Anunţul lui Valeriu Gheorghiţă: două milioane de doze de vaccin Pfizer în România, în aprilie

  • Valeriu Gheorghiţă a precizat că săptămâna viitoare România va primi 345.000 de doze de la Pfizer.
  • Este una dintre cele mai consistente tranşe de până acum.
  • Vor fi deschise aproximativ 165 de cabinete noi pentru vaccinul de la Pfizer, la nivel naţional, aproximativ 54 doar în Bucureşti.
3313 afișări
Imaginea articolului Anunţul lui Valeriu Gheorghiţă: două milioane de doze de vaccin Pfizer în România, în aprilie

Anunţul lui Valeriu Gheorghiţă: două milioane de doze de vaccin Pfizer în România, în aprilie

Colonelul dr. Valeriu Gheorghiţă a declarat, miercuri seara, la emisiunea Marius Tucă Show, de la Aleph News, că săptămâna viitoare România va primi 345.000 de doze de la Pfizer, una dintre cele mai consistente tranşe de până acum.

„Din prima săptămână a lunii aprilie vom primi aproximativ 511.000 de doze săptămânal. În toată luna aprilie vor fi peste 2 milioane de doze”, a spus Gheorghiţă.

Vor fi deschise aproximativ 165 de cabinete noi pentru vaccinul de la Pfizer, la nivel naţional, aproximativ 54 doar în Bucureşti, de săptămâna viitoare.

Gheorghiţă a precizat că acest lucru ar însemna aproximativ 3.000 de persoane vaccinate pe zi în Bucureşti, iar aceste persoane se vor adăuga celor vaccinate la centrele de vaccinare deja existente.

„Din calculele noastre ar trebui să ajungem la jumătatea lunii aprilie la 80.000 de persoane zilnic vaccinate doar cu vaccin de la Pfizer, la care se vor adăuga persoanele care se vor vaccina cu alte tipuri de vaccin”, a mai spus Gheorghiţă.

Întrebat câţi români vor fi vaccinaţi la 1 octombrie 2021, Gheorghiţă a spus că speră să se ajungă la 9 milioane de persoane cu două doze şi 10 milioane cu o singură doză de vaccin. „Este obiectivul meu şi al nostru, al tuturor”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici