Calculele lui Gheorghiţă: ”5 milioane de români vaccinaţi la sfârşitul lunii mai, obiectiv realist”

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a prezentat, joi seara, calculele prin care a stabilit obiectivul de 5 milioane de persoane vaccinate la sfârşitul lunii mai. „Este un obiectiv realist”, spune preşedintele CNCAV.

392 afișări
Imaginea articolului Calculele lui Gheorghiţă: ”5 milioane de români vaccinaţi la sfârşitul lunii mai, obiectiv realist”

Medicul Valeriu Gheorghiţă a spus, joi, la Digi 24, că în următoarele două zile în România se va atinge pragul de 3 milioane de persoane vaccinate.

„În următoarele două zile vom atinge 3 milioane de persoane vaccinate. Până la sfârşit de aprilie eu estimez că vom avea în jur de 3,2 – 3,3 milioane de persoane vaccinate, ceea ce înseamnă că în luna mai ar trebui să vaccinăm circa 1,7 milioane – 1,8 milioane de persoane”, a spus medicul.

Acesta precizează că incluzând de la începutul lunii mai medicii de familie şi ţinând cont că de joi începe vaccinarea în centrele de vaccinare organizate de operatorii privaţi, dar şi amplificând vaccinarea în centre mobile, cu echipe mobile de vaccinare, se va atinge obiectivul stabilit.

„Mai sunt o serie de demersuri care vor fi replicate la nivel naţional, cum este demersul de la Timişoara, acest maraton al vaccinării, pe care, în parteneriat cu facultăţile de medicină şi farmacie de la nivel naţional, le vom replica. Eu cred că avem toată infrastructura necesară încât să atingem acest obiectiv. 5 milioane de persoane vaccinate la sfârşitul lunii mai este un obiectiv cât se poate de realist şi care poate să fie atins cu puţin efort, fără nicio problemă”, a mai spus preşedintele CNCAV.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici