HOROSCOP 24 septembrie 2019: Zodiile care sunt provocate să schimbe ceva în viaţa lor profesională sau personală

Luna poposeşte astăzi în semnul Leului, de unde îi trimite un aspect tensionat de careu lui Uranus retrograd din Taur. Prin intermediul său, zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion şi Vărsător) sunt provocate să schimbe ceva în viaţa lor profesională sau personală.

5897 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 24 septembrie 2019: Zodiile care sunt provocate să schimbe ceva în viaţa lor profesională sau personală

HOROSCOP 24 septembrie 2019: Zodiile care sunt provocate să schimbe ceva în viaţa lor profesională sau personală

Berbec

Cheltuielile s-ar putea ţine scai de tine astăzi, dar trebui să faci tot ce îţi stă în putere pentru a renunţa la o parte din ele. Dacă gândeşti lucrurile la rece, îţi dai şi tu seama că nu este vorba de unele achiziţii importante pentru tine în această perioadă, de o nevoie imperioasă pentru ceea ce ţi-ai propus zilele acestea. În cazul în care ar trebui să cumperi un cadou, gândeşte-te la o alternativă mai puţin costisitoare decât cea pe care o ai în minte acum. Cu siguranţă vei găsi ceva la fel de frumos, dar la un preţ convenabil.

Taur

A doua zi a acestei săptămâni ar putea veni la pachet cu unele tensiuni în familie. Ceva din atitudinea anumitor membri ai familiei te calcă pe bătături şi rişti să afişezi o faţetă a ta pe care nu o arăţi prea des. În loc de persoana aşezată şi răbdătoare care eşti în cele mai dese situaţii, s-ar putea să iasă la suprafaţă ipostaza ta reactivă şi chiar agresivă. Gândeşte-te însă dacă rezolvi ceva ieşindu-ţi din fire. Cu vorba blândă şi explicaţiile necesare, s-ar putea să realizezi mai mult decât cu un ton ridicat. Urmăreşte aşadar să-ţi înăbuşi nervii în faşă.

Gemeni

Aceasta este una dintre acele zile în care trebuie să te gândeşti de două ori înainte să vorbeşti şi de trei ori înainte să dai crezare la vorbele care circulă. Fără să vrei, ai putea ajunge să dai din casă ori să spui lucruri care vor fi înţelese greşit şi vei realiza acest lucru doar după ce interlocutorul şi-a făcut o părere despre tine. Sau poate că iei de bun ce zice gura târgului şi îi faci cuiva drag reproşuri inutile. Circumspecţia îţi poate fi un aliat de nădejde în astfel de situaţii, deci caută să dai dovadă de precauţie.

Rac

Nu este prea indicat să faci astăzi investiţii, nici dacă vizează un proiect personal, nici dacă implică cheltuieli de dezvoltare a unei iniţiative care nu îţi aparţine. S-ar putea să fie prea devreme pentru un asemenea angajament: astrele indică faptul că mai sunt chestiuni de pus la punct înainte să glisezi o parte semnificativă din economiile tale în direcţia business-urilor sau a planurilor pe termen lung. În principiu, ele nu prezintă risc de pierderi financiare dacă sunt şlefuite bine. Ai răbdare aşadar şi vezi ce ar mai fi de făcut. Dacă ţi se solicită un împrumut, gândeşte-te de două ori.

Leu

Cu Luna în semnul naşterii tale, tendinţele tale de a ieşi în evidenţă ar putea fi mai accentuate decât de obicei, iar dacă şefii tăi sunt mai discreţi sau pun preţ mai mare pe colegialitate decât pe individualism, înseamnă că s-ar putea lăsa cu tensiuni între voi astăzi. Se aşteaptă un alt fel de comportament şi reacţii din partea ta, deci caută să laşi faptele să vorbească în locul tău. În caz contrar, s-ar putea să fi catalogat(ă) greşit, în neconformitate cu cine eşti tu. Caută să îi citeşti pe ceilalţi şi să te adaptezi aşteptărilor pe care le au.

Fecioară

În ceea ce te priveşte, ziua de marţi nu se arată a fi una prea grozavă. Ceva pare să te necăjească destul de tare şi s-ar putea să nu fie ceva ce s-a întâmplat foarte recent. Ies probabil la suprafaţă stări şi trăiri a căror existenţă ai negat-o destul de multă vreme şi te plasează într-o pasă destul de proastă. Caută aşadar să nu o accentuezi petrecându-ţi mai mult timp decât este necesar în preajma persoanelor care te vampirizează energetic sau care te împovărează cu problemele lor. Ai nevoie lângă tine de oameni pozitivi, care să te molipsească de optimism.

Balanţă

A doua zi a acestei săptămâni ţi-ar putea aduce temeri cu privire la modul în care vor evolua unele situaţii prezente. S-ar putea să fie vorba de unele prietenii, proiecte de viitor sau planuri de natură personală sau colectivă aflate la o cotitură şi al căror parcurs te îngrijorează destul de mult astăzi. Înainte să plonjezi cu totul în griji, încearcă să vezi dacă există ceva ce poţi face pentru a ghida mersul lucrurilor. Dacă ai luat orice măsură posibilă pentru a le garanta o bună dezvoltare, sustrage-te acestor gânduri şi priveşte situaţia dintr-o perspectivă optimistă. Poate face minuni uneori.

Scorpion

Se anunţă o zi complicată pentru nativii(ele) acestui semn care activează în cadrul unui parteneriat profesional ori al căror domeniu de activitate implică lucrul constant cu oamenii. Atitudinea condescendentă de care dă dovadă asociatul(a), un colaborator sau client important împiedică buna desfăşurare a proiectelor pe care le aveţi împreună. Nu îţi place atunci când ceilalţi îşi arogă drepturi pe care nu le au şi dau comenzi în stânga şi în dreapta fără să le discute înainte. Poate că dacă le-ai semnala totuşi această nemulţumire pe un ton calm, ai vedea o corijare a comportamentului lor. Nu răspunde cu aceeaşi monedă.

Săgetător

Şi pe tine te aşteaptă o zi complexă la serviciu. Pare-se că sarcinile de lucru care ţi se deleagă au un grad de dificultate destul de ridicat, implică să te încadrezi în termene-limită greu de respectat sau doar vin la pachet cu aşteptări pe care nu îţi doreşti să le înşeli. Se întrevede aşadar multă agitaţie la birou, atât în interiorul tău, cât şi în afară. În aceste condiţii, este foarte important să te menţii într-o stare de echilibru fizic şi mental cât mai solidă. În caz contrar, rişti să cedezi în faţa stresului şi să îţi piară tot randamentul.

Capricorn

Dacă ai trecut printr-o perioadă mai dificilă cu partenerul recent, ziua de azi te-ar putea pune faţă în faţă cu unele temeri de care credeai că ai scăpat. Ceva anume din comportamentul celui drag sau din modul în care îi interpretezi tu anumite reacţii te face să crezi că îţi ascunde ceva sau că s-a schimbat atitudinea sa faţă de tine într-un mod care îţi displace. În principiu, n-ar trebui să te temi să-l convoci la o discuţie pe această temă. Dacă dai dovadă de deschidere şi disponibilitate de a te schimba, cu siguranţă că reacţia sa va fi reciprocă.

Vărsător

În cazul tău, tensiunile cu partenerul s-ar putea datora unor chestiuni de ordin domestic sau gospodăresc. Pe cel drag îl nemulţumeşte poate atitudinea ta vis-a-vis de unele treburi casnice de maximă importanţă. Este posibil să fi promis că vei duce la bun sfârşit unele proiecte pe care le-ai lăsat în schimb să treneze. Ori felul în care te raportezi la unele probleme de familie nu este unul care să înlesnească procesul de descoperire a unei soluţii. Este clar că trebuie să daţi amândoi dovadă de mai multă înţelegere ca lucrurile să reintre pe făgaşul normal. Preia iniţiativa cât mai curând.

Peşti

Tensiunile care până mai ieri mocneau la birou riscă astăzi să dea pe dinafară şi să producă unele fricţtiuni între tine şi colegii de muncă. La fel de posibil este să ai de-a face cu încurcături pe plan profesional, datorate cel mai probabil faptului că nu ai fost suficient de atent(ă) pe parcursul unei anumite etape a sarcinii de lucru de care te ocupi acum. Asigură-te că îţi iei orice precauţie posibilă pentru a evita erorile care ţi se datorează ţie. În privinţa celorlalte, nu poţi face mai mult decât să dai o sugestie sau să verifici regulat aparatura tehnică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici