Ce spun specialiştii despre un vaccin împotriva Omicron: este sau nu nevoie de el?

Un vaccin care să vizeze în mod specific varianta Omicron ar fi „prudent", chiar dacă în cele din urmă s-ar putea să nu fie necesar, spune dr. Anthony Fauci.

612 afișări
Imaginea articolului Ce spun specialiştii despre un vaccin împotriva Omicron: este sau nu nevoie de el?

Ce spun specialiştii despre un vaccin împotriva Omicron: este sau nu nevoie de el?

„Este logic să avem pregătit cel puţin un stimulent specific împotriva Omicron. S-ar putea să nu avem nevoie de el, dar cred că este prudent să ne pregătim cel puţin pentru posibilitatea ca aceasta să fie o variantă persistentă cu care să ne confruntăm”, a declarat pentru MSNBC epidemiologul american Anthony Fauci.

În timp ce o mare parte a americanilor încă se confruntă cu un număr mare de infecţii Omicron, chiar dacă cazurile se diminuează în unele state, Fauci a declarat că, în cele din urmă, se speră că se va crea suficientă imunitate pentru a preveni valuri masive, cum ar fi valurile patru sau cinci.

„Nu cred că vom asista la aşa ceva la nesfârşit", a spus el, adăugând că este totuşi puţin probabilă eradicarea Covid.

Compania Pfizer a anunţat că va începe testele pe voluntari ale vaccinului anti-COVID dedicat variantei Omicron. În cadrul cercetării vor fi folosiţi şi câţiva voluntari care nu au fost vaccinaţi în timpul pandemiei.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
fauci,
vaccin,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici