BNR a împrumutat trei miliarde de lei băncilor comerciale, pentru o săptămână

Banca Naţională a României (BNR) a realizat luni o operaţiune de tip repo, prin intermediul căreia a injectat 3,09 miliarde de lei în piaţa interbancară, la o dobândă de 7%, egală cu rata dobânzii de politică monetară.

19 afișări
Imaginea articolului BNR a împrumutat trei miliarde de lei băncilor comerciale, pentru o săptămână

BNR a împrumutat trei miliarde de lei băncilor comerciale, pentru o săptămână (Imagine: Viorel Dudău/Mediafax Foto)

La licitaţia de luni au participat opt instituţii de credit, iar depozitele au scadenţa peste o săptămână.

Operaţiunea băncii centrale a fost organizată în contextul în care luni au ajuns la scadenţă împrumuturile pe care BNR le-a acordat băncilor comerciale în urmă cu o săptămână, tot printr-o operaţiune repo. Pe 1 februarie, banca centrală a injectat 9,24 miliarde lei în piaţa interbancară, la o dobândă de 7,5%.

În cadrul operaţiunilor repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat.

În urma operaţiunii, dobânzile de pe piaţa interbancară au scăzut de la nivelul de 7 - 8% înregistrat dimineaţă la 6,51 - 7,01%. Pentru depozitele cu scadenţa la o săptămână dobânzile se situează la 6,54 - 7,04%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici