CNA adoptă noi reglementări pentru limitarea difuzării la TV a imaginilor cu Becali şi alţi deţinuţi

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să interzică difuzarea la TV a imaginilor şi a înregistrărilor cu persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate, cu excepţia situaţiilor în care acestea demonstrează încălcări ale unor drepturi sau există un interes public justificat.

190 afișări
Imaginea articolului CNA adoptă noi reglementări pentru limitarea difuzării la TV a imaginilor cu Becali şi alţi deţinuţi

CNA adoptă noi reglementări pentru limitarea difuzării la TV a imaginilor cu Becali şi alţi deţinuţi (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a adoptat, în şedinţa de joi, o Decizie de modificare şi completare a Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, cu 10 voturi "pentru" (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) şi unul "împotrivă" (Cristina Trepcea).

"(1) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reţinere sau arest, fără acordul acestora. (2) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane executând o pedeapsă privativă de libertate, cu excepţia situaţiilor în care acestea demonstrează încălcări ale unor drepturi sau există un interes public justificat. (3) Imaginile şi/ sau înregistrările cu persoane aflate în stare de reţinere, arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate nu trebuie prezentate într-un mod excesiv şi nerezonabil. (4) În cadrul programelor audiovizuale nu pot fi oferite, direct sau indirect, recompense şi nu pot fi făcute promisiuni de recompensare a persoanelor care ar putea depune mărturie în instanţe judecătoreşti", se spune în articolul nou introdus în Decizia de modificare a Codului audiovizualului.

În fapt, acest articol nou introdus în legislaţia audiovizualului modifică întregul articol 42 din Codul audiovizual, care este în vigoare şi care prevede că: "(1) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reţinere, arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate, fără acordul acestora, având în vedere că orice persoană acuzată sau cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atât timp cât nu a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă. (2) În cadrul programelor audiovizuale nu pot fi oferite, direct sau indirect, recompense şi nu pot fi făcute promisiuni de recompensare a persoanelor care ar putea depune mărturie în instanţe judecătoreşti".

Demersurile CNA pentru modificarea actualului articol 42 din Codul audiovizualului au pornit la începutul lunii februarie de la nemulţumirea membrului CNA Christian Mititelu privind faptul că unele televiziuni difuzează în mod repetat imagini şi înregistrări care prezintă modul în care Gigi Becali îşi petrece timpul în închisoare.

Pe de altă parte, George Chiriţă, directorul executiv al Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), a transmis Consiliului o adresă în care a propus ca alineatul 1al articolului 42 propus spre modificare să aibă următoarea formulă: "Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reţinere sau arest, fără acordul acestora, cu excepţia situaţiilor în care există un interes public justificat pentru difuzare sau când difuzarea lor serveşte intereselor persoanei privind dreptul demnitate şi la propria imagine".

Potrivit lui Chirţă, "astfel de imagini pot servi interesul public de a fi cunoscute anumite stări de fapt care au o semnificaţie de interes public, precum cele care constituie abuzuri, după cum pot servi chiar intereselor persoanei, inclusiv atunci când aceasta se află în imposibilitatea de a exprima acordul său pentru difuzarea lor". "De exemplu, arestarea abuzivă a unor cetăţeni români în alte ţări, poate impune mediatizarea faptului pentru a alerta autorităţile române şi opinia publică (...) Totodată, trebuie avut în vedere că există şi situaţii când persoanele în cauză îşi exprimă, nu întotdeauna verbal, dorinţa ca imaginea lor să fie mediatizată. În aceste cazuri condiţia acordului trebuie să fie înţeleasă ca fiind acoperită de exprimarea unui acord indirect".

CNA a adoptat noile reglementări fără propunerile făcute de ARCA.

Această Decizie, care se referă la persoanele care execută o persoană privativă de libertate, cuprinde şi alte aspecte.

Decizia va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici