Andrei Stoica l-a învins prin KO pe englezul George Davies în gala Ayo Fighting de la Baia Mare

Luptătorul K1 Andrei Stoica a câştigat meciul cu englezul George Davies, în urma unui knockout în primele două minute, în cadrul galei Ayo Fighting de la Baia Mare, în faţa a peste 5000 de spectatori, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

3264 afișări
Imaginea articolului Andrei Stoica l-a învins prin KO pe englezul George Davies în gala Ayo Fighting de la Baia Mare

Andrei Stoica l-a învins prin KO pe englezul George Davies în gala Ayo Fighting de la Baia Mare

"Am avut un adversar bine pregătit, am intrat în ring extrem de determinat. A fost un meci pe care l-am aşteptat mult. Mi-a fost dor să lupt în România. În ultimii doi ani, am avut confruntări în mai toată Europa, însă nimic nu se compară cu senzaţia pe care o simt când lupt în faţa românilor mei dragi. Cei care mă sustin îmi dau putere, mă determină să fiu o fiară în ring", a declarat Andrei Stoica.

George Davies (Anglia) are în palmares peste 30 de meciuri, din care 20 câştigate. Este cotat ca fiind unul dintre cei mai talentaţi luptători din Anglia.

Printre cei care au mai luptat în gala AYO Fighting se mai numără Florin Cardoş, Marius Grăunte, Adrian Peţenchea, Dorin Stan, Imanol Rodriguez, Anghel Cardoş, Maxim Pleshko, Danuţ Hurduc, Marius Munteanu.

La începutul acestui an, Andrei Stoica a câştigat meciul cu sportivul moldovean Pavel Voronin, în Franţa, în cadrul galei “La nuit des Gladiateurs”. La 29 de ani, Andrei Stoica se poate lăuda cu un record greu de atins. Din 50 de lupte a câştigat 42, majoritatea prin K.O. Stoica şi-a câştigat renumele şi aprecierea în Europa prin loviturile de KO aplicate din primele minute ale meciurilor.

În data de 17 iunie, Andrei Stoica va intra din nou în ring, în gala Colosseum Tournament, care se va desfăşura în Ploieşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici