Două firme care difuzează ilegal 57 de televiziuni în spitalul din Târgu-Mureş, amendate de CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, să amendeze cu câte 50.000 de lei societăţile Bloomstation SRL şi Teleson SRL, pentru că retransmit fără a avea avizul Consiliului un număr de 57 de televiziuni în saloanele Spitalului Judeţean Mureş.

336 afișări
Imaginea articolului Două firme care difuzează ilegal 57 de televiziuni în spitalul din Târgu-Mureş, amendate de CNA

Două firme care difuzează ilegal 57 de televiziuni în spitalul din Târgu-Mureş, amendate de CNA (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit CNA, retransmisia de programe TV este oferită Spitalului Judeţean Mureş, în circuit închis, de către Bloomstation SRL, o societate cu sediul în Cluj-Napoca, care nu deţine aviz de retransmisie sau licenţă audiovizuală de la CNA. Bloomstation SRL nu figurează nici pe lista furnizorilor de comunicaţii electronice a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), potrivit CNA.

CNA a constatat că SC Bloomstation SRL asigură distribuţia a 57 de televiziuni în incinta Spitalului Judeţean Mureş, preluând respectivele programe în baza unui contract de retransmisie de la societatea Teleson SRL, care are sediul şi staţia cap de reţea în Sighişoara. Societatea Teleson SRL deţine aviz pentru retransmisia de programe TV, însă acesta nu cuprinde şi localitatea Târgu-Mureş.

Din punct de vedere tehnic, potrivit CNA, Teleson SRL transportă semnalul TV prin fibră optică din Sighişoara la SC Vesatel SRL din Reghin, tranzitând municipiul Târgu-Mureş. În Târgu-Mureş, printr-un nod optic, SC Bloomstation SRL recepţionează în urma filtrării un număr de 57 de televiziuni, pe care le retransmite apoi în saloanele Spitalului Judeţean Mureş, în baza unui contract de distribuţie semnat cu conducerea spitalului.

Pacienţii spitalului introduc bancnotele în valoare de 25 de lei într-un aparat automat, tastează numărul televizorului din salon şi, pentru 24 de ore, acesta transmite cele 57 de televiziuni, pe care pacienţii au posibilitatea de a le selecta cu ajutorul unei telecomenzi. Astfel, cele 57 de televiziuni pot fi urmărite contra unei taxe de 25 lei/ zi/ salon, iar în interiorul Spitalului Judeţean Mureş sunt câteva sute de televizoare.

Cele 57 de televiziuni pot fi recepţionate în format digital, dintre acestea trei fiind programe de desene animate. Numărul de programe recepţionate este fix şi identic în toate saloanele spitalului, neexistând opţiunea alegerii unei anumite grile de programe.

Potrivit CNA, societatea Bloomstation SRL a fost amendată de ANCOM Cluj, în 2013, cu suma de 7.000 lei, tocmai pentru funcţionare neautorizată.

Reprezentanţii CNA au spus că l-au contactat telefonic pe directorul firmei Bloomstation SRL, Peter Torok, solicitându-i mai multe informaţii de ordin tehnic şi administrativ, însă acesta a refuzat să le ofere. Reprezentanţii CNA au spus că au solicitat Bloomstation SRL contractul încheiat cu SC Teleson SRL, contractul încheiat cu conducerea Spitalului Judeţean Mureş, grila de programe pe care o retransmite şi numărul de televizoare care funcţionează în acest sistem la spitalul judeţean Mureş, însă Peter Torok a spus că nu poate furniza aceste date fără acordul patronului firmei. Ulterior, Peter Torok nu a mai răspuns la telefon.

Membrul CNA Lorand Turos a spus în şedinţa Consiliului de marţi că, chiar dacă respectivele televiziuni sunt difuzate în circuit închis, ele sunt distribuite de cele două societăţi (Bloomstation SRL şi Teleson SRL) fără aviz.

Lorand Turos a propus amendarea celor două societăţi cu câte 50.000 de lei, în baza articolului 74, alineatul 1 din Legea audiovizalului, potrivit căruia "Retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu".

"Cu Teleson avem o problemă pentru că distribuie programe TV în Târgu-Mureş, unde nu are aviz, iar cu cealaltă companie, Bloomstation, avem o problemă pentru că distribuie programe TV în spital fără aviz", a spus Lorand Turos.

Cele două amenzi au fost aplicate de CNA cu unanimitate de voturi (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).

Potrivit datelor depuse la CNA, asociaţii societăţii Teleson SRL sunt Petru Başa (55%) şi Adrian Dragoş Mărgescu (45%).

Asociaţii Bloomstation SRL sunt societatea Invertia Casa SRL (50%) şi Daniel Martinez Ribelles, cetăţean spaniol (50%), potrivit datelor depuse la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Societatea Bloomstation SRL are sediul în Cluj-Napoca, a fost înfiinţată în 2009 şi are ca obiect principal de activitate "închiriere şi leasing cu alte bunuri personale şi gospodăreşti" şi ca activitate suplimentară "echipament electronic de uz gospodăresc etc.". Administratorul societăţii Bloomstation SRL este Jairo Nuez Rubio, de cetăţenie spaniolă.

Pe de altă parte, potrivit datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Invertia Casa SRL are acelaşi cod unic de înregistrare (CUI) cu o altă societate, respectiv Bloomstrike SRL. Asociaţii Bloomstrike SRL sunt Natalia Nuez Rubio, de cetăţenie spaniolă (37,5%) şi Jairo Nuez Rubio (62,5%). Acesta din urmă este şi administrator al societăţii Bloomstrike SRL, care are ca obiect de activitate "consultanţă pentru afaceri şi management".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici