Cetatea Făgăraş, în TOP 3 al celor mai frumoase castele din lume: "Este printre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est" - FOTO

Cetatea Făgăraş este al doilea cel mai frumos castel din lume, potrivit unui clasament realizat de Hopper, un site dedicat planificării călătoriilor, şi prezentat de publicaţia Huffington Post.

13678 afișări
Imaginea articolului Cetatea Făgăraş, în TOP 3 al celor mai frumoase castele din lume: "Este printre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est" - FOTO

Cetatea Făgăraş, în TOP 3 al celor mai frumoase castele din lume: "Este printre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est" (Imagine: Lucian Muntean/ Mediafax Foto)

În clasamentul celor mai interesante zece castele din lume, recomandate persoanelor care apreciază arhitectura, pe primul loc se află Castelul Neuschwanstein din Germania, în stil romantic-renascentist, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea pe un deal accidentat aflat deasupra satului Hohenschwangau, de lângă Füssen (în sud-vestul Bavariei).

Devansată de edificiul din Germania, Cetatea Făgăraş, situată pe locul al doilea, "reprezintă una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est". "În trecut, castelul a fost pivotul puterii regionale. În timpul secolului al XVII-lea, cetatea a fost extinsă, reflectând bogăţia locului", se arată în materialul publicat pe huffingtonpost.com.

De asemenea, în clasamentul realizat de Hopper, pe locul al treilea se află Castelul Durham din Regatul Unit, edificiul fiind inclus în lista patrimoniului mondial UNESCO.

Topul 10 al celor mai frumoase edificii de acest profil din lume continuă cu castelul Blarney, castelul Edinburgh, Le Chateau Frontenac din Canada, castelul Cardiff din Ţara Galilor, Château et jardins de Villandry, din Franţa, castelul Baden-Württemberg din Germania şi castelul Hearst din California.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici