- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Comisia Europeană a virat a doua tranşă a împrumutului către România
Comisia Europeană (CE) a virat, joi, suma de un miliard de euro în contul Trezoreriei, reprezentând a doua tranşă din împrumutul acordat României, în valoare totală de 5 miliarde de euro.
Executivul UE notează că acordarea celei de-a doua tranşe către România vine după o evaluare pozitivă a Comisiei cu privire la implementarea de către autorităţile române a condiţiilor agreate în memorandumul tehnic de înţelegere.
"Sunt fericit să anunţ că România s-a conformat cu condiţiile de politică impuse pentru acordarea celei de-a doua tranşe. Asistenţa financiară acordată de Uniunea Europeană, FMI şi alte instituţii financiare internaţionale a ajutat România să treacă peste partea cea mai grea a crizei economice şi financiare", a declarat, într-un comunicat, comisarul european pentru Afaceri Monetare şi Economice, Olli Rehn.
El a menţionat că este nevoie ca progresele realizate în sensul consolidării fiscale să fie însoţite de reforme structurale, inclusiv de adoptarea şi implementarea legii responsabilităţii fiscale şi a legislaţiei revizuite privind pensiile.
CE arată că Uniunea Europeană aşteaptă ca România să implementeze reformele pentru îndeplinirea condiţiilor necesare acordării următoarelor tranşe, care sunt stabilite în memorandumul tehnic de înţelegere şi prin memorandumul suplimentar, semnat în februarie.
"Memorandumul suplimentar reflectă angajamentul continuu al autorităţilor române de a implementa cu rigurozitate programul de stabilitate macro-financiar agreat şi de a adopta reforme structurale, fiscale şi pentru piaţa financiară într-o manieră oportună", se mai spune în comunicatul CE.
Executivul UE notează că aceste acţiuni sunt necesare pentru îmbunătăţire perspectivelor pe termen mediu privind creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, permiţând diminuarea dezechilibrelor care au înrăutăţit efectele crizei şi realizaea procesului de convergenţă.
Consiliul miniştrilor de Finanţe ai statelor UE - ECOFIN a aprobat, în luna februarie, virarea celei de-a doua tranşe către România.
O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional şi a Comisiei Europene s-a aflat la Bucureşti în luna ianuarie pentru a doua şi a treia evaluare a acordului stand-by încheiat cu România. La finalul vizitei, reprezentantul CE, Fabienne Ilzkovitz, a afirmat că executivul european va elibera următoarea tranşă de un miliard de euro pentru România în luna martie.
Prima tranşă de la UE, în valoare de 1,5 miliarde de euro, a fost acordată în luna iulie.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. Tranşele a treia şi a patra de la FMI, în sumă de aproximativ 2,4 miliarde euro, au fost virate României la sfârşitul lunii februarie.
Din acordul cu instituţiile financiare internaţionale, România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.
-
O rezoluţie a PE va cere mai multor state UE "să suspende imediat" expulzările romilor
Externe astăzi, 08:00
Rezoluţia comună pe care o vor prezenta patru dintre principalele grupuri politice din Parlamentul European (socialişti, liberali, verzi şi comunişti) va cere Franţei şi altor state UE "să suspende imediat" expulzarea romilor. citeşte tot
-
Băsescu, legat de vizita lui Besson şi Lellouche: Dacă vor veni să dea lecţii, nu se va rezolva nimic
Politic astăzi, 00:22
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că vizita în România a ministrului francez Eric Besson şi a secretarului de stat Pierre Lellouche, ce vizează repatrierea romilor din Franţa, nu va avea niciun efect dacă vor veni "să dea lecţii". citeşte tot
-
Băsescu: Toată lumea să plătească contribuţia de 5,5 la sută la sănătate
Politic ieri, 23:59
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că la sistemul de sănătate contribuie, în prezent, numai 4,5 milioane de persoane, menţionând că cere Guvernului lărgirea bazei de impozitare. citeşte tot
-
Antonie Solomon nu a ajuns în faţa Primăriei Craiova, deşi era aşteptat de zeci de craioveni
Social ieri, 23:52
Primarul suspendat al Craiovei Antonie Solomon nu va mai ajunge, miercuri noapte, în faţa Primăriei Craiova, unde era aşteptat de câteva zeci de susţinători întrucât este obosit după "cele şase luni de arest preventiv" şi după drumul lung, a declarat consilierul de imagine al edilului, Florin Lobdă. citeşte tot
-
Băsescu, despre dublarea contribuţiilor la DDA: Un cadou pe care l-a făcut un ministru care pleca
Politic ieri, 23:39
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că proiectul supus dezbaterii publice potrivit căruia urmau să se dubleze contribuţiile pentru persoanele cu venituri din drepturi de autor a fost "un cadou pe care l-a făcut un ministru care pleca". citeşte tot
-
Băsescu va transmite în această toamnă Parlamentului proiectul de modificare a Constituţiei
Politic ieri, 23:06
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că va transmite în această toamnă Parlamentului proiectul de modificare a Constituţiei, care a fost elaborat de Guvern, acesta aflându-se, în prezent, în analiza Preşedinţiei. citeşte tot
-
Băsescu, despre situaţia în care Boc şi-ar fi depus mandatul: Eram în mare dificultate
Politic ieri, 22:17
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR1, că ar fi fost într-o mare dificultate dacă premierul Emil Boc şi-ar fi depus mandatul, deoarece se redeschidea problema majorităţii guvernamentale, iar PNL şi PSD nu sunt capabile să treacă ţara prin criză. citeşte tot
-
Băsescu: Maximul crizei a fost depăşit
Politic ieri, 22:09
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR 1, că "maximul crizei a fost depăşit", menţionând că el nu a mai făcut aprecieri pe această temă, dar acum poate spune acest lucru. citeşte tot
-
Udrea: Deocamdată nu s-a discutat despre revenirea în PDL a deputatului Silviu Prigoană
Politic ieri, 21:39
Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, a declarat, miercuri, la Târgovişte, că, deocamdată, în partid nu a fost nicio discuţie privind revenirea în formaţiunea politică a deputatului Silviu Prigoană. citeşte tot












2010 va fi un an greu! Vei sa scapi de criza? Ai o sansa - citeste zilnic solutiile anticriza de pe www.10pasi.ro. GRATUIT. Cere acum Planul De Iesire Din Criza de pe www.10pasi.ro/criza - E GRATUIT!