TVR 3, reclamat pentru difuzarea unui colind antisemit. Ce spune televiziunea publică

Postul public TVR 3 a difuzat, vineri, în cadrul emisiunii de relansare a canalului, un colind antisemit, fiind reclamat la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de către Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22.

6422 afișări
Imaginea articolului TVR 3, reclamat pentru difuzarea unui colind antisemit. Ce spune televiziunea publică

TVR 3, reclamat pentru difuzarea unui colind antisemit. Ce spune televiziunea publică (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Grupul de colindători Ansamblul "Dor transilvan" a cântat, în cadrul emisiunii, un colind în care este folosit de mai multe ori termenul "jidov", în mesaje antisemite.

"A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum", potrivit unui fragment din colind, publicat de Revista 22.

TVR 3 s-a relansat, vineri, cu o nouă emisiune, "Apasă pe verde", prezentată de Cristian Niţulescu.

SRTv: Selecţia colindelor interpretate în emisiunea "Alege verde" a aparţinut Centrului cultural Cluj

- Societatea Română de Televiziune (SRTv) spune că alegerea colindelor interpretate de Ansamblul "Dor transilvan" în timpul emisiunii în direct "Alege verde" de la TVR 3 a aparţinut Centrului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj, fapt pentru care a sesizat Consiliul Judeţean Cluj.

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a transmis, miercuri, într-un comunicat remis MEDIAFAX, punctul de vedere al conducerii TVR Cluj vizavi de discuţiile generate de difuzarea la TVR 3 a unui colind considerat antisemit.

"Alegerea colindelor interpretate de Ansamblul «Dor transilvan» a aparţinut Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj. Emisiunea «Alege verde» a fost transmisă în direct pe TVR 3, iar Studioul TVR Cluj nu avea cum să facă o selecţie a repertoriului. Colinda face parte din folclorul arhaic tradiţional şi este inclusă pe un CD care se comercializează în magazinele de specialitate", spune SRTv.

Potrivit comunicatului, "în acest caz, Studioul TVR Cluj consideră că interpretarea colindei respective a fost o alegere neinspirată şi, în consecinţă, a sesizat Consiliul Judeţean Cluj, în subordinea căruia se află Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale".

CCPCT Cluj: Nu există colinde antisemite; colindul interpretat la TVR 3 are 100 de ani vechime

Directorul Centrului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale (CCPCT) Cluj, Tiberiu Groza, susţine că "nu există colinde antisemite", iar colindul difuzat într-o emisiune la TVR 3, reclamată la CNA din acest motiv, are o vechime de circa 100 de ani, nefiind înregistrate sesizări până acum.

Tiberiu Groza a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că s-a dorit pentru emisiunea de la TVR 3 un colind scurt şi care să nu mai fi fost prezentat la televiziune.

"Nu există colinde antisemite, în colindul prezentat la TVR 3 se vorbeşte de evrei, dar nu este vorba de a discredita pe cineva. Colindul are rolul de a răspândi vestea Naşterii Domnului, iar cel prezentat are o vechime de circa 100 de ani, a fost cules în urmă cu 50 de ani din satul Bârlea, judeţul Cluj, şi nu au fost sesizări până acum referitoare la el. Noi am ales acest colind urmărind să fie unul scurt şi care să nu fi fost prezentat până acum la televiziune, să nu fie aceleaşi colinde care se cântă în fiecare an", a spus Groza.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj, Cornelia Trif, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că instituţia pe care o reprezintă, şi căreia îi este subordonat Centrul de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj, "va analiza situaţia creată".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici