ŞTIRILE OREI 12.00 | 9 august 2019

MEDIAFAX vă prezintă principalele ştiri ale orei 12.00

540 afișări

S-au reluat căutările de probe noi în casa lui Gheorghe Dincă. Mandatul în baza căruia s-au făcut percheziţiile până acum expiră mâine, însă DIICOT va cere un nou mandat.

Horia-Miron Constantinescu a fost numit de către premierul Viorica Dăncilă preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Marius Pîrvu a fost eliberat din această funcţie.

Ministrul interimar al Educaţiei Valer-Daniel Breaz a decis ca prima zi de şcoală să fie luni, 9 septembrie. Primul semestru se va încheia pe 20 decembrie iar al doilea va debuta pe 13 ianuarie 2020.

Doi bărbaţi au murit, iar două femei şi un copil de 3 ani au ajuns la spital în urma unui grav accident petrecut în judetul Brasov. Maşina în care se aflau victimele a intrat pe contrasens şi s-a izbit puternic de un TIR.

Hidrologii au emis alertă de inundaţii pentru râurile din Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea. Potrivit INHGA, fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Niraj şi Târnava Mică.

O curte federală de apel a respins solicitarea companiei Facebook de încheia un proces în care e acuzată că a colectat şi a stocat în mod ilegal date biometrice de la milioane de utilizatori. Decizia face referire la tehnologia de recunoaştere facială.

Taguri:
ştiri,
mediafax,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici