BNR: Băncile vor căuta garanţii peste garanţii, dacă se aprobă legea falimentului personal

Adoptarea legii falimentului personal ar putea forţa băncile să caute garanţii suplimentare pentru finanţare şi va restricţiona accesul la credite, susţine Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, arătând că banca centrală a transmis Parlamentului un punct de vedere defavorabil proiectului.

BNR: Băncile vor căuta garanţii peste garanţii, dacă se aprobă legea falimentului personal (Imagine: Mediafax Foto)

"Proiectul legii falimentului personal în aparenţă este generos. În esenţa lui, însă, este posibil să ne trezim în faţa unor prevederi legale care să provoace o presiune puternică asupra unui sistem, mă refer la sistemul bancar, care şi aşa suportă un proces de încetinire a creditării. Într-un moment în care aşteptăm zorii încrederii în economia noastră, care să stimuleze băncile să relanseze creditarea, un astfel de act normativ ar putea să descurajeze procesul şi să vedem băncile în căutare de garanţii peste garanţii ca să dea un credit", a declarat Vasilescu pentru MEDIAFAX.

El a adăugat că a fost solicitată o opinie de la Banca Naţională a României, în calitate de reglementator şi supraveghetor al sistemului bancar, iar punctul de vedere al băncii centrale a fost defavorabil proiectului.

"Cei care într-o primă fază s-ar bucura că li se face o favoare, într-o a doua fază s-ar putea să vadă că ajung foarte greu la creditele pe care şi le doresc. De altfel, BNR nu s-a pronunţat în favoarea acestui proiect de act normativ prin opiniile transmise Parlamentului", a afirmat Vasilescu

Senatorii au adoptat, marţi, o propunere legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice, iniţiată de senatori PDL, dar care a fost susţinută în plen de toate grupurile parlamentare.

Guvernul s-a pronunţat împotriva proiectului de lege promovat de doi senatori PDL, invocând probleme de legalitate.

De asemenea, Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a transmis Parlamentului un punct de vedere prin care se opune promulgării acestei legii, considerând că poate induce un risc suplimentar în sistem, mai ales în condiţii de criză.

Actul normativ va fi trimis spre dezbatere Camerei Deputaţiilor, care este camera decizională.



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
BNR ,
FALIMENT ,
POPULAŢIE ,
lege ,
proiect ,
insolvenţă
COMENTARII
  • adevaratele afaceri ale bancilor straine in Ro! 29 iun 2010

    noua ordine mondiala se incurca de granitele si nationalismul unor popoare... asa ca a adus democratia de tip american, o pacalealea universala, pt a-si putea extinde avutia; daca la inceput tarile deznationalizate, asa cum a ajuns si romania in care nimeni nu ar mai lupta sub clasa politica actuala pt tara, au fost falimentate si vandute pe doi lei, azi bancile desavarsesc vanzarea cu amanuntul a tarilor prin credite smechere care au ca scop doar preluarea proprietatilor romanilor!

  • asa? 24 mar 2010

    daca aceasta lege este deja in restul Europei, la noi de ce nu e bine!? De ce sa aduca alte costuri? O aberatie! Cu prea multa usurinta o banca poate vinde o proprietate daca este pusa gaj. E corect sa se incerce o reesalonare. Ce pierde banca?

  • Antibanci 24 mar 2010

    am scapat de danci si credite SI IN VIATA MEA NU MAI FAC CREDIT este cea mai mare prostie si imi doresc din suflet sa ii vad pe bancheri cersind la marginea drumului pe isarescu si acolitii lui dati afara toata europa are numai la noi asa o lege nu e potrivita!

    nenea urban spre deosebire de marea majoritate a politicienilor se implica in problemele romanilor care ii cer ajutorul.

    Asa ca mai lasatine cu bunatatea voastra de credite ca am trait mult si bine fara voi

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa