O carte pe zi: „Poarta cerului”, de Eric-Emmanuel Schmitt

În Poarta cerului, al doilea roman al ciclului, Schmitt reînvie complexa şi strălucitoarea civilizaţie mesopotamiană.

În urmă cu doi ani semnalam la această rubrică minunata carte cu care Eric-Emmanuel Schmitt deschide amplul său ciclu romanesc „Străbătând secolele” – „Paradisuri pierdute”. Ţi semnalam de la început imensa documentare a scriitorului francez, începând cu o oluitoare explicaţiei a Potopului. În timpul glaciaţiunii din Cuaternar, Marea Neagră a devenit un enorm lac cu apă dulce, suprafaţa ei aflându-se la mai mult de o sută de metri de malurile pe care, încet-încet a apărut o civilizaţie neolitică. În 1993, geologii marini William Ryan şi Walter Firman, explorând adâncurile Mării Negre, au găsit nişte sedimente inex¬plicabile, care ar fi trebuit să se afle intr-un lac cu apă dulce, nu într-o mare cu apă sărată. Şase ani mai târziu, oceanograful Bob Ballard a descoperit o plajă, la o sută cincizeci de metri sub apă, cu cochilii pietrificare care aparţineau unor specii care trăiseră în apă dulce. Prin teste cu Carbon 14, ele au fost datate: şapte mii opt sute dc ani: în schimb, cele care, nu departe, presupuneau un mediu sărat, aveau doar şapte mii trei sute de ani. Se demonstra teoria conform căreia marea luase locul unui lac. Când era gla¬ciară s-a încheiat, încălzirea climei a provocat o importantă topire a gheţarilor, nivelul mărilor şi al oceanelor a crescut. încălzirea vremii cu patru grade a fost suficientă pentru a ridica nivelul apelor Mediteranei cu o sută treizeci de metri. Lacul era apărat de Mediterana, la sud, de actualele strâmtori Bosfor şi Dardanele care erau istmuri şi care au cedat, sub presiunea valurilor, şi milioane de kilometri cubi s-au revărsat o sută patruzeci de metri mai jos, peste lac şi câmpiile din jur şi mii de oameni s-au înecat. Rezultatul dezlănţuirii naturii a fost o mare mai puţin sărată, care se întinde pe o mie de kilometri de la vest la est şi şase sute de la nord la sud - Marea Neagră.

Pe acest teritoriu se desfăşoară acţiunea romanui lui Eric-Emmanuel Schmitt, un ciclu romanesc care se arată a fi o poveste de dragoste nemuritoare, ce sfidează timpul, şi totodată o amplă panoramă a istoriei umanităţii.

Titanicul proiect l-a frământat de la douăzeci şi cinci de ani pe Eric Emmanuel Schmitt. La umbra celorlalte texte ale sale (romane, nuvele, teatru, eseuri), autorul a lucrat neobosit, adunând informaţii istorice, ştiinţifice, religioase, medicale, sociologice, filozofice, tehnice, lăsându şi în acelaşi timp imaginaţia să modeleze personaje puternice, impresionante, de neuitat, de care se ataşează ori cu care se identifică.

Ciclul romanesc început cu „Paradisuri păierdute”, despre sfârşitul neoliticului şi Potopul, va mai avea alte şapte romane: Poarta cerului (Babelul şi civilizaţia mesopotamiană); Soarele întunecat (Egiptul faraonilor şi Moise); Lumina fericirii (Grecia secolului al IV lea î.Hr.); Cele două împărăţii (Roma şi naşterea creştinismului); Mistificarea (Europa medievală şi Ioana d’Arc); Timpul cuceririlor (Renaşterea şi descoperirea Americilor); Revoluţii (Revoluţii politice, industriale, tehnice).

A apărut între timp şi în româneşte volumul al doilea, „Poarta cerului”, la fel de captivant, roman care îşi duce mai departe eroii, la fel de surprinzător. E vorba de „amintirile mesopotamiene”, apariţia scrisului (cuineform) şi ridicarea celebrei cetăţi Babel. Cu acelaşi gen de trimiteri uimitoare la fel şi del de cunosştinţe din toate domeniile – arhitectură, irigaţii, lumea astrelor, scrierea etc.

Scriu editorii: „În vremuri biblice, în zgo¬motosul oraş Babel, unde un rege tiranic ar face orice pentru a-şi vedea împlinit visul nebunesc – un turn care să ajungă la zei –, Noam, protagonistul acestei saga, descoperă, alături de noi prieteni, scrisul, arhitectura, astronomia şi reîntâlneşte vechi duşmani şi aliaţi”.

„La fel ca eroul său, Schmitt îşi foloseşte toate resursele de creativitate pentru a ne transporta în trecut. Erudiţia sa spectaculoasă se împleteşte cu dorinţa irezistibilă de a spune o poveste captivantă. Seriozitatea şi ludicul dansează un vals în mai mulţi timpi, unul pentru farsă şi unul pentru dramă, unul pentru nebunie şi unul pentru filozofie, unul pentru gândire şi unul pentru sex. La începutul cărţii, Noam se găseşte într-un moment cu adevărat critic: prezentul.“ — Le Point

Eric-Emmanuel Schmitt – Poarta cerului. Vol II din Străbătând secolele. Traducere de Doru Mareş. Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei. 524 pag.