Taxa New York Times de accesare a conţinuturilor sale online va fi sub 20 de dolari pe lună

Taxa pe care o va impune New York Times pentru accesarea conţinuturilor sale online va fi sub 20 de dolari pe lună, potrivit unei surse din interiorul companiei, citată de Bloomberg, informează Brand Republic.

47 afișări
Imaginea articolului Taxa New York Times de accesare a conţinuturilor sale online va fi sub 20 de dolari pe lună

Taxa New York Times de accesare a conţinuturilor sale online va fi sub 20 de dolari pe lună (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit aceleiaşi surse, conducerea New York Times ar fi vrut să introducă această taxă încă de luna aceasta, dar au amânat iniţiativa pentru începutul lunii februarie.

Abonamentul la versiunea online a New York Times, de sub 20 de dolari, va fi mai ieftin decât cel pentru tableta Kindle, care costă 19,99 dolari.

De asemenea, conducerea New York Times a urmărit evoluţia cotidianului britanic The Times, care a introdus deja o taxă de acces a conţinuturilor online. Totuşi, reprezentanţii New York Times au precizat că site-ul lor va fi interactiv şi că va avea componente de social media, spre deosebire de cel al The Times.

Cotidianul britanic The Times şi versiunea sa de duminică, The Sunday Times, au introdus, în iulie 2010, o taxă de acces online, devenind primele publicaţii generaliste de mare tiraj care au făcut acest lucru.

New York Times a anunţat, în ianuarie 2010, intenţia de a introduce taxă pentru accesul online la începutul lui 2011.

"Cred că vom vedea din ce în ce mai multe publicaţii introducând aceste taxe de acces în viitor, însă multe dintre ele nu vor avea rezultatele scontate", a declarat Robert G. Picard, expert în economia media la Jonkoping International Business School (Suedia).

"Taxa de acces online nu va funcţiona dacă informaţiile din spatele acestui «zid» sunt disponibile gratuit în altă parte (...)", spune el. Această taxă va funcţiona, totodată, dacă informaţiile sunt de o calitate foarte mare sau dacă site-ul oferă servicii suplimentare în raport cu versiunea print, mai spune acesta.

Magnatul media Rupert Murdoch a declarat, în mai multe rânduri, că jurnalismul este "o marfă scumpă" şi a cerut trusturilor de presă să nu mai distribuie conţinut gratuit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici