Criza din UE, periculoasă pentru companiile americane. Lista multinaţionalelor care ar putea dispărea

Austeritate, creştere economică firavă şi ameninţarea datoriilor suverane, care pot duce la dispariţia monedei unice. Acesta este tabloul care înfăţişează Europa în acest moment, un continent care trece prin cele mai puternice convulsii de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi până astăzi. Prăbuşirea zonei euro ar scurtcircuita economia întregii lumi şi ar duce la dispariţia unora dintre cele mai puternice companii americane. Business Insider explică de ce.

397 afișări
Imaginea articolului Criza din UE, periculoasă pentru companiile americane. Lista multinaţionalelor care ar putea dispărea

Criza din UE, periculoasă pentru companiile americane. Lista multinaţionalelor care ar putea dispărea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unui raport al Bank of America, per total, 14% din vânzările companiilor americane se produc în Europa, de unde acestea fac un profit de 18%.

Iată mai jos o listă cu cele mai expuse companii americane la dispariţie, în contextul crizei datoriilor din zona euro, majoritatea cu afaceri în inima Europei, adică exact acolo unde sunt cele mai grave probleme.

1 Coca-Cola Enterprises Inc. - vânzări în Europa: 100%

Coca-Cola Enterprises produce şi vinde produsele Cola-Cola numai în Europa de Vest. Printre acestea se numără Coca-Cola, Diet Coke, Sprite, Dasani şi Fanta.

2 First Solar Inc. - vânzări în Europa: 60%

First Solar produce panouri solare şi echipamente pentru producerea energiei verzi.

3 Harman International Industries - vânzări în Europa: 60%

Harman International Industries este o companie care se ocupă de echipamente audio. Compania vinde sisteme audio pentru producătorilor auto BMW, Mercedes-Benz, General Motors.

4 XL Capital Ltd. - vânzări în Europa: 48%

XL Group este o companie de servicii financiare, cu sediul în Irlanda, care operează asigurări şi reasigurări.

5 Sigma-Aldrich Corp. - vânzări în Europa: 45%

Sigma-Aldrich este o companie care dezvoltă tehnologii şi care operează în 40 de ţări, majoritatea în Europa.

Citeşte mai multe despre companiile care vor dispărea în cazul adâncirii crizei din UE pe www.incont.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici