Site-ul Amazon a creat un magazin virtual pentru suveniruri din cinematografie, muzică şi televiziune

Site-ul Amazon.com a lansat, marţi seară, un magazin online care propune peste 350.000 de obiecte şi suveniruri din universul cinematografiei, muzicii şi televiziunii.

370 afișări
Imaginea articolului Site-ul Amazon a creat un magazin virtual pentru suveniruri din cinematografie, muzică şi televiziune

Site-ul Amazon a creat un magazin virtual pentru suveniruri din cinematografie, muzică şi televiziune (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Cu doar câteva zile înainte de gala de decernare a premiilor Oscar, ce va avea loc duminică, acest grup specializat în distribuţia online a deschis porţile virtuale ale Magazinului de articole de colecţie din lumea spectacolelor.

O cască de biciclist purtată în trecut de actorul James Dean s-a vândut cu 25.000 de dolari. O ţinută purtată de actriţa Milla Jovovich în filmul "Resident Evil" este afişată pe site la preţul de 6.200 de dolari.

O categorie specială este consacrată suvenirurilor asociate cu franciza cinematografică "Războiul stelelor". Un poster original al filmului clasic "King Kong" din 1933 este scos la vânzare pentru 60.000 de dolari.

O chitară electrică, pe care se află semnăturile membrilor grupului rock Led Zeppelin, este propusă pentru suma de 15.000 de dolari. Numeroase coperte de albume, programe de concert, afişe şi fotografii sunt scoase la vânzare la sume mult mai mici.

"Există câte ceva pentru toată lumea", a declarat Peter Faricy, vicepreşedintele Amazon Marketplace. "Fanii vor găsi suveniruri ale artiştilor, actorilor preferaţi şi ale unor legende din industria de divertisment, iar colecţionarii pasionaţi vor descoperi obiecte foarte rare".

Noul magazin virtual al site-ului Amazon.com va servi drept platformă pentru mai mulţi distribuitori specializaţi în acest tip de suveniruri, precum Premiere Props.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici