- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
- Politicieni
- ZOOM
Dramaturgul Paul Everac a murit
Dramaturgul Paul Everac a murit marţi, la vârsta de 87 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, din cauza unor suferinţe cronice, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare.
Bogdan Opriţa a spus că Paul Everac a murit marţi dimineaţă, în urma unor suferinţe cronice multiple.
Paul Everac, pe adevăratul său nume Petre Constantinescu s-a născut la Bucureşti pe 23 august 1924.
În 1948, el a scris prima sa opera literară, poemul dramatic "Robinson". Au urmat, în interval de câţiva ani, alte zece piese, în general reinterpretări şi parafraze de mituri cunoscute ca Oedip, Ifigenia, Ioan Botezătorul, Noe sau evenimente ca Revoluţia Franceză.
Piesele sale de teatru - peste 140 - au cunoscut reprezentări în ţară şi în străinătate, au fost adaptate pentru teatru radiofonic, film şi televiziune, primind cronici elogioase şi fiind premiate de Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor din România, al cărui membru a fost din 1960, şi Academia Română. În 1986, i-a fost acordat premiul Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate.
După Revoluţie, a fost numit director general al Televiziunii Române (1993 - 1994), iar apoi director al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistă "Nicolae Iorga" de la Veneţia (1995 - 1997).
În 2008, îi este publicat volumul "Scrisori", cu epistole către personalităţi ca Ion Iliescu, Constantin Noica, Răzvan Theodorescu, Cristian Tudor Popescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor, Florin Piersic, Marta Petreu, Gabriela Adameşteanu, Paul Goma, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Augustin Buzura, Mona Muscă şi Dan Diaconescu.
O biografie mai detaliată, cu nuanţe comice şi ironice a lui Paul Everac se găseşte în volumul său memorial "Revelionul" apărut în anul 2000.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
-
EUROVISION 2013: Posibile încălcări ale regulamentului de votare. Cerere de renumărare a voturilor
Life-Inedit astăzi, 13:02
Ilham Aliev, preşedintele Azerbaidjanului, a ordonat iniţierea unei anchete care să cerceteze motivul pentru care ţara sa a acordat zero puncte Rusiei în finala de sâmbătă seară a concursului Eurovision 2013, solicitând totodată o renumărare a voturilor compatrioţilor săi. citeşte tot
-
Parchetul instanţei supreme a stabilit că Victor Ponta nu a plagiat şi a dispus NUP: "Fapta nu există"
Social astăzi, 12:51
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) în cazul sesizării referitoare la faptul că Victor Ponta ar fi plagiat, stabilind că fapta nu există, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Public. citeşte tot





O mare pierdere pentru cultura romana. A mai plecat un om deosebit dintre romani.
Regrete.
Sa-i fie tarana usoare. Condoleante familiei! A stiut sa vorbeasca. Ne uitam la el, si nu stiam ce sa credem. Era mai viu decat oricare dintre noi. Dar si pierdut in jugla audiovizualului.
A mai cazut o stea
Nu mai trebuie sa-i facem statuie, si-a facut-o in timpul vietii pe cand era Director la RTV ....