Asociaţia de Radio Audienţă va organiza o licitaţie pentru măsurarea audienţei radio în 2016 - 2019

Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA) va organiza, în acest an, o licitaţie pentru desemnarea companiilor de cercetare care vor măsura audienţele radio în perioada 2016 - 2019, din comisia care va selecta câştigătorii licitaţiei urmând să facă parte şi cinci membri ai CNA.

98 afișări
Imaginea articolului Asociaţia de Radio Audienţă va organiza o licitaţie pentru măsurarea audienţei radio în 2016 - 2019

Asociaţia de Radio Audienţă va organiza o licitaţie pentru măsurarea audienţei radio în 2016 - 2019 (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, o adresă primită de la ARA, potrivit căreia asociaţia va organiza în anul 2015 licitaţia pentru desemnarea furnizorilor Studiului de Audienţă Radio (SAR).

Licitaţia va fi organizată în conformitate cu Legea audiovizualului. În acest sens, pe 30 martie, membrii ARA, întruniţi în Adunarea Generală, i-au votat pe cei zece reprezentanţi (cinci din partea radiodifuzorilor şi cinci din partea agenţiilor de publicitate) din componenţa Comisiei Paritare, cea care va fi responsabilă de organizarea şi desemnarea câştigătorilor licitaţiei pentru alegerea companiilor de cercetare care vor măsura audienţele radio în perioada 2016 - 2019.

Totodată, ARA a solicitat CNA să desemneze cinci membri ai Consiliului care să facă parte din această Comisie Paritară, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de joi a CNA.

Astfel, CNA a decis că din această comisiei vor face parte Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Radu Herjeu şi Dorina Rusu.

O primă întâlnire a acestei comisii ar urma să aibă loc până pe 30 aprilie.

Licitaţia este organizată în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului. Articolul 45 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 prevede că "(1) Măsurarea audienţelor şi a cotelor de piaţă va fi realizată în conformitate cu standardele şi uzanţele internaţionale de instituţii specializate desemnate prin licitaţie. (2) Licitaţia va fi organizată de către o comisie formată din 5 reprezentanţi ai radiodifuzorilor, 5 reprezentanţi ai agenţilor de publicitate şi 5 reprezentanţi ai Consiliului. (3) Prima licitaţie se va organiza în cel mult un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, iar următoarele se vor organiza din 4 în 4 ani. (4) Consiliul va beneficia în mod gratuit de rezultatele măsurătorilor".

În prezent, audienţele radio sunt măsurate de GfK România şi IMAS Marketing & Sondaje. Acestea au câştigat o licitaţie organizată pentru alegerea companiilor de cercetare şi furnizează Studiul Audienţei Radio în perioada 2012 - 2015, potrivit unui anunţ făcut public în iunie 2011 de Asociaţia pentru Radio Audienţă.

Asociaţia pentru Radio Audienţă s-a constituit pentru susţinerea intereselor tuturor radiourilor din România. În prezent, ARA este constituită din 22 de membri, dintre care 11 agenţii şi 12 radiouri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici