PREMIUL NOBEL PENTRU PACE, atribuit Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice

Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2013 a fost atribuit, vineri, Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), a anunţat Comitetul Nobel norvegian, confirmând oficial o informaţie dezvăluită cu puţin timp înainte de televiziunea publică NRK.

824 afișări
Imaginea articolului PREMIUL NOBEL PENTRU PACE, atribuit Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice

PREMIUL NOBEL PENTRU PACE, atribuit Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Comitetul Nobel a anunţat că a decernat acest premiu OIAC pentru "vasta sa activitate de eliminare a armelor chimice".

OIAC nu a primit premiul pentru activitatea sa din Siria, a subliniat preşedintele Comitetului Nobel, Thorbjorn Jagland, relatează CNN. "Ci pentru eforturile sale de lungă durată de eliminare a armelor chimice şi pentru că în prezent suntem aproape de a ne atinge scopul şi de a elimina o întreagă categorie de arme de distrugere în masă. Va fi un moment important în istorie, dacă vom ajunge acolo", a adăugat el.

Organizaţia, cu sediul la Haga, a fost înfiinţată în 1997 pentru a pune în aplicare Convenţia privind interzicerea armelor chimice, semnată la 13 ianuarie 1993.

Convenţia privind interzicerea armelor chimice, din 1993, a contribuit la distrugerea a aproximativ 80 la sută din arsenalul chimic la nivel mondial.

Activitatea Organizaţiei se află în centrul atenţiei după ce a fost însărcinată printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU să supervizeze distrugerea, până pe 30 iunie 2014, a impozantului arsenal chimic deţinut de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Anterior, televiziunea norvegiană NRK a anunţat că premiul Nobel pentru Pace va fi atribuit vineri Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), însărcinată cu supervizarea distrugerii arsenalului chimic sirian.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici