Nostradamus şi Sfântul Malachia au văzut în Benedict al XVI-lea "ultimul Papă adevărat"

Nostradamus şi Sfântul Malachia, doi dintre celebrii profeţi ai lumii, au prezis că, după Papa Benedict al XVI-lea, Biserica Catolică va suferi un declin major, iar umanitatea se va afla în pericol, însă comentatorii acestora subliniază că profeţiile nu sunt tocmai adevărate.

9444 afișări
Imaginea articolului Nostradamus şi Sfântul Malachia au văzut în Benedict al XVI-lea "ultimul Papă adevărat"

Papa Benedict al XVI-lea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Michel de Nostradame, cunoscut în întreaga lume drept Nostradamus, a devenit celebru prin intermediul profeţiilor sale controversate, a căror interpretare a fost legată, în timp, de tragedii precum cea de la 11 septembrie, din Statele Unite, sau de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Însă celebrul francez nu a avut viziuni doar cu privire la politică şi societate, multe dintre profeţiile sale făcând referire la religie şi, mai ales, la suveranii pontifi de la Vatican. Astfel, deşi predicţiile i-au au fost aspru criticate, au existat mereu susţinători ai lui Nostradamus care au asociat catrenele din cartea acestuia, "Profeţii", cu unele dintre evenimentele cruciale ale lumii.

În ceea ce priveşte viitorul Bisericii Catolice, Nostradamus nu a fost deloc optimist, însă, legat de viitorul lui Benedict al XVI-lea, la care se crede că ar face referire catrenele 2.97 şi 5.31, pare să se fi înşelat. Nostradamus a prezis, pentru 2012, moartea suveranului pontif. Mai mult decât atât, francezul a făcut referire şi la succesorul lui Benedict, "un bărbat tânăr" care "va obţine o funcţie înaltă" în 2014. Mai mult, potrivit unor interpretări, noul Papă va crea un scandal în Biserica Catolică până în 2017, care va fi stins abia în 2020.

În cartea "Profeţiile complete ale lui Nostradamus", scrisă de Mario Reading, autorul explica unul dintre catrenele profetului francez: "A German heart is born of Troyan blood/ He will wield such power/ That will chase away the foreign Arabs/ Returning the church to her immaculate preeminence" ("O inimă germană se naşte din sânge troian/ Va exercita atâta putere/ Încât îi va alunga pe străinii arabi/ Readucând biserica la supremaţia ei imaculată").

"Se pare că Nostradamus a răsucit un cuţit adânc în rană cu această profeţie", scrie Reading. Născut în Marktl am Inn, la numai 12 kilometri distanţă de oraşul de unde era originar Adolf Hitler, fostul cardinal Ratzinger a făcut mai multe referiri de-a lungul timpului la opera unuia dintre cei mai celebri traducători în limba germană ai Coranului, profesorul Adel Theodore Khoury, renumit pentru eforturile sale de temperare a dialogului dintre lumea creştină şi cea musulmană.

"Nostradamus a făcut astfel referire la primul Papă de origine germană care să ofere putere Bisericii Catolice în ceea ce el consideră a fi aspectele extreme şi inacceptabile ale credinţei islamice", mai scrie Mario Reading.

În anii 2000, Biserica Catolică a devenit un subiect foarte dezbătut, graţie succesului comercial repurtat de romanele din seria "Codul lui Da Vinci" scrise de romancierul Dan Brown. Ea a generat alte controverse atunci când s-a aflat că succesorul papei Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea, a făcut parte din organizaţia Tinerii Hitlerişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Alte controverse au apărut atunci când omenirea a aflat că "în ultimii 50 de ani, între 1,5% şi 5% din clerul catolic a fost implicat în scandaluri cauzate de abuzuri sexuale" (afirmaţie făcută de arhiepiscopul Silvano Maria Tomasi, la sfârşitul anului 2009).

Referiri la Papa Benedict al XVI-lea şi la succesorul său au fost făcute şi de unul dintre cei mai populari sfinţi irlandezi, Sfântul Malachia. Acestuia i-au fost atribuite mai multe minuni şi profeţii şi se spune despre el că ar fi deţinătorul listei celor 112 papi. Astfel, potrivit profeţiilor lui Malachia, Benedict al XVI-lea, care este al 111-lea suvern pontif, va fi succedat de un papă al cărui pontificat va duce la dispariţia oraşului Roma, acela fiind, de altfel, şi ultimul suvern pontif. Malachia nu oferă însă şi previziuni cu privire la viitorul Bisericii Catolice şi al umanităţii după dispariţia ultimului papă.

Însă Malachia a trecut iniţial în lista suveranilor pontifi numai 111 papi, documentul fiind completat mai târziu cu cel de-al 112 Papă. Astfel, potrivit arhiepiscopului irlandez, "ultimul papă adevărat" este Benedict al XVI-lea, cel care apare în profeţii drept "From the Glory of the Olive". El va fi urmat de cel numit simplu "Peter the Roman". După acesta, Catolicii ar urma să conducă "teribila judecată", desconsiderând astfel "Apocalipsa" biblică.

La numirea papei Benedict al XVI-lea în fruntea Bisericii Catolice s-a spus că această alegere a fost una de tranziţie, rolul său fiind acela de a duce la bun sfârşit o parte dintre proiectele Papei Ioan Paul al II-lea. La rândul său, Benedict al XVI-lea a spus că papalitatea sa va fi una de scurtă durată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici