Lilian Zamfiroiu: ICR - o instituţie eliberată de tensiuni, aflată în prezent în afara scandalurilor politice

Lilian Zamfiroiu, care a demisionat din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), a declarat, luni, că ICR este o instituţie "eliberată de tensiuni, aflată astăzi în afara scandalurilor publice şi a disputelor politice".

345 afișări
Imaginea articolului Lilian Zamfiroiu: ICR - o instituţie eliberată de tensiuni, aflată în prezent în afara scandalurilor politice

Lilian Zamfiroiu: ICR - o instituţie eliberată de tensiuni, aflată în prezent în afara scandalurilor politice (Imagine: Mediafax Foto / Octav Ganea)

"Decizia de a demisiona vine ca urmare a unei analize pe care am efectuat-o asupra situaţiei actuale a ICR, în urma căreia am constatat că obiectivele pe care le-am asumat la preluarea mandatului - în urmă cu aproape doi ani - au fost deja atinse. Instituţia se plasează astăzi echidistant atât în raport cu partidele existente pe eşichierul nostru politic, cât şi cu diversele curente artistice din lumea culturală românească; principalele programe au fost puse în acord cu standardele europene din domeniu şi funcţionează atât de bine pe cât le permit alocările bugetare; a fost reluată finanţarea revistelor româneşti de peste Prut, în timp ce programele dedicate românilor din afara graniţelor se concentrează mai mult pe zonele unde există o nevoie reală de păstrare a identităţii, de cultivare a tradiţiilor şi de păstrare a limbii române; principalul public ţintă al ICR a redevenit cel străin - fără a neglija, însă, aportul comunităţilor româneşti din străinatate la procesul de transmitere a mesajelor noastre către acest public ţintă; în sfârşit, dar nu în ultimul rând, ICR se bucură în prezent de participarea la programele sale a majorităţii oamenilor de cultură importanţi din România, care au revenit alături de o instituţie eliberată de tensiuni, aflată astăzi în afara scandalurilor publice şi a disputelor politice", spune Lilian Zamfiroiu, într-o declaraţie de presă.

Lilian Zamfiroiu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), aceasta fiind înregistrată vineri la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

"Prin urmare, consider că misiunea pe care mi-a încredinţat-o Senatul României la 25 iunie 2013 poate sa ia sfârşit acum, eu urmând a mă întoarce la cariera diplomatică şi fiind pregătit să fac faţă unor noi provocări profesionale", se arată în cererea de demisie a lui Lilian Zamfiroiu.

În legătură cu specificul activităţii desfăşurate de Institutul Cultural Român pe parcursul celor aproape doi ani de mandat al său la conducerea instituţiei, Lilian Zamfiroiu apreciază că acesta s-a caracterizat ca "o tranziţie spre normalitate, cu suişuri şi coborâşuri, aşa cum este şi viaţa însăşi".

"Normalitatea şi excelenţa sunt obiective fireşti într-un parcurs managerial serios, însă lungimea drumului de la una la cealalta depinde în mod direct de resursele alocate. Îmi doresc din tot sufletul ca, sub conducerea viitorului preşedinte, Institutul Cultural Român să poată atinge excelenţa", a afirmat Lilian Zamfiroiu, la despărţirea de personalul din Centrala ICR.

Până la numirea, de Senatul României, a unui nou preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), interimatul la conducerea instituţiei va fi asigurat de Liviu Sebastian Jicman, vicepreşedinte ICR.

Demisia lui Lilian Zamfiroiu a fost înregistrată, vineri, la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deoarece ICR este o instituţie aflată în subordinea Senatului României. Demisia va fi efectivă în momentul publicării sale în Monitorul Oficial.

Diplomatul Lilian Zamfiroiu a fost votat, pe 26 iunie 2013, în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, la propunerea grupului parlamentar PSD.

Lilian Zamfiroiu ar urma să fie numit ambasador la Vatican, după cum au declarat pentru MEDIAFAX, pe 9 aprilie, surse parlamentare. În prezent, ambasadorul României la Vatican este Bogdan Tătaru-Cazaban.

Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, pe 9 aprilie, că Radu Boroianu, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, ar fi în discuţii să preia conducerea Institutului Cultural Român.

Pe de altă parte, prin plecarea lui Lilian Zamfiroiu de la conducerea ICR, PSD rămâne fără reprezentant în instituţia culturală, având în vedere că Liviu Jicman a fost numit în funcţia de vicepreşedinte la propunerea PNL, iar Nagy Zoltan, la propunerea UDMR.

Lilian Zamfiroiu - propus de USL pentru funcţia de preşedinte al ICR - a absolvit, în anul 1987, Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. După patru ani de activitate didactică, el s-a angajat, ca inspector de specialitate, în Ministerul Educaţiei, iar, în 1997, s-a transferat la Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Relaţii Publice. În anul 2001, a intrat, prin concurs, în Corpul Diplomatic şi Consular al României, obţinând gradul diplomatic de secretar 1 în Centrala Ministerului Afacerilor Externe.

În toamna lui 2001, a început să coordoneze activitatea Direcţiei Arhive Diplomatice a MAE. În 2010, a obţinut titlul de doctor în istorie. Anterior funcţiei de preşedinte al ICR, a deţinut titlul diplomatic de ministru consilier şi cel de adjunct al ambasadorului României pe lângă UNESCO la Delegaţia Permanentă a României din Paris. În 2011, el şi-a lansat cartea "Relaţii diplomatice româno-italiene. 1918 - 1940", la editura Tritonic.

Radu Boroianu a fost senator ales în legislatura 1996 - 2000, însă şi-a dat demisia în 1997. Între 1991-1992 a fost secretar de stat în Ministerul Culturii, dar şi vicepreşedinte al PNL în perioada CDR. În cabinetul condus de Victor Ciorbea a deţinut funcţia de ministru delegat pentru informaţii publice. În 1997 a fost numit de Emil Constantinescu ambasador al României în Elveţia, pentru ca în 2001 Boroianu să fie rechemat de Ion Iliescu. În 2005, acesta este numit secretar de stat pentru francofonie de premierul Călin Popescu Tăriceanu, iar, în 2009, se afla alături de Emil Constantinescu în comitetul de sprijin al candidatului la alegerile prezidenţiale Crin Antonescu. De asemenea, între 2013 şi 2014 a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii. Radu Boroianu este administrator al unei galerii de artă, European Art Gallery. În prezent, este vicepreşedinte al Partidului Liberal Reformator, condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici