A fost vreodată România grânarul Europei?

Titlul de grânar al Europei este atribuit ţării fără a avea niciun fel de bază. Mihail Dumitru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, a declarat pentru BUSINESS Magazin că din punct de vedere statistic Romania nu a fost niciodată nici printre cei mari mari producători şi nici printre mai mari exportatori de cereale din Europa. “Este mai degrabă rolul pe care-l juca ţara în comerţul european dunărean cu cereale”, spune Mihail Dumitru.

1328 afișări
Imaginea articolului A fost vreodată România grânarul Europei?

A fost vreodată România grânarul Europei? (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Porturile dunărene din România aveau un rol important în comerţul european cu cereale din Europa în perioada interbelică şi "mai degrabă de aici se trage această caracterizare", adaugă ministrul. Preţul grânelor se stabilea la acea vreme la bursele dunărene ale cerealelor aflate pe teritoriul românesc.


Caracterizarea României drept grânar al Europei se trage însă mai degrabă, spune profesorul Ioan Nicolae Alecu, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din Bucureşti, "de la o întâmplare din 1938". În acel an, povesteşte Alecu, s-a produs o criză mondială a grâului, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, iar România a făcut atunci cel mai mare export de grâu din istoria sa de până atunci: peste trei milioane de tone de grâu. "Problema a fost însă că a fost exploatat aproape tot grâul iar ţara s-a confruntat cu o criză a pâinii", spune Alecu. Nici măcar acest efort nu poate fi suficient pentru a sta la baza mitului de "grânar al Europei", pentru că în 1938 producţia medie la hectar a fost de 700 kg de grâu, iar vecinii bulgari au obţinut o cantitate dublă (1.440 kg). "Ei au fost însă mai raţionali şi nu şi-au exportat toată pâinea", spune profesorul USAMV.

Citeşte mai multe despre miturile României pe www.businessmegazin.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici