în fiecare partidă

AFP: Europa este mai vulnerabilă ca niciodată, arată atacurile de la Bruxelles

Atacurile de la Bruxelles arată că reţele jihadiste din Belgia, dar şi în restul Europei, rămân capabile să organizeze operaţiuni de amploare sângeroase, indiferent de presiunea pe care poliţia o exercită asupra lor, apreciază experţi şi oficiali, relatează AFP online.
AFP: Europa este mai vulnerabilă ca niciodată, arată atacurile de la Bruxelles

Fostul preşedinte al CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Fostul preşedinte al CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost reţinut, marţi seara, de procurorii DNA Suceava pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a beneficiat de lucrări de construcţii şi amenajare la un imobil din partea administratorului unei firme care ar fi primit contracte de lucrări.
Fostul preşedinte al CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Rodica Biro, propusă la conducerea CNAS de ministrul Sănătăţii. Premierul nu a luat încă o decizie

Rodica Biro a fost propusă să preia funcţia de preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate(CNAS) de ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, dar premierul Dacian Cioloş nu a luat încă o decizie, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Rodica Biro, propusă la conducerea CNAS de ministrul Sănătăţii. Premierul nu a luat încă o decizie

Dan Suciu rămâne purtător de cuvânt al Guvernului până după alegerile locale

Dan Suciu va rămâne purtătorul de cuvânt al Guvernului până după desfăşurarea alegerilor locale, iar în acest sens el îşi va prelungi şi după 31 martie detaşarea de la Banca Naţională a României, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Dan Suciu rămâne purtător de cuvânt al Guvernului până după alegerile locale

Judecătoria şi Tribunalul Vaslui au declinat competenţa în cazul referendumului de la Pungeşti

Atât Judecătoria Vaslui, cât şi şi Tribunalul Vaslui şi-au declinat competenţa în cazul referendumului de la Pungeşti, astfel că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iaşi, care va trebui să decidă cine are competenţe pentru validarea rezultatelor.
Judecătoria şi Tribunalul Vaslui au declinat competenţa în cazul referendumului de la Pungeşti

CRONOLOGIE: Filmul evenimentelor în atacurile de la Bruxelles

Atacurile teroriste care au zguduit Bruxellesul marţi dimineaţa - cu explozii violente pe Aeroportul Internaţional Zaventem şi în metrou - s-au soldat cu cel puţin 34 de morţi şi 200 de răniţi, relatează AFP care prezintă firul evenimentelor.
CRONOLOGIE: Filmul evenimentelor în atacurile de la Bruxelles

Bombă care conţine produse chimice şi drapel al reţelei SI, găsite într-o percheziţie la Bruxelles

Un dispozitiv exploziv care conţine produse chimice şi un drapel al reţelei teroriste Stat Islamic au fost găsite într-o clădire din Bruxelles, în cursul unor percheziţii.
Bombă care conţine produse chimice şi drapel al reţelei SI, găsite într-o percheziţie la Bruxelles

Măsuri speciale de securitate în Statele Unite după atentatele de la Bruxelles

Statele Unite au suplimentat măsurile de securitate, în principal în aeroporturi, ca reacţie la atentatele comise la Bruxelles, soldate cu 31 de morţi, informează Los Angeles Times.
Măsuri speciale de securitate în Statele Unite după atentatele de la Bruxelles

Simona Halep şi-a aflat adversara din turul secund al turneului de la Miami

Tenismena română Simona Halep (locul 5 în clasamentul WTA) va juca împotriva sportivei ruse Daria Kasatkina (poziţia 36 WTA), în turul al doilea al turneului de tenis de la Miami, Statele Unite ale Americii, competiţie dotată cu premii totale în valoare de peste 6 milioane de dolari.
Simona Halep şi-a aflat adversara din turul secund al turneului de la Miami

Patru români au fost răniţi în atentatele de la Bruxelles. Un bilanţ anterior anunţa trei români răniţi

Bilanţul românilor răniţi marţi în atentatele de la Bruxelles a ajuns la patru, Ministerul Afacerilor Externe precizând că încă un cetăţean român a fost identificat printre răniţi, acesta este minor şi se află în prezent internat în spital, asistat de un membru al familiei.
Patru români au fost răniţi în atentatele de la Bruxelles. Un bilanţ anterior anunţa trei români răniţi

ATACURI TERORISTE la Bruxelles, soldate cu cel puţin 31 de morţi şi 200 de răniţi. Patru români, printre răniţi. Atentatele, comise de doi terorişti sinucigaşi. Trei zile de doliu naţional în Belgia – FOTO, VIDEO

Cel puţin 31 de persoane au murit, iar alte 200 sunt rănite în urma exploziilor produse pe un aeroport şi în staţii de metrou din oraşul belgian Bruxelles, în ceea ce par a fi atacuri teroriste coordonate, afirmă surse citate de presa belgiană. Autorităţile belgiene au stabilit că doi terorişti sinucigaşi au comis atentatele de la Bruxelles, iar alt militant islamist este căutat în mod activ. Patru cetăţeni români au fost răniţi în atentate.
ATACURI TERORISTE la Bruxelles, soldate cu cel puţin 31 de morţi şi 200 de răniţi. Patru români, printre răniţi. Atentatele, comise de doi terorişti sinucigaşi. Trei zile de doliu naţional în Belgia - FOTO, VIDEO

Control judiciar pentru judecătoarea din Sinaia acuzată de luare de mită

Curtea de Apel Ploieşti a decis cercetarea judecătoarei Ruxandra Popescu, magistrat la Judecătoria Sinaia, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, aceasta fiind acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu.
Control judiciar pentru judecătoarea din Sinaia acuzată de luare de mită

200 de mineri au protestat în curtea Complexului Energetic Hunedoara – VIDEO

200 de mineri au protestat în curtea Complexului Energetic Hunedoara, fiind nemulţumiţi de denunţarea contractului colectiv de muncă de către administratorul judiciar.
200 de mineri au protestat în curtea Complexului Energetic Hunedoara - VIDEO

Reţeaua Stat Islamic ameninţă cu atacuri toate ţările care participă la coaliţia antiteroristă

Reţeaua teroristă Stat Islamic, care a revendicat atentatele de la Bruxelles, soldate cu 31 de morţi, ameninţă că va ataca toate statele "cruciate" care participă la coaliţia antiteroristă implicată în operaţiuni în Siria şi Irak.
Reţeaua Stat Islamic ameninţă cu atacuri toate ţările care participă la coaliţia antiteroristă

Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia, a venit în România: Wikipedia nu se termină niciodată – VIDEO

Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia, a fost prezent marţi, în România,în cadrul "McCann/ Thiess Conferences", pentru a dezvălui cele mai recente proiecte ale platformei pe care o conduce. A oferi cunoaştere, crede Wales, înseamnă a fi uniţi în faţa provocărilor iminente precum terorismul.
Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia, a venit în România: Wikipedia nu se termină niciodată - VIDEO