Incident grav în Galaţi. 15 copii au fost găsiţi într-un after-school, deşi centrul ar fi trebuit să fie închis

  • 15 copii au fost găsiţi miercuri într-un after-school din oraşul Galaţi, deşi autorităţile au interzis aceste programe, în contextul crizei provocate de coronavirus.
  • Prima amendă primit de after-school este de 2.500 de lei.
  • Autorităţile nu exclud şi o a doua sancţiune.
2872 afișări
Imaginea articolului Incident grav în Galaţi. 15 copii au fost găsiţi într-un after-school, deşi centrul ar fi trebuit să fie închis

15 copii au fost găsiţi într-un after-school în Galaţi, deşi centrul trebuia închis

Incidentul a avut loc miercuri, în timpul unui control făcut de reprezentanţii autorităţilor de control, în contextul crizei provocate de COVID-19.

Surse din administraţia locală au declarat pentru MEDIAFAX că inspectorii au găsit 15 copii într-un centru de tip after-school, deşi Comitetul Judeţean şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Galaţi a interzis organizarea programelor de tip after school.

Autorităţile judeţene confirmă informaţia şi susţin că centrul a fost amendat pentru că nu a respectat deciziile.

„Am fost primul judeţ care a decis să închidă unităţile de tip after school. La Comitetul Judeţean şi la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă am decis să suspendăm aceste activităţi. Este vorba despre sistemul public şi privat, unii au înţeles, alţii nu. Unii vor să profite, să facă bani, să facă speculă pe sănătatea copiilor. Ei au fost sancţionaţi, au fost închişi, au posibilitatea să conteste în instanţă”, a declarat prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avramescu.

Reprezentanţii centrului spun că îşi desfăşoară activitatea la cererea părinţilor care nu au unde să-şi lase copiii: „În urma ştirilor alarmante conform cărora unele centre de zi din Galaţi încearcă să profite de situaţia închiderii şcolilor pentru a-şi asigura venituri suplimentare, societatea doreşte să îşi exprime totala condamnare a unor astfel de practici, precum şi detaşarea faţă de asemenea aşa-zise <centre educaţionale>. Activitatea noastră continua numai la cerinţa expresă a părinţilor care se află în imposibilitatea supravegherii copiilor în timpul orelor de serviciu. Mai mult, am limitat numărul copiilor doar la astfel de cazuri şi am scurtat drastic programul de funcţionare. Sediul nostru a fost dotat cu produse dezinfectante avizate de Ministerul Sănătăţii, iar accesul tuturor părinţilor/ aparţinătorilor a fost limitat în totalitate. Am luat aceste decizii din responsabilitate faţă de situaţia alarmantă de la nivelul întregii comunităţii, neexistând vreun act normativ care să interzică desfăşurarea activităţii noastre”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici