Video CONFERINŢA MEDIAFAX - Constantin: E posibil că din 2015 să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene - VIDEO

Cotele de lapte în statele UE vor fi eliminate din 2015, când este posibil ca în România să fie o infuzie de lapte ieftin din alte state europene, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la seminarul MEDIAFAX Talks about Agriculture.

195 afișări

"La cota de lapte nu a fost posibilă o prelungire, astfel că din 2015 cotele de lapte în toate statele membre vor fi eliminate", a afirmat Constantin.

Ministrul a spus că industria din România trebuie să se pregătească să facă faţă competiţiei din ce în ce mai grele din 2015.

"Atunci este posibil să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene. Distanţa astăzi nu mai reprezintă un impediment atât de mare în competiţie, chiar dacă vorbim de lapte din Danemarca sau din alte ţări îndepărtate. Acesta poate ajunge la costuri relativ mici pe toate pieţele din UE", a adăugat Constantin.

Un studiu recent realizat de producătorul francez de lactate Danone arată că în România consumul anual de iaurt este estimat la 7 kilograme pe cap de locuitor, mult sub cel din Franţa, de 35 kilograme, Bulgaria (22 kilograme) sau alte ţări europene

Dacă un român bea şapte kilograme de iaurt pe an, sau un iaurt pe săptămână, în Ungaria consumul este aproape dublu (12 kg/an), iar în Polonia ajunge la 17 kilograme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici