BUGET 2017. Ce ministere vor avea bugete mai mici în 2017 decât în 2016

Mai multe ministere vor avea în acest an un buget mai mic decât în 2016. Printre acestea se află: Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul de Externe şi cel al Afacerilor Interne.

4103 afișări
Imaginea articolului BUGET 2017. Ce ministere vor avea bugete mai mici în 2017 decât în 2016

BUGET 2017. Ce ministere vor avea bugete mai mici în 2017 decât în 2016

Ministerul Energiei are alocat în acest an, de la bugetul de stat, o sumă de 205,8 milioane de lei, cu 53% mai mică decât anul trecut, potrivit proiectului de buget pe 2017, publicat luni pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Astfel, cheltuielile de personal vor creşte în 2017 cu 21,86%, până la 16,5 milioane de lei, iar cheltuielile cu bunuri şi servicii vor fi mai mari cu 9,37%, până la 6,5 milioane de lei. Pe de altă parte, subvenţiile se vor reduce cu 71,89%, ajungând la 86 de milioane de lei.

Şi bugetul propus pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), în 2017, este mai mic decât cel din 2016.

Alocarea pentru acest an este de 7,109 miliarde de lei, în scădere cu 14,48% faţă de cel din 2016.

Sursele de finanţare ale MDRAPFE sunt structurate astfel: buget de stat — 96,41%, fonduri externe nerambursabile — 2,56%, venituri proprii — 1,03%.

La capitolul proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare, este prevăzută suma de 676,9 milioane de lei, cu 68,93% mai puţin decât anul trecut. De asemenea, la capitolul proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 este prevăzută o sumă de 2,366 de miliarde de lei, comparativ cu 523 de milioane de lei în 2016.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) are alocată pentru acest an suma totală de 763,748 milioane de lei, cu 2,31% mai puţin decât anul trecut.

Totodată, bugetul Ministerului de Interne va atinge în acest an 11,17 miliarde de lei, în scădere cu 4,26% faţă de anul 2016.

Bugetul Ministerului Culturii în 2017, cu 51 % mai mare decât în 2016.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici