Astăzi se împlinesc doi ani de la atentatul asupra redacţiei Charlie Hebdo

Atentatul s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi şi a dat măsura riscului la care se supun desenatorii de presă.

135 afișări
Imaginea articolului Astăzi se împlinesc doi ani de la atentatul asupra redacţiei Charlie Hebdo

Astăzi se împlinesc doi ani de la atentatul asupra redacţiei Charlie Hebdo (Imagine: AFP/ Arhiva Foto Mediafax)

Pentru a marca tragicul eveniment, Charlie Hebdo a editat un număr special, titrând pe prima pagină: „2017 – în sfârşit, capătul tunelului”. Imaginea la care se referă textul reprezintă un personaj care priveşte prin ţeava puştii cu care îl ţinteşte un islamist.

„2015 a fost un an al supravieţuirii, 2016 a fost anul stabilizării, iar în 2017 vom fi şi mai ofensivi”, a declarat un responsabil al publicaţiei, citat de France Presse.

În prezent, săptămânalul vinde 100.000 copii pe ediţie (abonamente plus vânzări la chioşc), faţă de 30.000 de copii înainte de atentat.

În noiembrie 2016, Charlie Hebdo a lansat şi o ediţie print în limba germană.

Organizaţia „Reporters sans frontiers” (RSF) atrage atenţia asupra faptului că meseria de caricaturist de presă este extrem de expusă la represalii, de multe ori violente.

RSF şi „Cartooning for Peace” (CFP) amintesc cazul caricaturistului Zunar, victimă a hărţuirii permanente la care este supus de autorităţile din Malaezia, al algerianului Tahar Djehiche, arestat şi întemniţat pentru ofensele aduse preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, sau al turcului Musa Kart, întemniţat de regimul Erdogan.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici