Julian Assange va realiza o emisiune în care va intervieva politicieni importanţi şi experţi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a anunţat că va realiza o emisiune televizată, în care va intervieva "politicieni importanţi, analişti şi revoluţionari" din întreaga lume.

117 afișări
Imaginea articolului Julian Assange va realiza o emisiune în care va intervieva politicieni importanţi şi experţi

Julian Assange (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-un comunicat postat pe site-ul WikiLeaks, Assange a explicat că emisiunea televizată se va axa pe "lumea viitorului", urmând să conţină interviuri cu "simboluri, vizionari şi membri ai structurilor puterii", informează ziarul The Guardian, în ediţia online.

"Prin această emisiune, voi explora posibilităţile viitorului nostru în conversaţii cu cei care îl conturează", a spus Assange.

"Ne îndreptăm spre utopie sau distopie sau pe ce drum o vom lua? Este o oportunitate extraordinară de a discuta viziunile invitaţilor mei într-un nou stil de emisiune care examinează filosofiile lor", explică Assange.

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, este în reşedinţă supravegheată în Marea Britanie, fiind acuzat de procurorii suedezi că a agresat sexual două femei. Assange respinge acuzaţiile, afirmând că este vorba de o încercare de extrădare a sa în SUA, unde poate fi pus sub acuzare pentru publicarea a mii de mesaje dipolomatice confidenţiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici