Buffet alege încă un succesor necunoscut la conducerea grupului Berkshire Hathaway

Berkshire Hathaway a anunţat extinderea echipei care îi va succeda directorului general Warren Buffett după retragere, al doilea membru urmând să fie managerul de fond de investiţii Ted Weschler, care se va alătura grupului la începutul anului următor.

171 afișări
Imaginea articolului Buffet alege încă un succesor necunoscut la conducerea grupului Berkshire Hathaway

Warren Buffett (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit Berkshire, Weschler şi Todd Combs, care lucrează în cadrul grupului de anul trecut, vor administra întregul portofoliu de investiţii şi pasive după retragerea lui Buffet, posibil ajutaţi de un al treilea manager. Al treilea membru al echipei nu a fost, încă, anunţat. Pentru o perioadă Combs şi Weschler vor administra părţi mai mici din investiţiile grupului.

Portofoliul de investiţii al Berkshire totaliza 52,36 miliarde de dolari la 30 iunie, potrivit unor documente transmise bursei din SUA.

Weschler, la fel ca şi Combs, a atras atenţia prin rezultatele bune obţinute în urma investiţiilor, în timp ce a rămas în afara atenţiei de pe Wall Street. Managerul, care lucrează în statul american Virginia, a obţinut un randament de 1.236% în ultimii 11 ani, potrivit investitorilor.

O serie dintre cei mai cunoscuţi biografi ai lui Buffet, dar şi persoane cu greutate din industria fondurilor de investiţii au declarat pentru Reuters că nu-l cunosc pe Weschler şi nici rezultatele acestuia.

Situaţia este similară cu cea a numirii lui Combs anul trecut.

La numai câteva momente după ce unul dintre cele mai mari mistere din sectorul financiar a fost clarificat, iar Weschler a fost numit ca probabil membru al echipei care îi va succeda lui Buffet, acesta a revenit la activităţile obişnuite şi se afla la biroul companiei Peninsula Capital Advisors, pe care a fondat-o în 1999, vorbind cu investitorii, a afirmat seceratra acestuia.

Interesul lui Weschler pentru Warren Buffet, care este director general şi manager financiar al conglomeratului Berkshire, cu afaceri de la îngheţată la asigurări, a crescut de ceva timp, notează Reuters.

Potrivit jurnalistei Carol Loomis, prietenă de mult timp a lui Buffet, Weschler a plătit milioane de dolari pentru a lua masa cu Buffet în ultimii doi ani.

Dar, spre deosebire de multe persoane care participă la licitaţia anuală organizată de Buffet în folosul unei organizaţii caritabile, Weschler a insistat să rămână anonim şi a cerut mutarea prânzului din restaurantul din New York unde este organizat de obicei. În schimb, Weschler s-a întâlnit cu Buffet "pe teritoriul" acestuia în Omaha.

În ultimii ani, presiunea asupra lui Buffet a crescut pentru a asigura un plan de succesiune aplicabil în momentul în care investitorul de 81 de ani nu va mai conduce grupul. Atribuţiile de manager de investiţii ale lui Buffet vor fi împărţite după retragerea acestuia, însă numele de pe lista succesorilor sunt secrete.

În timp ce Buffet căuta manageri talentaţi în toată lumea, Weschler administra un portofoliu foarte concentrat, cu plasamente precum Direct TV, DaVita, companie cu activităţi în domeniul centrelor de dializă, şi Liberty Media.

În total, acesta avea la sfârşitul trimestrului al doilea investiţii în mai puţin de 12 companii listate, potrivit documentelor transmise bursei. Managerul nu este, însă, obligat să anunţe date despre acţiunile pe care face speculaţii financiare.

Weschler, 50 de ani, are o diplomă în economie, fără licenţă, obţinută la Universitatea din Pennsylvania, unde a studiat, câţiva ani, şi Buffet.

Înainte de a-şi începe cariera de investitor în Virginia, Weschler a lucrat la o compania de materiale speciale şi produse chimice W.R. Grace, unde a ajuns la un moment dat asistent al vicepreşedintelui.

Calea mutării la Berkshire a fost deschisă la prânzul din acest an, când Buffet i-a propus lui Weschler să se mute la compania din Omaha.

"Vroiam să accepte, dar nu mă aşteptam să ajung foarte departe cu această idee. Ted va face, fără îndoială, mulţi bani la Berkshire. Dar obţinea deja mulţi bani cu fondul său. Poţi să-şi dai seama de situaţie din sumele lictate pentru prânzurile caritabile. Aşa că banii nu erau un motiv pentru el", i-a spus Buffet jurnalistei Carol Loomis.

În Charlottesville, oraşul în care are sediul compania lui Weschler, acesta, împreună cu soţia sa, au sprijinit mai multe acţiuni caritabile, de la un festival de film pentru tineri la donaţii pentru o organizaţie care construieşte case pentru comunităţile sărace.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici