David Cameron: Grecii aleg în iunie dacă rămân sau pleacă din zona euro. Europa trebuie să aibă planuri pentru ambele situaţii

Grecii vor opta, la alegerile generale din luna iunie, dacă rămân sau pleacă din zona euro, iar Europa trebuie să fie pregătită pentru orice eventualitate, a declarat premierul britanic, David Cameron.

731 afișări
Imaginea articolului David Cameron: Grecii aleg în iunie dacă rămân sau pleacă din zona euro. Europa trebuie să aibă planuri pentru ambele situaţii

David Cameron (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cameron, prezent la Chicago înaintea unui summit NATO, a respins ideea că summit-ul G8 de la sfârşitul săptămânii trecute de la Camp David ar fi fost un eşec, deoarece crede că "a ajutat la cristalizarea modului de gândire al liderilor economici mondiali şi, în particular, la cristalizarea modului de gândire al membrilor zonei euro".

"Acum trebuie să trimitem un mesaj foarte clar oamenilor din Grecia. Există o alegere: puteţi vota să rămâneţi în zona euro, cu toate angajamentele pe care vi le-aţi asumat, sau puteţi vota altfel, pentru a pleca. Important este ca liderii zonei euro să aibă pregătite planuri pentru ambele situaţii, planuri clare care să ne protejeze economiile, să le asigure stabilitatea, iar eu voi face tot posibilul în Marea Britanie pentru a mă asigura că şi noi suntem pregătiţi", a afirmat premierul britanic.

Alegerile anticipate care au avut loc în Grecia pe 6 mai nu au rezultat într-o coaliţie de guvernare, iar partidele care se opun măsurilor de austeritate convenite în acordul cu instituţiile financiare internaţionale au înregistrat scoruri istorice.

Guvernul elen a convocat noi alegeri pentru 17 iunie. Indiferent de poziţia faţă de măsurile de austeritate, liderii politici eleni susţin în unanimitate menţinerea ţării în zona euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici