- Home
- Cultură-Media
- BUCURESTI, (21.04.2016, 13:35)
- Letitia Provian , Monica Stoica
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SCANDALUL de la Operă continuă: Angajaţii ONB au ocupat Sala Mare şi solicită demisia lui George Călin - FOTO
Disensiunile de la Operă continuă joi, când la ONB a venit însuşi ministrul Vlad Alexandrescu, pentru a discuta cu angajaţii Operei, aceştia manifestându-şi nemulţumirea faţă de renumirea pe post a lui George Călin drept nou director general interimar. Artiştii au anunţat joi că fac grevă japoneză.
3775 afișări
SCANDALUL de la Operă continuă: Angajaţii ONB au ocupat Sala Mare şi solicită demisia lui George Călin
Ministrul Vlad Alexandrescu a discutat joi cu angajaţii ONB, după ce miercuri, artiştii Operei l-au aşteptat pe Ministru până seara târziu în Sala Mare de la Operă. Protestul angajaţilor ONB a devenit intens miercuri, după ce Ministrul Culturii, care-şi anunţase prezenţa, n-a apărut la Operă. În Sala Mare, artiştii de la ONB au citit o scrisoare deschisă, au scandat: "Alexandrescu DEMISIA!" şi au sabotat spectacolul "Falstaff".
Joi, în Sala Mare de la Operă, s-a protestat în continuare cu ardoare. Unii dintre artişti au spus că numirea lui George Călin în funcţia de director interimar la ONB a fost o soluţie de compromis, pe care Ministrul Vlad Alexandrescu a acceptat-o, pentru că-i convenea lui Johan Kobborg.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Îți citește Poliția mesajele? Europol vrea să elimine criptarea din WhatsApp și Signal. Care sunt argumentele invocate
-
Undă verde pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov. Vot cu unanimitate din partea comisiilor reunite pentru mediu şi pentru păduri din Senat
-
Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni
-
Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol
Pe de altă parte, artiştii care au protestat miercuri şi joi în Sala Mare de la Operă, îl susţin pe Tiberiu Soare, deoarece George Călin este coruptibil, după cum s-a dovedit atunci când Curtea de Conturi a făcut o anchetă la Operă. Tiberiu Soare a fost înlocuitorul lui George Călin, după ce o investigaţie a Curţii de Conturi a dezvăluit neconcordanţe în documentele ONB.
"Prezenta Ministrului n-a calmat cu nimic spiritele. Vom face grevă japoneză", a declarat pentru MEDIAFAX soprana Irina Iordăchescu, cea care a prezidat, împreună cu Tiberiu Soare, protestul de miercuri. Soprana Irina Iordăchescu a fost "pe metereze" şi la protestul de joi.
Artiştii de operă, operetă şi balet au spus joi la protest că aşteptă ca Ministrul să rezolve situaţia şi speră ca acest protest să nu-i determine să anuleze din nou reprezentaţia spectacolului "Falstaff", programată joi, la Operă, de la ora 19:00.
Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunţat joi, la protest, că a numit doi consilieri şi un secretar de stat a pentru a oferi sprijin de la Ministerul Culturii pentru conducerea ONB.
Soprana Sorina Munteanu a prezentat răspicat solicitările angajaţilor ONB, care au venit în număr însemnat, joi, la ONB:
"Noi dorim ca domnul George Călin, care nu era nevoie să fie repus în funcţie, să plece. Pentru domnul Kobborg avem toată stima în ceea ce priveşte cariera sa de balerin. Aici este o disensiune în corpul de balet, balerinii au lucrat în tensiune şi stres. Legat de contractele baletului, aceastea au făcut obiectul unei plângeri penale. Nu este principala noastră preocupare. Principala noastră preocupare este că sub presiune d-lui Kobbord, dumeavoastră aţi schimbat de două ori direcţiunea. Va solicităm să reveniţi la prima din opţiunile dvs. Dacă nu va este convenabil, să acceptaţi măcar să alegeţi dintr-o listă pe care v-o propunem noi. Noi preferăm una din primele două opţiuni ale dumneavoastră. Suntem de acord să trimiteţi o echipă care să rămână aici, dar nu cu această conducere. Noi, de când s-a instaurat conducerea lui Dincă şi a domnului George Călin am avut doar probleme. Nivelul artistic a scăzut dramatic. Va solicităm să luaţi în considerare ideea de a face în numele ministerului o solicitare penală pentru abuz în serviciu a fostei conduceri. Va solicităm să luaţi în considerare că sunteţi de acord cu dvs. E foarte bună ideea cu Tiberiu Soare, cu cei trei consilieri, dar nu conducerea asta. Kobborg şi-a dat demisia o dată."
"Nu suntem de acord cu modul în care Alina Coocaru şi Kobborg au ieşit în presa internaţională şi au mânjit numele ţării şi al ONB. Prin şantajul pe care l-au practicat v-au adus şi dumneavoastră atingere. Ieri s-a discutat şi demisia ministrului. Eu cred că nu. E important că cineva din mediul universitar înţelege solicitarea noastră. Noi solicităm cu tărie demisia domnului Călin.", a adăugat soprana Sorina Munteanu.
De-a lungul situaţiei tensionate de la ONB, s-a dezvăluit că Johan Kobborg cerea balerinilor să vorbească exclusiv engleza. Cristina Dilimaru, prim-balerină ONB, l-a întrebat joi pe ministrul Vlad Alexandrescu, la protestul paşnic de la Operă: "Atâta timp cât eu sunt româncă ce limba trebuie să vorbesc?"
Vlad Alexandrescu a replicat: "În general folosiţi limba română. Pentru eleganţă, puteţi să folosiţi şi cuvinte în engleză, nu e o ineleganţă într-un stil şi limbaj de colaborare. Trebuie să va simţiţi la dumneavoastră acasă. Documentele sunt întocmite în limba română. Dacă un artist nu cunoaşte limba română, e problema lui."
Tiberiu Soare a participat şi el joi, la protest, şi i s-a adresat Ministrului Culturii: "Am început să primim atenţionări că se vor retrage acele piese puse de domnul Kobborg. Eu şi Vlad Conta am făcut tot ce este supraomeneşte să se dea toate spectacolele, aşa cum le-am găsit programate. Nu poţi să dai lucrurile peste cap. Ceea ce a încercat dl Kobborg să facă a fost o acţiune împotriva stagiunii pe care el însuşi o constuise pentru a demonstra că fără el întregul edificiu al baletului se prăbuşeşte. Eu şi cu Vlad Conta am încercat să menţinem toate spectacolele din ultimele 2 săptămâni. Cel mai mare pericol este transformarea lui în altceva decât în teatru de repertoriu. Toţi cei de faţă trăiesc pentru a da spectacole. A nu da un spectacol este un lucru extrem de grav pentru un artist. Vii dacă ai litiază renală, dacă ai o criză de bilă. Vii. Ceea ce s-a întâmplat aseară a fost ceva îngrozitor, nu o demonstraţie de forţă. Gestul de aseară a fost un gest de o gravitate extremă."
Vlad Alexandrescu a subliniat necesitatea ca spectacolele să se joace pe scena ONB.
Iurie Florea, dirijor la ONB a adus o serie de critici la adresa vechii conduceri, a vechii gărzi:
"Orice teatru este câmp de bătălie. Tot ce s-a întâmplat cu domnul Kobborg...este o situaţie foarte gravă. Noi am scăzut drastic numărul de spectacole la Opera şi la balet la fel. Investiţia în oameni, în tineri interpeţi, balerini va fi un lucru de lungă durată. Toţi vor să ne şantajeze. Pleacă Kobborg, nu se mai dă baletul. Dincă a adus lucruri vizuale. La un teatru trebuie să ai ce asculta, să pui accent numai pe partea vizuală e o chestiune greşită", a punctat dirijorul în aplauzele protestatarilor.
Bianca Ionescu, solistă la Teatrul de Operetă "Ion Dacian" reacţionează, de asemenea: "Lucrurile sunt cu adevărat grave. Am trăit drame alături de colegi care îşi doresc să cânte, să danseze. De ani de zile nu se mai întâmplă acest lucru/ De ani de zile au fost situaţii grave, dar niciuna la fel de gravă ca aceasta."
Vlad Alexandrescu a spus, în final: "Cred că am înţeles multe din cele pe care le-aţi spus. Va mulţumesc că mi le-aţi spus sincer. Vreau să aveţi încredere că ceea ce gândesc v-am spus şi eu sincer, nu sunt mănat de alte interese. Tot ceea ce am făcut şi fac, o fac din conştiinţa şi încercarea de a aduce un alt stil în conducerea Ministerului Culturii. Aici v-aţi lovit de nişte probleme pe care le aveaţi de mult şi au ieşit acum la suprafaţă. Faptul că sunt aici înseamnă că am început deja să le tratăm. Mă întorc acum la minister şi mă gândesc foarte serios la tot ce mi-aţi spus. Sunt foarte preocupat. Va rog să credeţi că asta e deschiderea mea, să mă credeţi pe cuvânt. De la ministerul Culturii, acest parteneriat există."
"Noi aici rămânem până pleacă George Călin", a conchis tranşant soprana Sorina Munteanu.
Citeşte şi: Angela Gheorghiu, după schimbările de la Opera Naţională: "Sunt stupefiată, întristată şi revoltată"
Citeşte şi: Scandalul de la ONB s-a stins; Johan Kobborg revine la Opera Naţionlă: Dreptatea a prevalat. M-am întos
Citeşte şi: SCANDALUL de la Opera Naţională Bucureşti - Ministrul Culturii: "S-a ajuns la o soluţie"
Citește pe alephnews.ro: Cum depășești emoțiile atunci când ai un interviu de angajare? Onestitatea, principala miză a ambelor părți
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
Citește și: Angela Gheorghiu, după schimbările de la Opera Naţională: "Sunt stupefiată, întristată şi revoltată"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
CANCAN.RO
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
GANDUL.RO
Armata OBLIGATORIE în România? ANUNȚUL lui Iohannis! AVERTISMENT cutremurător privind RĂZBOIUL în Europa
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe