Cum a revenit Nokia pe profit la sfârşitul lui 2012

Nokia a anunţat joi că a trecut pe profit în ultimele trei luni ale anului trecut, când a vândut peste 4 milioane de smartphone-uri Lumia, acţiunile companiei urcând cu până la 18% la Helsinki.

926 afișări
Imaginea articolului Cum a revenit Nokia pe profit la sfârşitul lui 2012

Cum a revenit Nokia pe profit la sfârşitul lui 2012 (Imaginr :AFP/ Mediafax Foto)

Compania a arătat, într-un comunicat, că divizia de telefoane mobile a înregistrat, potrivit datelor preliminare, primul profit din ultimele 12 luni, prin vânzarea a 4,4 milioane de smartphone-uri Nokia. În octombrie, Nokia estima că va înregistra în trimestrul patru o pierdere de aproximativ 10% din vânzări, transmite Bloomberg.

Acţiunile Nokia au atins joi cel mai ridicat nivel din ultimele 9 luni, revenirea pe profit reprezentând un semnal extrem de bun pentru piaţă şi pentru directorul general Stephen Elop, al cărui proiect de revigorare a companiei pare să dea roade.

Nokia a acumulat pierderi de 4,8 miliarde de dolari de la începutul anului 2011, când Elop a pariat totul pe dezvoltarea de smartphone-uri în parteneriat cu Microsoft, folosind sistemul de operare Windows Phone.

Compania a livrat în trimestrul al patrulea 86,3 milioane de telefoane mobile, dintre care 4,4 milioane de smartphone-uri Lumia şi 9,3 milioane de unităţi Asha.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici