CELE MAI NOI ARTICOLE

Suceava: 250 de cazuri de hepatită A, în acest an. Majoritatea – la copii, cele mai multe în octombrie

Un număr de 250 de cazuri de hepatită acută virală de tip A s-au înregistrat în judeţul Suceava de la începutul anului, cele mai multe fiind în luna octombrie, iar cei mai afectaţi au fost copii cu vârste cuprinse între cinci şi nouă ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Suceava: 250 de cazuri de hepatită A, în acest an. Majoritatea - la copii, cele mai multe în octombrie

Noi INCIDENTE la Hong Kong: Manifestanţi mascaţi au încercat să intre în Parlamentul din Hong Kong

Ciocniri între forţele de poliţie şi manifestanţii prodemocraţie au avut loc miercuri în Hong Kong, în condiţiile în care un grup de protestatari mascaţi a încercat să pătrundă în sediul Consiliului legislativ al fostei colonii britanice.
Noi INCIDENTE la Hong Kong: Manifestanţi mascaţi au încercat să intre în Parlamentul din Hong Kong

Dănciulescu: Nu am emoţii la debutul ca antrenor, pentru că am încredere în echipă

Antrenorul formaţiei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu are emoţii la debutul său în postura de coordonator al activităţii tehnice a echipei "alb-roşii", deoarece are încredere în valoarea jucătorilor săi.
Dănciulescu: Nu am emoţii la debutul ca antrenor, pentru că am încredere în echipă

Foo Fighters va susţine un turneu nord-american pe stadioane de baseball în 2015

Trupa rock Foo Fighters, care a lansat de curând un album inspirat din originile muzicii americane, va susţine în vara anului 2015 un turneu în Statele Unite, care va fi alcătuit din concerte ce vor avea loc exclusiv pe stadioane de baseball.
Foo Fighters va susţine un turneu nord-american pe stadioane de baseball în 2015

Omul de afaceri Avraham Morgenstern, reţinut de DNA pentru evaziune, arestat

Omul de afaceri Avraham Morgenstern, reţinut, marţi, de procurorii DNA, pentru evaziune fiscală, într-un dosar disjuns din dosarul de corupţie al primarului Constanţei, Radu Mazăre, privind construirea de locuinţe sociale, a fost arestat.
Omul de afaceri Avraham Morgenstern, reţinut de DNA pentru evaziune, arestat

Benicio Del Toro şi Martin Scorsese vor produce un serial despre Hernan Cortes

Actorul Benicio Del Toro s-a asociat cu cineastul Martin Scorsese pentru a produce împreună un serial TV despre conchistadorul spaniol Hernan Cortes, informează contactmusic.com.
Benicio Del Toro şi Martin Scorsese vor produce un serial despre Hernan Cortes

NFL: Un jucător al echipei Minnesota, suspendat până în aprilie 2015 deoarece şi-a bătut băieţelul de patru ani

Jucătorul echipei de fotbal american Minnesota Vikings Adrian Peterson a fost suspendat până în aprilie 2015 de liga naţională (NFL), el fiind acuzat că şi-a bătut băieţelul de patru ani.
NFL: Un jucător al echipei Minnesota, suspendat până în aprilie 2015 deoarece şi-a bătut băieţelul de patru ani

Liderul republicii autoproclamate Lugansk l-a provocat pe Petro Poroşenko la un duel: „Vă las să alegeţi locul şi armele”

Liderul republicii autoproclamate Lugansk din estul separatist al Ucrainei l-a provocat miercuri pe preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, la un duel, afirmând că o astfel de confruntare ar permite instaurarea păcii.
Liderul republicii autoproclamate Lugansk l-a provocat pe Petro Poroşenko la un duel:

Charlize Theron a subliniat, la Los Angeles, nevoia urgentă de stopare a SIDA

Actriţa sud-africană Charlize Theron s-a aflat încă o dată sub luminile reflectoarelor, marţi seară, la Los Angeles, dar de această dată pentru a sublinia nevoia urgentă de stopare a SIDA, o maladie care face ravagii în ţara ei natală, şi pentru a prezenta un raport întocmit de ONU pe această temă.
Charlize Theron a subliniat, la Los Angeles, nevoia urgentă de stopare a SIDA

Cum arată noile paşapoarte norvegiene – FOTO

Norvegia a organizat un concurs pentru realizarea noilor paşapoarte, iar câştigătorul a fost anunţat de curând.
Cum arată noile paşapoarte norvegiene - FOTO

Singurul supravieţuitor din dosarul lui Vişinescu: Nu aveai voie să priveşti cerul

Valentin Cristea, singurul supravieţuitor de la Penitenciarul Râmnicu Sărat, a spus miercuri, la termenul din procesul torţionarului Alexandru Vişinescu, că în perioada în care a fost încarcerat a fost supus mai multor restricţii, însă avea dreptul la plimbare, fără a putea privi cerul.
Singurul supravieţuitor din dosarul lui Vişinescu: Nu aveai voie să priveşti cerul

Noul ambasador SUA în Rusia, John Tefft, i-a prezentat scrisoarea de acreditare lui Vladimir Putin – FOTO

Noul ambasador al Statelor Unite în Rusia, John Tefft, i-a prezentat miercuri scrisoarea de acreditare preşedintelui Vladimir Putin, într-o perioadă tensionată între cele două ţări.
Noul ambasador SUA în Rusia, John Tefft, i-a prezentat scrisoarea de acreditare lui Vladimir Putin - FOTO

Camera Deputaţilor a adoptat tacit o propunere de RESPINGERE a OUG 55 privind migraţia aleşilor locali

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, o propunere legislativă de respingere a Ordonanţei de urgenţă 55/2014 care permite ca aleşii locali să-şi aleagă un partid timp de 45 de zile, fără să-şi piardă mandatul.
Camera Deputaţilor a adoptat tacit o propunere de RESPINGERE a OUG 55 privind migraţia aleşilor locali

„Cartel Alfa” reclamă presiuni asupra angajaţilor membri de sindicat din Wizz Air, compania neagă

Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) "Cartel Alfa" reclamă presiuni asupra angajaţilor Wizz Air care sunt membri de sindicat, precum şi concedieri abuzive, ameninţând cu procese, în timp ce compania susţine că respectă drepturile tuturor angajaţilor.

Iniţiativa lui Cameron de limitare a imigraţiei provenind ţări UE, criticată de parlamentari germani

Influenţi parlamentari germani critică tentativele premierului britanic, David Cameron, de modificare a politicilor în domeniul imigraţiei, dând asigurări că tratatele europene nu vor fi modificate în sensul restricţionării circulaţiei forţei de muncă, relatează Financial Times.
Iniţiativa lui Cameron de limitare a imigraţiei provenind ţări UE, criticată de parlamentari germani

Andronescu: N-am cerut iniţial vot favorabil solicitării DNA pentru a nu influenţa procedurile

Senatorul PSD EcaterinaAndronescu, a declarat, miercuri, după votul pentru încuviinţarea urmăririi penale în cazul său, că nu a solicitat iniţial un vot favorabil asupra solicitării procurorilor DNA deoarece nu a vrut să ”influenţeze procedurile”.
Andronescu: N-am cerut iniţial vot favorabil solicitării DNA pentru a nu influenţa procedurile

Aleşii locali vor avea dreptul doar la două mandate succesive – iniţiativă legislativă

Aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, conform unei iniţiative legislative aprobate tacit, miercuri, de Camera Deputaţilor.
Aleşii locali vor avea dreptul doar la două mandate succesive - iniţiativă legislativă

OMS face apel la vigilenţă în Europa, după confirmarea gripei aviare la o fermă din Marea Britanie

Prezenţa unei tulpini a virusului H5N8 al gripei aviare, cu riscuri reduse în ceea ce priveşte transmiterea la oameni, a fost confirmată marţi într-o fermă de raţe din Marea Britanie, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut apel la vigilenţă în Europa, relatează AFP.
OMS face apel la vigilenţă în Europa, după confirmarea gripei aviare la o fermă din Marea Britanie

ARPIM: Taxa clawback, una din cel mai bine colectate în România, cu peste 90%

Taxa clawback este una din cel mai bine colectate din România, cu peste 90%, afirmă directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu.
ARPIM: Taxa clawback, una din cel mai bine colectate în România, cu peste 90%

Rose Gottemoeller, subsecretar de stat SUA: Rusia are 24 de interceptori balistici în plus faţă de Statele Unite

Rusia are cu 24 de interceptori balistici mai mult decât Statele Unite, a declarat marţi la Bucureşti subsecretarul de Stat Rose Gottemoeller, reiterând că sistemul antirachetă american nu este o ameninţare la adresa stabilităţii strategice globale cum susţine Moscova, se arată într-un comunicat.
Rose Gottemoeller, subsecretar de stat SUA: Rusia are 24 de interceptori balistici în plus faţă de Statele Unite

Sorin Ovidiu Vîntu va fi ELIBERAT din penitenciar. Tribunalul Ilfov a aprobat eliberarea condiţionată

Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Ilfov a admis, miercuri, contestaţia acestuia faţă de o decizie a Judecătoriei Sectorului 4 prin care a fost respinsă cererea de liberare condiţionată.
Sorin Ovidiu Vîntu va fi ELIBERAT din penitenciar. Tribunalul Ilfov a aprobat eliberarea condiţionată

Camera Deputaţilor a respins o moţiune simplă privind diaspora, depusă de opoziţie în octombrie

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă privind diaspora intitulată “Românii de pretutindeni, victimele unui actor netalentat şi dezinteresat”, depusă de PNL şi PDL şi dezbătută de plen în timpul campaniei electorale.
Camera Deputaţilor a respins o moţiune simplă privind diaspora, depusă de opoziţie în octombrie

Gaudeamus 2014 s-a deschis. Circa 20 de oameni au protestat, nemulţumiţi de ţara invitată – Rusia

Deschiderea oficială a celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus a avut loc miercuri, la complexul Romexpo din Bucureşti, în prezenţa organizatorilor şi a reprezentanţilor ţării invitate - Rusia, aproximativ 20 de persoane protestând faţă de invitarea acestui stat la eveniment.
Gaudeamus 2014 s-a deschis. Circa 20 de oameni au protestat, nemulţumiţi de ţara invitată - Rusia

Schimbări RADICALE în fotbal, dorite de UEFA: Introducerea eliminărilor temporare şi executarea loviturilor de departajare înaintea meciurilor

UEFA doreşte introducerea eliminărilor temporare, după modelul din alte sporturi, dar şi executarea loviturilor de departajare în fazele eliminatorii înaintea meciurilor sau la finalul celor 90 de minute, după care să se dispute cele două reprize de prelungiri.
Schimbări RADICALE în fotbal, dorite de UEFA: Introducerea eliminărilor temporare şi executarea  loviturilor de departajare înaintea meciurilor

VREMEA va intra într-un proces de răcire. Prognoza meteo pentru joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

Joi, vremea se va menţine închisă şi va intra într-un proces de răcire. Va continua să plouă pe arii extinse în jumătatea estică a ţării, iar în restul teritoriului ploile, slabe cantitativ, se vor semnala local. În Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în zonele deluroase aferente vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă. În Moldova va ploua abundent în cursul zilei, când local se vor cumula peste 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp, apoi precipitaţiile vor deveni mixte şi vor slăbi în intensitate.
VREMEA va intra într-un proces de răcire. Prognoza meteo pentru joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

COMENTARIU: Alegătorii români şi slovaci resping autoritarismul, arătând că „modelul Orban” nu este cel mai bun

Alegătorii din estul Europei, neîncrezători în liderii cu tendinţe autoritare după decenii de oprimare comunistă, le-au transmis politicienilor care încearcă să-şi consolideze puterea să se gândească de două ori, comentează Chicago Tribune în ediţia electronică.
COMENTARIU: Alegătorii români şi slovaci resping autoritarismul, arătând că

ICCJ dispune prelungirea arestului preventiv pentru Viorel şi Andrei Hrebenciuc

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, miercuri, propunerea de prelungire a arestului preventiv pentru Viorel şi Andrei Hrebenciuc, precum şi pentru Gheorghe Paltin Sturdza, toţi trei urmăriţi penal în dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 de hectare de pădure.
ICCJ dispune prelungirea arestului preventiv pentru Viorel şi Andrei Hrebenciuc

Monica Ungureanu, medalie de aur la Grand Prix-ul de la Qingdao

Judoka Monica Ungureanu a câştigat medalia de aur la categoria 48 kilograme, la Grand Prix-ul de judo de la Qingdao - China, dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, anunţă Federaţia Română de Judo.
Monica Ungureanu, medalie de aur la Grand Prix-ul de la Qingdao

Luna porţilor deschise la TV & Film Academy by Ruxandra Ion

TV & Film Academy by Ruxandra Ion, cea mai importantă şcoală de actorie, prezentatori, producţie, regie şi scenaristică din România, îşi va deschide, timp de o lună, porţile pentru cei care nu sunt înscrişi la cursuri.
Luna porţilor deschise la TV & Film Academy by Ruxandra Ion

Volume scrise de Lucian Boia, Klaus Iohannis şi Haruki Murakami, lansate la Gaudeamus 2014

Cărţi scrise de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia, Haruki Murakami şi Orhan Pamuk, dar şi volumul autobiografic al preşedintelui ales al României Klaus Iohannis se numără printre noutăţile editoriale de la Târgul Internaţional Gaudeamus-Carte de învăţătură 2014.
Volume scrise de Lucian Boia, Klaus Iohannis şi Haruki Murakami, lansate la Gaudeamus 2014

Senatul a aprobat începerea urmăririi penale pentru Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu

Senatul a avizat, miercuri, începerea urmăririi penale în cazul Ecaterinei Andronescu, fiind înregistrate 72 de voturi "pentru", 62 "împotrivă"" şi o abţinere. Plenul Senatului a avizat şi începerea urmării penale în cazul senatorului PSD Şerban Mihăilescu, fiind înregistrate 77 de voturi "pentru" şi 51 "împotrivă", un vot fiind anulat.
Senatul a aprobat începerea urmăririi penale pentru Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu

Alertă la Năvodari, după un posibil caz de infectare cu HIV în rândul unor elevi de liceu

Un tânăr infectat cu HIV a anunţat pe Facebook că ar fi infectat cu acest virus un elev al Liceului ”Lazăr Edeleanu” din Năvodari, care la rândul său ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai multe colege, DSP Constanţa spunând că tinerii trebuie să meargă să facă testările HIV, care sunt gratuite.
Alertă la Năvodari, după un posibil caz de infectare cu HIV în rândul unor elevi de liceu

O acuarelă pictată de Adolf Hitler, estimată la 50.000 de euro, scoasă la licitaţie

O acuarelă pictată în 1914 de Adolf Hitler, estimată la 50.000 de euro, va fi pusă în vânzare sâmbătă, într-o licitaţie care va fi organizată de o casă germană, au anunţat marţi reprezentanţii acesteia, citaţi de Reuters.
O acuarelă pictată de Adolf Hitler, estimată la 50.000 de euro, scoasă la licitaţie

Cod galben de inundaţii pe râuri din Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Galaţi

Mai multe râuri din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Galaţi vor fi, în intervalul joi, ora 6.00 - vineri, ora 18.00, sub cod galben de inundaţii, conform unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Cod galben de inundaţii pe râuri din Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Galaţi

Christopher Nolan a creat o bandă desenată care explică intriga din filmul SF „Interstellar” – FOTO, VIDEO

Cineastul Christopher Nolan a creat o bandă desenată pentru a-i ajuta pe spectatorii care au vizionat cel mai recent film al său, "Interstellar: Călătorind prin univers", să înţeleagă mai bine intriga complicată din acest blockbuster SF.
Christopher Nolan a creat o bandă desenată care explică intriga din filmul SF

Financial Times: Victoria lui Klaus Iohannis oferă speranţa unui viitor al toleranţei

Victoria lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din România oferă speranţa unui viitor mai tolerant şi ar putea contribui la o poziţie mai coerentă, mai unită a Uniunii Europene în faţa Rusiei, comentează Financial Times în ediţia electronică de miercuri.
Financial Times: Victoria lui Klaus Iohannis oferă speranţa unui viitor al toleranţei

Ford va renunţa la 680 de angajaţi de la uzina din Craiova, peste 20% din personal

Constructorul american Ford va renunţa la 680 de angajaţi de la Craiova, din totalul de aproximativ 3.200 de angajaţi ai uzinei, şi lansează în acest scop un program de încetare voluntară a contractelor individuale de muncă, urmând să efectueze concedieri în lipsa înscrierilor.
Ford va renunţa la 680 de angajaţi de la uzina din Craiova, peste 20% din personal

U2 va lansa un film care va însoţi noul album al trupei

Trupa irlandeză U2 va lansa în luna decembrie un fişier video special, realizat sub forma unui film care va însoţi noul album al grupului, "Songs of Innocence".
U2 va lansa un film care va însoţi noul album al trupei

Regele Mihai I, sărbătorit de peste 1.000 de persoane, la Palatul Elisabeta. Klaus Iohannis, la un prânz privat cu Regele – FOTO

Aproximativ 1.200 de persoane l-au sărbătorit miercuri, la Palatul Elisabeta din Bucureşti, pe Regele Mihai I, cu ocazia zilei sale de naştere şi a zilei onomastice, participanţii la acest eveniment fiind salutaţi de Familia Regală a României în jurul orei 12.00.
Regele Mihai I, sărbătorit de peste 1.000 de persoane, la Palatul Elisabeta. Klaus Iohannis, la un prânz privat cu Regele - FOTO

Un deţinut de la Jilava, condamnat pentru furt, a evadat

Un deţinut de la Penitenciarul Jilava, condamnat pentru furt calificat, a evadat miercuri dimineaţă, când a părăsit punctul de lucru exterior la care era repartizat, fiind căutat în Bucureşti şi Ilfov, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
Un deţinut de la Jilava, condamnat pentru furt, a evadat