Licenţa Antena 3, prelungită cu 9 ani, într-o şedinţă tensionată, cu acuzaţii de propagandă politică

CNA a decis, marţi, să prelungească licenţa audiovizuală a televiziunii de ştiri Antena 3 cu nouă ani, într-o şedinţă tensionată, în care Mihai Gâdea, directorul general al postului, şi un membru al Consiliului, Narcisa Iorga, şi-au adus reciproc acuzaţii de propagandă politică.

Licenţa Antena 3, prelungită cu 9 ani, într-o şedinţă tensionată, cu acuzaţii de propagandă politică

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, solicitarea societăţii Antena 3 S.A. (parte a grupului Media Intact controlat de familia Voiculescu) de prelungire a licenţei audiovizuale prin satelit a televiziunii de ştiri Antena 3, care ar fi urmat să expire pe 24 iunie.

Consiliul a hotărât să prelungească licenţa Antena 3 cu nouă ani, decizia fiind luată cu nouă voturi "pentru" (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea), în timp ce Narcisa Iorga şi Valentin Jucan au votat împotrivă.

Şedinţa de marţi a CNA - la care a fost prezentă o echipă numeroasă a Antena 3, din care au făcut parte directorul general, Mihai Gâdea, directorul editorial, Adrian Ursu, dar şi realizatorii Mircea Badea, Radu Tudor, Alessandra Stoicescu, Carmen Avram şi Dana Grecu - a fost una foarte tensionată, presărată cu momente de ironie din partea reprezentanţilor Antena 3, cu aplauze, dar mai ales cu acuzaţii reciproce de propagandă politică între Mihai Gâdea şi Narcisa Iorga.

Şedinţa a devenit foarte tensionată în momentul în care Narcisa Iorga a remarcat că este pentru prima dată când în faţa Consiliului este prezent Mihai Gâdea, cel puţin de când este ea membru al CNA.

Ea a mai spus că, din toate argumentele prezentate de reprezentanţii Antena 3 în şedinţa de marţi a CNA, ea a dedus că pentru aceştia "legea este facultativă".

"Contează foarte mult audienţa, preferinţele publicului, dar legea mai puţin. Atunci, de ce aţi mai venit astăzi aici?", a întrebat Narcisa Iorga.

Mihai Gâdea a reacţionat imediat, spunând că Narcisa Iorga, care a fost în trecut producător al emisiunii "Sinteza zilei", ar trebui să răspundă ea mai întâi la o întrebare: "De ce este încă membru al CNA, pentru că domnul Tolontan (jurnalistul Cătălin Tolontan, n.r.) a făcut o dezvăluire că doamna Iorga era în staff-ul de campanie al domnului Băsescu în timp ce era şi membru al CNA".

"Eu nu dau răspunsuri în faţa acelora cărora trebuie să răspundă ei pentru incompatibilităţi şi pentru încălcarea flagrantă a legii", a declarat Mihai Gâdea.

În schimb, Narcisa Iorga i-a spus că afirmaţia lui Tolontan, potrivit căreia ea ar fi fost în staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu în timp ce era şi membru CNA, este "o minciună". De asemenea, Iorga a spus că şi Mircea Badea a spus o astfel de minciună într-o ediţie a emisiunii sale "În gura presei" de la Antena 3, potrivit căreia ea ar fi fost scuipată în timp ce se afla cu maşina în trafic.

"Este o minciună, în acea zi eu nu am ieşit din casă", a spus Iorga.

În schimb, Mircea Badea i-a răspuns: "Eu nu am fost acasă la dumneavoastră, v-am văzut în trafic".

Pe de altă parte, Narcisa Iorga a făcut referire la o altă afirmaţie a lui Mircea Badea, dintr-o emisiune realizată după ce Consiliul aplicase o sancţiune televiziunii Antena 3. El a spus la momentul respectiv că le doreşte membrilor CNA care au aplicat respectiva amendă să folosească acei bani pentru a cumpăra lumânări.

După această afirmaţie, Mihai Gâdea a spus că el a crezut că este prezent la şedinţa CNA, "nu la securitate" şi nu la un interogatoriu.

De asemenea, Gâdea a spus că Iorga se comportă ca un "propagandist" al lui Traian Băsescu.

În schimb, Mircea Badea a spus că se află la CNA în calitate de cetăţean al României care are toate drepturile conferite de legile în vigoare, iar dreptul la liberă exprimare este unul dintre ele.

La insistenţele Narcisei Iorga despre afirmaţia lui Badea referitoare la lumânări, realizatorul TV a spus că blestemul este o specie folclorică a poporului român.

"Eu l-am studiat şi la şcoală. Putem vedea specia blestemului în literatura în care se studiază la şcoală. Eu, când consider că sunt jefuit fără un temei puternic, mă indignez, iar când mă indignez apelez la resursele mele culturale, care sunt destul de vaste", a mai spus Badea.

Pe de altă parte, Narcisa Iorga a făcut referire la cele 175 de sancţiuni pe care Antena 3 le-a primit începând din 2005 până în prezent.

Ea a spus că majoritatea acestor sancţiuni au fost aplicate de CNA pentru încălcarea prevederilor din legislaţia audiovizualului privind dreptul la propria imagine şi informarea corectă şi pentru folosirea unui limbaj injurios.

"Chiar dacă faceţi un titlu de glorie din propaganda pe care o face acest post, legea audiovizualului şi codul audiovizualului prevăd altceva", a mai spus Narcisa Iorga.

În schimb, Mircea Badea a spus că numai cine nu munceşte nu greşeşte.

"Noi muncim mult, greşim puţin raportat la cât muncim, Această statistică (a sancţiunilor, n.r.) este pe nouă ani, nu mi se pare nici pe departe atât de scandaloasă cât să fie invocată obsesiv", a spus Mircea Badea, precizând că multe dintre aceste sancţiuni au fost contestate de Antena 3, în unele cazuri instanţa dând câştig de cauză televiziunii în defavoarea Consiliului.

De asemenea, el a spus că la Antena 3 se face o diferenţă clară între fapte şi opinii şi a dat un exemplu de opinie.

"Spre exemplu, eu spun că Traian Băsescu trebuie să facă foarte mulţi ani de închisori, aceasta este o opinie", a spus Mircea Badea.

Pe de altă parte, membrul CNA Christian Mititelu a vorbit despre faptul că Antena 3 nu respectă pluralismul opiniilor, în contextul în care Adrian Ursu, directorul editorial al Antena, şi Mihai Gâdea au prezentat planurile editoriale ale televiziunii pentru următorii ani. Ursu şi Gâdea au spus că strategia Antena 3 este de a-şi diversifica emisiunile.

"În perspectivă sunt alte proiecte editoriale, care vin în întâmpinarea unor nevoi ale publicului", a spus Adrian Ursu.

În schimb, Christian Mititelu a întrebat dacă diversificarea aceasta înseamnă şi o diversificare a invitaţilor.

"Sau o să fie tot cei cinci-şase oameni care vin de obicei în studio", a întrebat Mititelu.

Realizatorul de televiziune Radu Tudor a spus în acest context că Antena 3 are un corp editorial care se bazează pe o serie de colaboratori şi invitaţi.

"Nu îi este uşor unui realizator să aducă într-o emisiune importantă de dezbatere politică oameni care să facă faţă cu brio onorabil. Vom încerca pe viitor să căutăm nume noi, care să aibă opinii interesante şi care să se preteze la o astfel de emisiune", a mai spus Radu Tudor.

La rândul său, Mircea Badea a adăugat că, "uneori, e greu să aduci oameni cu forţa" în emisiuni în care aceştia nu doresc să participe.

"În principiu, formula câştigătoare nu se schimbă. Pentru că suntem un post privat şi trăim din audienţă, publicul dictează până la urmă formula editorială", a mai spus Badea.

Pe de altă parte, membrul CNA Valentin Jucan i-a întrebat pe reprezentanţii Antena 3 cum comentează mai multe rapoarte, precum raportul OSCE din 2012 şi raportul MCV, dar semnale transmise de CSM în care s-a făcut referire la abaterile de la legislaţie ale televiziunii Antena 3.

În acest context, Adrian Ursu a spus: "Ştim pe ce filieră au venit aceste rapoarte". "Au fost făcute cu un anumit scop, într-un moment de încărcătură electorală şi nu v-am văzut manifestându-vă în niciun fel îngrijorarea faţă de modul în care este privită presa din România, pentru că nu era vorba numai despre Antena 3. (...) De asemenea, atunci când personaje politice cereau publicului să nu se mai uite la un post de televiziune, nu v-am văzut luând măsuri", a mai spus Ursu.

Pe de altă parte, Mircea Badea a spus că, din punctul său de vedere, "unele sensibilităţi ale CSM sunt totuşi exagerate". "Pentru că, doar prin manifestarea unei opinii a unui cetăţean (a realizatorilor Antena 3, n.r.), nu cred că poţi aduce atingere justiţiei", a spus Badea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 72 comentarii
Taguri:
LICENŢĂ ,
ANTENA 3 ,
CNA
COMENTARII
  • ManagerDeFootball@yahoo.com 14 iun 2014

    Esti Captivat de Fotbal ? ... intră Aici: Http:///SmartUrl.it/MLRo Faci cont, creeaza-ti propria ta echipa de fotbal si dueleaza-te gratuit cu alti Manageri din lume pentru a castiga Titlul, Cupa, Europa League, chiar Trofeul UEFA C.L! Poti castiga Bani, Telefoane, etc!

    Http:///SmartUrl.it/MLRo

  • vizionist 11 iun 2014

    Voi sunteti cei care le ingrosati buzunarele cu audienta voastra. E simplu. Nu va convine un post tv, puteti sa il schimbati. Nu va place nici unul dintre cele de pe piata, nu folositi televizorul.

  • eu 11 iun 2014

    Cand o televiziune prezinta documente semnate,prafate, stampilate care nu sunt negate de cei incriminati(A3) iar alta televiziune prezinta vorbe fara acoperire documentara ci numai clabucii de la gura prezentatoriilor(B1),eu cetateanul roman cu ceva pregatire pe cine sa cred?Binenteles ca accept documentele…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
DIVORŢEAZĂ! Anunţul făcut după 30 de ani de căsătorie: „S-a şi mutat de acasă”