- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BERD a redus prognoza de creştere economică a României pentru 2010 de la 1,3% la zero
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a redus prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,3% la zero, apreciind că noile măsuri de reducere a deficitului bugetar vor limita cererea internă.
BERD a redus prognoza de creştere economică a României pentru 2010 de la 1,3% la zero (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Astfel, instituţia financiară internaţională anticipează acum creştere economică zero în acest an şi un avans de 3% în 2011.
"În România şi Bulgaria (...) au fost convenite măsuri suplimentare semnificative de restrângere fiscală care vor constrânge creşterea cererii interne", se arată într-un raport prezentat sâmbătă de BERD.
Autorităţile române şi experţii FMI estimează pentru acest an o creştere economică zero, după ce anterior prognoza a fost redusă de la 1,3% la 0,8%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lungmertrajul „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectat la Cannes. Irina Margareta Nistor: „Filmul o să fie primit cu foarte multă curiozitate”
-
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din patru judeţe
-
Ucraina suspendă serviciile consulare pentru ucrainenii din străinătate care pot fi încorporaţi
-
Ministerul Muncii: Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice / Platformă destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice
România are în derulare un program de împrumuturi externe în valoare de 20 miliarde euro de la FMI, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD, condiţionat printr-o serie de obiective economice, fiind vizată în principal reducerea deficitului bugetar.
O delegaţie din partea instituţiilor financiare internaţionale s-a aflat în ultimele două săptămâni la Bucureşti pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic convenit în cadrul acordurilor de împrumut extern.
În urma negocierilor, partea română s-a angajat faţă de partenerii externi la măsuri de reducere drastică a cheltuielilor bugetare şi urmează să reducă fondul de salarii al sectorului public cu 25%, pensiile cu 15%, să restrângă semnificativ programele şi ajutoarele sociale şi să taie masiv subvenţiile de stat.
Guvernul va efectua până la sfârşitul acestui an o analiză pentru a restructura personalul bugetar, astfel încât să poată reveni anul viitor, cel puţin parţial, asupra reducerilor salariale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO