Boc: Oamenii de afaceri care investesc în România în perioadă de criză vor fi principali câştigători

Guvernul va menţine cota unică şi neimpozitarea profitului reinvestit, astfel că oamenii de afaceri care investesc în România în perioadă de criză vor fi principalii câştigători după ieşirea din recesiune, a declarat premierul Boc, la inaugurarea etapei a doua a proiectului imobiliar China Town.

Boc: Oamenii de afaceri care investesc în România în perioadă de criză vor fi principali câştigători (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)

El a amintit că România a fost printre primele ţări care au recunoscut China, în 1949, şi că din acel moment cele două state au derulat relaţii eficiente în toate domeniile.

"Sunt convins că proiectul va aduce mai aproape de noi farmecul şi miracolul chinezesc. Românii vor vedea China Town nu numai la televizor, ci vor avea ocazia să vadă şi aici", a spus Boc.

Firma China Town România, controlată de investitori chinezi, construieşte un proiect imobiliar cu acelaşi nume la Afumaţi, în apropiere de Bucureşti, investiţie de peste 100 milioane euro.

China Town România a finalizat în prima etapă a proiectului cinci linii de magazine de tip showroom, amenajate în nouă hale care cuprind 350 de spaţii comerciale moderne, iar până în luna februarie 2011 se vor ridica încă trei hale, care vor conduce la deschiderea unui total de 1.240 de magazine, cu o investiţie de 41 milioane euro, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie Chineză-Română.

Pentru a doua etapă a proiectului, investitorii vor aloca peste 50 milioane euro, iar lucrările vor fi finalizate în perioada 2011-2013.

Proiectul urmează să cuprindă locuinţe, precum şi spaţii verzi, alei, şcoli, grădiniţe, magazine, restaurante şi depozite.

În urmă cu peste doi ani şi grupul Niro, controlat de omul de afaceri Dumitru Nicolae, a anunţat construcţia unui proiect China Town, care ar fi trebuit să cuprindă spaţii comerciale totalizând 300.000 metri pătraţi, o zonă permanentă de expoziţie de 100.000 metri pătraţi, un hotel şi o clădire de birouri, aproximativ 600 de apartamente, un mall şi clădiri specifice proiectelor China Town din străinătate.



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
BOC ,
INVESTITORI ,
COMENTARII
  • IRQ 18 aug 2010

    Boc e complet tampit.
    Aduce retaileri chinezi si incurajeaza importul de ciurucuri chinezesti.
    Pana ieri zicea ca consumam mai mult decat producem si acum faciliteaza consumul.

    Animalule, nu magazine, industrie trebuie.

    Sa nu uit: sa te ia * de prost nenorocit

  • Gore Chitila 17 aug 2010

    Este emblema idioteniei si cretinismului.A ramas la stadiul de copil de gradinita si se joaca de-a guvernarea.Agatat cu limba de anusul prezidential,pare a fi un copil neintarcat intarziat mintal.Nu-l decupleaza nimeni sa ne scuteasca de acest mizerabil?

  • CIU-CIU 17 aug 2010

    BAAAAHH JURNALISTILOR! MAI SCRIETI SI DESPRE CINE PRODUCE ,HAINA ,PAPA, BEREA SI ALTELE....CA ALEA TIN ECONOMIA IN SPATE LA ROMANI ....NU CONSTRUCTIILE DE PARCURI HALE SI ALT-E ALEA CARE STAU PESTE TOT IN PARAGINA .....DA, NU SE CHIAMA CHINA TOW.....O SA BAGE K-AK-A IN ELE SI OR INTRA ROMANII SA CUMPERE ,NUMA LA INAUGURARE......CA IN REST ,FALIMENT TOW!LA CATA SARACIE FLUTURA IN FIECARE BUZUNAR! DE TOT RAHATUL!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa