CE a autorizat fuziunea editurilor Penguin-Random House

Comisia Europeană a autorizat, vineri, fuziunea editurii britanice Penguin şi a corporaţiei media germane Bertelsmann, care deţine editura Random House, în vederea creării unui gigant pe piaţa mondială de carte în limba engleză.

156 afișări
Imaginea articolului CE a autorizat fuziunea editurilor Penguin-Random House

CE a autorizat fuziunea editurilor Penguin-Random House (Imagine: Shutterstock)

Potrivit Comisiei Europene, crearea gigantului Penguin Random House nu încalcă legislaţia europeană privind concurenţa, în special datorită faptului că noua entitate va trebui să se confrunte cu numeroşi concurenţi puternici.

Compania Pearson, care deţine editura britanică Penguin, şi corporaţia media germană Bertelsmann, care deţine editura Random House, au anunţat la sfârşitul lunii octombrie 2012 că au încheiat un acord prin care cele două case editoriale vor fuziona în vederea creării unui gigant pe piaţa mondială de carte în limba engleză, după cum a relatat la momentul respectiv AFP.

Activităţile celor două edituri vor fi regrupate într-o nouă companie, numită Penguin Random House.

Corporaţia media germană Bertelsmann va deţine 53% din acţiunile nou înfiinţatei case editoriale Penguin Random House, în timp societatea Pearson (care a deţinut până în prezent editura Penguin) va avea 47% din acţiuni, potrivit unor comunicate de presă remise de cele două companii.

Random House este cea mai mare casă editorială din Statele Unite ale Americii şi din Regatul Unit, în timp ce editura Penguin este celebră în întreaga lume, având un mare potenţial de creştere.

Fuziunea celor două edituri va permite crearea primei case editoriale de interes general din lume, au asigurat companiile Bertelsmann şi Pearson.

Noua societate Penguin Random House nu se va ocupa de activităţile de media ale Bertelsmann, în Germania, în timp ce Pearson va păstra dreptul de a folosi marca Penguin pentru editarea de cărţi educaţionale, la nivel internaţional.

Fuziunea trebuie aprobată de mai multe autorităţi şi este de aşteptat să se finalizeze în cel de-al doilea semestru al anului 2013.

Bertelsmann şi Pearson nu au dezvăluit valoarea afacerii încheiate, însă fuziunea între cele două case editoriale este estimată la o sumă cuprinsă între 2 şi 3 miliarde de dolari, după cum a scris la momentul respectiv The Wall Street Journal.

Pe de altă parte, potrivit unui material publicat atunci de The Wall Street Journal, şi grupul internaţional de media News Corporation, controlat de magnatul Rupert Murdoch şi care deţine editura HarperCollins Publishers, a fost interesat de preluarea editurii Penguin.

Speculaţiile privind viitorul editurii Penguin au apărut după ce Marjorie Scardino, directorul executiv al Pearson, şi-a anunţat retragerea din această funcţie, conform informaţiilor publicate de dailymail.co.uk.

Sub conducerea ei, compania Pearson s-a centrat pe dezvoltarea business-ului educaţional la nivel internaţional, care, în prezent, asigură trei sferturi din veniturile grupului. Analiştii spuneau că, după plecarea sa, noul şef, John Fallon, va renunţa la diviziile care nu mai sunt la fel de profitabile pentru grupul Pearson, inclusiv editura Penguin şi publicaţia Financial Times.

Vânzarea editurii Penguin, înfiinţată în 1935, va pune capăt tradiţiei britanice a acestei companii celebre pentru cărţile sale.

Scriitorii Zadie Smith, Clare Balding şi Steven Pinker se numără printre autorii publicaţi în prezent de Penguin. În urma fuziunii, aceştia se vor alătura unor nume precum Dan Brown, Bill Bryson, John Grisham şi Toni Morrison, care sunt în prezent publicaţi de Random House.

Random House a dat lovitura vara trecută cu romanul pentru adulţi "Fifty Shades of Grey", ale cărui vânzări au afectat editura Bloomsbury, care a publicat un al hit în domeniul editorial - "Harry Potter".

Editura Penguin a fost înfiinţată în Marea Britanie, în anul 1935, de Sir Allen Lane, şi a revoluţionat piaţa de carte internaţională, prin calitatea cărţilor, dar şi prin preţul nu foarte ridicat al titlurilor sale. În prezent, editura Penguin este deţinută de Pearson PLC, o companie de media internaţională, care deţine şi Financial Times, dar şi alte business-uri în domeniul educaţional şi tehnologic.

Editura Random House a fost înfiinţată în Statele Unite ale Americii, în 1925, de Bennett Cerf şi Donald Klopfer. Din 1998, Random House este deţinută de grupul Bertelsmann. În prezent, Random House, Inc. este cea mai mare casă de editură din lume.

Compania germană Bertelsmann, unul dintre cele mai importante grupuri media din lume, are business-uri în 63 de ţări şi deţine pachetul majoritar de acţiuni la grupul de televiziune şi radio RTL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici