Gafă la CNN: Vladimir Putin, prezentat drept adevăratul terorist SI cunoscut ca "John Jihadistul". Televiziunea şi-a cerut scuze - VIDEO

Postul american de televiziune CNN a făcut o gafă joi, când a afişat pe ecran fotografia preşedintelui rus Vladimir Putin în timpul ştirii în care se anunţa dezvăluirea identităţii teroristului SI cunoscut ca "John Jihadistul".

7359 afișări
Imaginea articolului Gafă la CNN: Vladimir Putin, prezentat drept adevăratul terorist SI cunoscut ca "John Jihadistul". Televiziunea şi-a cerut scuze - VIDEO

Gafă la CNN: Vladimir Putin, prezentat drept adevăratul terorist SI cunoscut ca "John Jihadistul" - VIDEO (Imagine: captură video)

Incidentul a avut loc în timpul unui jurnal de ştiri de joi seară, după ce identitatea teroristului grupării Stat Islamic a fost dezvăluită şi toate canalele principale de televiziune încercau să transmită ştirea cât mai repede, scrie The Epoch Times.

Totuşi, o aparentă problemă tehnică a canalului american a dus la afişarea fotografiei lui Vladimir Putin în locul celei cu extremistul grupării teroriste.

CNN şi-a cerut scuze pentru difuzarea imaginii lui Putin în timpul ştirii despre "John Jihadistul"

CNN şi-a cerut scuze vineri pentru că a prezentat o imagine cu Vladimir Putin în timpul unei relatări despre "John Jihadistul", o desincronizare în timp ce presa din întreaga lume alerga să relateze despre identificarea unui jihadist din gruparea Statul Islamic (SI), scrie portalul rus Sputnik.

Max Foster a preluat joi legătura de la biroul din Londra al CNN International pentru a dezvălui identitatea jihadistului, un tânăr britanic originar din Kuwait suspectat de executarea unora dintre ostaticii occidentali ai grupării.

La patru minute de la începutul intervenţiei, între imaginile cu care aceasta a fost ilustrată - în care apărea un bărbat mascat şi îmbrăcat în negru, cu un cuţit în mână - a fost difuzată o imagine a preşedintelui rus Vladimir Putin.

CNN a precizat că a fost vorba despre un incident de natură tehnică.

"Din cauza unei defecţiuni la un server video în timpul transmiterii unei ştiri de ultimă oră, a apărut în mod accidental o fotografie cu Vladimir Putin, pregătită pentru următorul material", a precizat postul american.

"Ne cerem scuze pentru această eroare", a adăugat un purtător de cuvânt al televiziunii.

Militantul grupării Stat Islamic cunoscut ca "John Jihadistul", care a apărut în mai multe înregistrări video cu decapitarea unor ostatici occidentali, a fost identificat ca fiind Mohammed Emwazi, în vârstă de aproximativ 25 de ani, care locuia în vestul Londrei şi era cunsocut de serviciile de securitate britanice.

Serviciile britanice au decis anterior să nu dea publicităţii identitatea acestuia, din motive operaţionale.

Emwazi a apărut prima dată într-o înregistrare video în august 2014, în care părea să îl ucidă pe jurnalistul american James Foley. Ulterior, el a apărut în înregistrările video care au prezentat decapitările jurnalistului american Steven Sotloff, a angajatului umanitar britanic David Haines, a taximetristului britanic Alan Henning şi a angajatului umanitar american Abdul-Rahman Kassig, cunoscut şi ca Peter.

Ostatici eliberaţi de gruparea extremistă au afirmat că acesta era unul dintre cei trei jihadişti britanici care îi păzeau pe occidentalii răpiţi în Siria. Cei trei britanici au fost numiţi "John", "Paul" şi "Ringo" de către ostatici şi erau cunoscuţi împreună ca "the Beatles".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici