CONFERINŢA RoNewMedia: Doar 15% din căutările online ale românilor sunt acoperite de companii prin anunţuri sponsorizate relevante

Motoarele de căutare găsesc anunţuri sponzorizate relevante pentru doar 15% dintre căutările online ale românilor, în condiţiile în care aceste "match-uri" determină, de exemplu, decizia de achiziţionare a unui bun sau a unui serviciu, susţine Dan Bulucea, country manager Google România.

134 afișări
Imaginea articolului CONFERINŢA RoNewMedia: Doar 15% din căutările online ale românilor sunt acoperite de companii prin anunţuri sponsorizate relevante

Dan Bulucea, country manager Google România (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Sunt miliarde de căutări. Noi încercăm să înţelegem ce îşi doresc utilizatorii. Căutările pe care le fac atunci când se uită după anumite produse diferă în funcţie de industrie, dar determină decizia de achiziţie", a mai explicat şeful Google România în cadrul evenimentului RoNewMedia.

Pentru a ilustra felul în care web-ul îţi poate fi de folos, Bulucea le-a prezentat celor din sală un scenariu de tipul "boy meets girl". Două persoane îşi stabilesc o întâlnire. Acasă, fiecare începe pregătirile. Ea îşi caută o rochie pe internet şi şi-o comandă. El primeşte de la nişte prieteni buni un clip amuzant al unei campanii publicitare. În timp ce îl vizionează, cumpără, tot online, flori pentru ea. Astfel, cumpărăturile ajung să nu mai fie făcute de la cel mai apropiat magazin, spune Bulucea citat de www.gandul.info

În prezent, în România doar 15% dintre căutările de modă oferă anunţuri sponsorizate relevante, iar în cazul cărţilor online procentul este chiar mai mic, de numai 10%, a adăugat şeful Google România. În zona de turism, procentul este de 50%.

  • Anecdota şefului Google

Şeful Google România le-a povestit celor prezenţi la RoNewMedia o anecdotă legată de vizita unei persoane importante la un sediu Google din străinătate.

"Ce produse extraordinare", lăuda oficialul tehnologiile prezentate. La sfârşitul vizitei însă el i-a informat pe reprezantanţii Google că "primul lucru pe care îl fac atunci când ajung acasă este să îmi deschid un cont de Facebook", a amintit Bulucea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici