"Veţi ajunge în iad, jurnalişti francezi". Inscripţii contra ziariştilor de la Charlie Hebdo, pe un zid de la Centrul Cultural Francez din Gaza

Persoane necunoscute au acoperit în noaptea de vineri spre sâmbătă zidurile incintei Centrului Cultural Francez din Gaza cu inscripţii care ameninţă cu "iadul" jurnaliştii de la săptămânalul de satiră Charlie Hebdo, după publicarea unei noi caricaturi cu Profetul Mahomed.

489 afișări
Imaginea articolului "Veţi ajunge în iad, jurnalişti francezi". Inscripţii contra ziariştilor de la Charlie Hebdo, pe un zid de la Centrul Cultural Francez din Gaza

"Veţi ajunge în iad, jurnalişti francezi". Inscripţii contra ziariştilor de la Charlie Hebdo, pe un zid de la Centrul Cultural Francez din Gaza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Veţi ajunge în iad, jurnalişti francezi" şi "Totul, dar nu Profetul", se putea citi sâmbătă pe zidurile Centrului, în prezent închis, după ce a fost ţinta a două explozii revendicate de către islamişti.

O sursă de la Gaza, apropiată Centrului, s-a declarat "îngrijorată de acest act periculos", îndemnând poliţia să adopte "măsuri de securitate".

Poliţişti erau poziţionaţi sâmbătă dimineaţa în faţa porţii clădirii, nu ca înainte, dar şi pe artera vecină, a constatat un jurnalist AFP.

Nicio revendicare nu a fost anunţată pentru moment.

Publicarea miercuri a unei caricaturi cu Profetul de către Charlie Hebdo a declanşat manifestaţii de furie în întreaga lume musulmană.

Autorităţile religioase şi politice palestiniene au condamnat caricatura, dar şi atentatul împotriva publicaţiei - soldat cu 12 morţi, pe 7 ianuarie, la Paris -, denunţat inclusiv de către mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza.

Şeful Ligii Ulemanilor din Fâşia Gaza Salim Salama, un oficial de rang înalt din cadrul Hamas, a apreciat, citat într-un comunicat, că "Charlie Hebdo nu a învăţat lecţia, musulmanii din lume, dar mai ales din Franţa, nu sunt şi nu vor rămâne tăcuţi în faţa unor caricaturi care le insultă Profetul".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici