O carte pe zi: „Şcoala Română din Franţa”, de Petre Ţurlea

Cu excepţia unor mici articole din presa interbelică – cum precizeză autorul, prof. univ. dr. Petre Ţurlea -, despre Şcoala Română din Franţa nu s-a scris nimic major până în 1994, când a apărui o monografie cu o răspândire extrem de restrânsă.

307 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Şcoala Română din  Franţa”, de Petre Ţurlea

O carte pe zi: „Şcoala Română din Franţa”, de Petre Ţurlea

Aceasta, revăzută şi larg adăugită, formează conţinutul prezentului volum.

Cu volumul pe care îl semnalăm astăzi, se scoate din uitare o experienţă culturală remarcabilă, ale cărei consecinţe pozitive se resimt şi la interferenţa secolelor XX şi XXI. Readucerea în atenţia contemporanilor a unei asemenea instituţii - acoperind o zonă puţin luminată a istoriografiei româneşti - este un act de necesară recunoaştere a meritelor incontestabile ale sale, precum şi unul de apreciere a activităţii întemeietorului şi conducătorului său - Nicolae lorga. Petre Ţurlea a cercetat toate sursele documentare la care a avut acces: diverse fonduri din Arhivele Statului (Bucureşti, Cluj, laşi), fonduri de corespondenţă aflate la Biblioteca Academiei Române (mai ales cel imens al lui Nicolae lorga) şi Biblioteca Centrală de Stat, arhive particulare (în special Arhiva Iorga-Pippidi), publicaţiile Şcolii Române din Franţa, memoriile apărute ale unora dintre foştii membrii ai Şcolii. Totuşi, ar mai fi fost de studiat: Arhiva Legaţiei Române din Franţa, Legaţie care avea o legătură cu Şcoala, fără a o patrona - ceea ce Nicolae lorga nu ar fi îngăduit; şi, însăşi Şcoala Română din f ranţa avea o arhivă proprie, despre acumularea careia se scrie în corespondenţa primită de Nicolae lorga - în momentul ocupării Franţei de către Germania, în 1940, Legaţia României la Paris a dat ordin subdirectorului lanculescu să incendieze Arhiva, dar, nu se ştie dacă a lăcut-o - ce s-a păstrat rămânând în posesia ultimului direc¬tor, profesorul Constantin Marinescu, decedat la Paris în 1979, şi, de aici, a moştenitorilor săi aflaţi în Franţa.

Proiectul legii înfiinţării Şcolii Române din Franţa a fost votat de Parlamentul României în 1921 şi conducerea Şcolii a fost încredinţată istoricului Nicolae Iorga. Acesta a cumpărat, în numele statului român, imobilul de la nr 50, rue de Chataigniers, din orăşelul Fontenay aux Roses, aflat la 4 km de bariera sudică a Parisului, iar la 2 iulie 1922 noul institut de învăţămânnt se inaugura oficial, în prezenţa rectorului Universităţii din Paris, a ministtruliui roman la Paris, V. Antonescu, şi a multor altor oficiali.
Majoritatea foştilor membri ai Şcolii - cei mai mulţi ajunşi oameni de cultură foarte cunoscuţi, trăitori în Occi¬dent sau în România, profesori universitari sau academicieni - care se aflau în viaţă la sfârşitul secolului XX - au răspuns cu amabilitate, promptitudine şi o vădită emoţie la întrebărilor puse de autor, aducând nu numai un plus de informaţie, ci şi, pentru că au fost implicaţi direct, cea mai interesantă privire retrospectivă. În impresionanta anexă de aproape 80 de apgini cu imagini şi fotocopii, veţi găsi textele acestora.

Şcoala română din Franţa a fost desfiinţată de regimul comunist în 1948, iar clădirea a fost vândută. Ulterior – dărâmată. Arhiva şi biblioteca imensă s-au risipit. După 1990, a existat o iniţiativă parlamentară de reînfiinţare a Şcolii Române dinFranţa, dar obtuzitatea decidenţilor a sugrumat proiectul – din pag 184-185 veţi afla cum ignoranţa totală a prevalat în acei ani. „Spre pagiuba României” scrie autorul.

Petre Ţurlea - Şcoala română din Franţa. Editura SemnE. 284 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici