Echipa de campanie a lui Traian Băsescu acuză o atitudine părtinitoare a conducerii TVR faţă de USL

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al campaniei preşedintelui suspendat Traian Băsescu, acuză, într-un comunicat transmis marţi, o atitudine "vădit părtinitoare" a conducerii posturilor publice de televiziune faţă de USL în campania pentru referendum.

944 afișări
Imaginea articolului Echipa de campanie a lui Traian Băsescu acuză o atitudine părtinitoare a conducerii TVR faţă de USL

Echipa de campanie a lui Traian Băsescu acuză o atitudine părtinitoare a conducerii TVR faţă de USL (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)

"Referitor la atitudinea vădit părtinitoare a conducerii posturilor publice de televiziune faţă de Uniunea Social-Liberală (USL) în campania pentru referendum şi la încercările repetate ale conducerii Societăţii Române de Televiziune (SRTv) de a împiedica prezenţa domnului Traian Băsescu pe posturile publice de televiziune în condiţii de egalitate cu reprezentanţii USL, purtătorul de cuvânt al campaniei preşedintelui, Bogdan Oprea, face următoarele precizări: (1) - în cursul zilei de luni, 16 iulie 2012, a avut loc o întâlnire la sediul Societăţii Române de Televiziune (SRTv) între reprezentanţi ai Echipei de campanie a domnului Traian Băsescu, ai USL şi ai conducerii SRTv în vederea stabilirii grilei de desfăşurare a emisiunilor electorale la posturile de televiziune TVR 1 şi TVR info (în conformitate cu decizia Comisiei Speciale Comune a Camerei Deputaţilor şi a Senatului privind Repartizarea şi Monitorizarea Timpilor de Antenă din data de 11 iulie 2012, care prevede emisiuni electorale, pe toată durata campaniei, marţi şi joi la postul TVR 1 şi zilnic de luni până vineri la postul TVR info)", se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că, în cadrul întâlnirii, reprezentanţii conducerii SRTv au făcut "o propunere vădit favorabilă reprezentanţilor USL, acestora revenindu-le cele mai bune emisiuni (ultimele emisiuni care se desfăşoară în campanie, cea de joi, 26 iulie 2012, la postul TVR 1 şi cea de vineri, 27 iulie 2012, pe postul TVR info)". "Reprezentanţii USL au refuzat toate propunerile de asigurare a unei egalităţi de reprezentare pe posturile publice de televiziune a părerilor pentru şi împotriva demiterii", se mai arată în comunicat.

În plus, Oprea susţine în comunicat că preşedintele interimar, Crin Antonescu, a fost prezent luni, 16 iulie 2012, între orele 20.00 şi 21.00, la emisiunea "Ediţie specială" de pe postul TVR 1, "în care a făcut declaraţii politice electorale". "Participarea domnului Crin Antonescu la această emisiune încalcă grav decizia Comisiei parlamentare pentru timpii de antenă, care prevede că emisiunile electorale se desfăşoară pe postul public de televiziune TVR 1 doar în zilele de marţi şi joi; în vederea asigurării echilibrului între părerile pentru şi împotriva demiterii, aşa cum este el prevăzut de lege, echipa de campanie a domnului Traian Băsescu a făcut astăzi, 17 iulie 2012, o sesizare la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), cerând acordarea unei emisiuni similare Echipei de campanie, în conformitate cu decizia Comisiei parlamentare pentru timpii de antenă", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, după depunerea sesizării la CNA, reprezentanţii conducerii SRTv au transmis echipei de campaniei a lui Traian Băsescu o nouă propunere scrisă de grilă de desfăşurare a emisiunilor electorale pentru postul TVR 1. "Această propunere include şi ziua de miercuri în grafic, ceea ce încalcă grav decizia Comisiei parlamentare pentru timpii de antenă, care prevede ca zile pentru emisiuni electorale pe postul TVR 1 doar marţea şi joia; Echipa de campanie a domnului Traian Băsescu îşi exprimă public punctul de vedere, şi anume că nu poate fi de acord cu o propunere care încalcă deciziile unei comisii parlamentare", se mai arată în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al campaniei lui Traian Băsescu mai spune că în aceeaşi propunere scrisă a reprezentanţilor conducerii SRTv Traian Băsescu este invitat să participe la o emisiune electorală la postul TVR 1 marţi seară, "în condiţiile în care este cunoscut public" faptul că acesta a confirmat participarea la o altă emisiune de televiziune în acelaşi interval orar, "lucru făcut cunoscut reprezentanţilor conducerii SRTv de către echipa de campanie, anterior primirii propunerii scrise".

"În aceste condiţii, Echipa de campanie a domnului Traian Băsescu semnalează atitudinea vădit părtinitoare a conducerii posturilor publice de televiziune faţă de USL şi încercările repetate ale conducerii SRTv de a împiedica prezenţa domnului Traian Băsescu pe posturile publice de televiziune în condiţii de egalitate cu reprezentanţii USL", conchide comunicatul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici