Google pregăteşte un rival pentru iPad-ul lansat de Apple

Google a publicat imagini conceptuale cu un tablet PC bazat pe sistemul de operare Chrome OS dezvoltat de companie, care să rivalizeze cu iPad-ul lansat în ianuarie de Apple, potrivit PC World.

191 afișări
Imaginea articolului Google pregăteşte un rival pentru iPad-ul lansat de Apple

Google pregăteşte un rival pentru iPad-ul lansat de Apple (Imagine: Google)

Imaginile au fost postate pe siteul Google Chromium Projects cu două zile înainte de prezentarea Apple iPad de săptămâna trecută, menţionează PC World.

Proiectul a fost adus în atenţia blogurilor şi publicaţiilor specializate la începutul acestei săptămâni, după ce unul dintre designerii Chrome/Chrome OS a făcut referiri pe blogul personal şi pe pagina de Twitter la tableta pregătită de Google.

Potrivit companiei, printre funcţiile unui tablet PC bazat pe Chrome OS se va număra şi tastatura "virtuală", care apare pe ecranul tactil, caracteristică şi a iPad-ului, dar şi a telefoanelor mobile "inetligente" lansate în ultimii ani.

Chrome OS, bazat pe platforma Linux, a fost lansat de Google în noiembrie ca sistem de operare destinat notebook-urilor, însă unii analişti consideră că produsul ar fi util şi tabletelor orientate către nagivarea pe internet.

Sistemul de operare a fost dezvoltat în urma lansării browser-ului web Google Chrome.

Steve Jobs, directorul general al Apple, a reacţionat dur în trecut la eforturile Google de a intra pe piaţa iPhone, notează PC World, sugerând că mediatizarea tabletei Google ar putea atrage atenţia "creierului" din spatele produselor Apple.

Gigantul american Microsoft este un jucător mai vechi pe piaţa tablet PC-urilor, inventând practic termenul în anul 2001, şi a lansat recent cea mai nouă versiune a tabletei Slate PC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici