Care sunt vinovaţii pentru scăderea acţiunilor Facebook pe bursă în opinia investitorilor

Investitorii nemulţumiţi de modul în care s-a derulat oferta publică iniţială a Facebook şi de scăderea puternică de luni a acţiunilor dau vina în principal pe banca de investiţii Morgan Stanley, principalul aranjor al operaţiunii, dar şi pe "lăcomia" companiei şi operatorul pieţei Nasdaq.

409 afișări
Imaginea articolului Care sunt vinovaţii pentru scăderea acţiunilor Facebook pe bursă în opinia investitorilor

Care sunt vinovaţii pentru scăderea acţiunilor Facebook pe bursă în opinia investitorilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Investitorii "arată cu degetul" spre toate părţile implicate, după ce oferta publică iniţială de vineri a fost marcată de erori şi onorarea greoaie a traznacţiilor, iar acţiunile reţelei de socializare au închis luni în scădere cu 11%, transmite Bloomberg.

"Parcă nu sunt în stare să se hotărască. Aranjorul a estimat greşit nivelul real al cererii, iar execuţia operaţiunii de către piaţa Nasdaq pur şi simplu a eşuat", comentează Michael Mullaney, chief investment officcer la Fiduciary Trust, Boston.

Cele mai multe critici vizează Morgan Stanley, principalul aranjor al ofertei publice iniţiale, în fruntea unei armate de 33 de bănci care s-au ocupat de operaţiunea prin care reţeaua de socializare şi acţionarii ei au atras din piaţă 16 miliarde de dolari, evaluând compania, la listare, la 104 miliarde de dolari.

Luni, acţiunile Facebook au închis la 34 de dolari, capitalizarea companiei la această cotaţie fiind de 83 miliarde de dolari. Investitorii care au cumpărat la 45 de dolari, vârful şedinţei de vineri, au pierdut luni 25% din banii investiţi.

Morgan Stanley a decis, împreună cu managementul Facebook, să crească volumul acţiunilor şi preţul indicativ cu câteva zile înainte de oferta publică iniţială, deşi mai mulţi co-aranjori au contestat măsurile, au declarat surse apropiate discuţiilor.

Banca de investiţii a colaborat cu foarte puţini co-aranjori în perioada de pregătire şi derulare a ofertei publice, excepţie făcând JPMorgan Chase şi Goldman Sachs, a afirmat o altă sursă.

"Au mizat prea mult pe entuziasm şi au evaluat greşit atnosfera din piaţă", crede un strateg al fondului american Fifth Thrid Asset Management, care a cumpărat un pachet de acţiuni în oferta Facebook.

Reţeaua de socializare a crescut cu o zi înainte de IPO volumul acţiunilor oferite la listare cu 25%, după ce ridicase anterior preţul indicativ de la 28-35 dolari la 34-38 dolari pe acţiune.

Dacă ar fi rămas la condiţiile iniţiale, investitorii ar fi avut şanse mai mari să vadă o creştere bună în prima şedinţă de tranzacţionare după listare. Acţiunile Facebook au crescut vineri cu numai 0,6%, după intervenţia Morgan Stanley pe piaţă pentru a preveni căderea cotaţiei sub pragul de 38 de dolari la care s-a derulat oferta publică iniţială.

Unii investitori susţin că se simt înşelaţi de aranjorii ofertei, care ar fi antrenat artificial cererea prin creşterea preţului şi volumului acţiunilor scoase pe piaţă în IPO.

Morgan Stanley şi Facebook consideră că principalul vinovat pentru problemele apărute în jurul listării Facebook este sistemul informatic al Nasdaq OMX Group, potrivit unei surse apropiate situaţiei.

Platforma de trading a Nasdaq a fost supraîncărcată cu ordine, anulări şi modificări în ziua listării Facebook, operatorul nereuşind să facă faţă. Comisia pentru valori mobiliare din SUA a anunţat că analizează modul în care s-a desfăşurat oferta Facebook.

Directorul general al Nasdaq, Robert Greifeld, susţine că erorile nu au avut un impact notabil asupra preţului acţiunilor Facebook, din moment ce declinul a început după ce brokerii au primit toate confirmările privind tranzacţiile din cadrul ofertei publice.

Alţi investitori nemulţumiţi şi analişti dau vina pe directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, şi pe investitorii care au contribuit în ultimii ani la dezvoltarea companiei, prcum Goldman Sachs, fondul de capital de risc Accel Partners şi firmele Digital Sky Technologies şi Mail.ru, a căror implicare la Facebook a fost "păstorită" de miliardarul rus Yuri Milner.

"Este o combinaţie între egocentrismul lui Zuckerberg, care a vrut capitalizarea de 100 de miliarde de doalri, şi ieşirea căutată de acţionarii vechi. Nu se ştie cum nu şi-au dat seama că preţul nu este bun", comentează Francis Gaskins, preşedintele firmei de cercetare IPOdesktop.com din California.

În privinţa persoanelor implicate direct în pregătirea ofertei, surse apropiate situaţiei susţin că directorul financiar al Facebook, David Ebersman, a fost liderul echipei, secondat de Zuckerberg şi de directorul operaţional Sheryl Sandberg, care au intervenit în cazul deciziilor importante. Din partea Morgan Stanley, cel mai important bancher implicat în ofertă a fost Dan Simkowitz, preşedintele biroului de pieţe globale, alături de Michael Grimes, şeful diviziei de servicii de investment banking destinate industriei IT.

Oferta publică iniţială a fost un succes absolut pentru companie, pentru fondatorul ei şi pentru acţionarii vechi, care au investit devreme în dezvoltarea reţelei de socializare. Cei care au subscris acţiuni în cadrul ofertei publice au fost însă mai puţin norocoşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici